Căpitanul Alex Benga, adânc impresionat de atmosfera creată de suporterii utiști în zi de sărbătoare: „O amintire de neuitat!” + FOTO

UTA a remizat, 1-1, cu Sepsi chiar în ziua în care cele 8 decenii s-au așternut peste istoria ei glorioasă. De când au revenit în SuperLigă, arădenii nu au mai jucat niciodată la ceas aniversar și prin urmare chiar și cel mai vechi component al lotului „roș-alb”, Alexandru Benga, a trăit emoțiile unei sărbători pe stadion.
Pentru a doua oară doar de la începutul acestui an, căpitanul „Bătrânei Doamne” și-a găsit cu greu cuvintele și a avut ochii umezi. Prima oară se întâmpla la revenirea pe gazon după 5 luni de pauză, odată cu succesul 2-0 contra celor de la Oțelul, din startul play-outului, când tot stadionul i-a strigat numele și din nou aseară, când fanii s-au întrecut pe ei, cu toate că jucătorii lui Mircea Rednic nu au făcut un meci grozav cu covăsnenii.
Așadar, vizibil emoționat la puține minute de la ultimul fluier al lui Szabolcs Kovacs, Benga a avut dificultăți să-și expună sentimentele în fața camerelor TV. „O atmosferă de mare sărbătoare. N-am mai trăit niciodată așa ceva. A fost inedit, am mers cu tramvaiul, dar acolo, când am urcat, oamenii așteptau să ne vadă. Pe drum, copiii cu fularele în mână. Înainte de a ajunge la stadion, galeria a dat drumu la torțe, au făcut o atmosferă incredibilă. Pe stadion, ați văzut și dumneavoastră, o atmosferă foarte foarte frumoasă și va rămâne o amintire de neuitat pentru toți cei care au luat parte la ea. Eu am mai spus-o de foarte multe ori, suporterii noștri sunt uneori al 12-lea, al 13-lea și al 14-lea jucător, pentru că, făcând o atmosferă cum o fac de obicei, când e stadionul plin, te împing de la spate și îți dorești să te autodepășești. Îți dorești să te ridici și tu la înălțimea atmosferei și bineînțeles că te simți mult mai puternic și protejat ”, a spus experimentatul fundaș, referindu-se la început doar la atmosferă.
Nici când a vorbit efectiv despre desfășurarea meciului și de cât de just a fost rezultatul, Benga a avut sentimentele amestecate. „Depinde din ce unghi vezi această situație. În prima repriză, au deschis ei scorul, am avut și noi ocaziile noastre. Am revenit, am avut o ocazie foarte mare, puteam face 2-1 și cred că altfel se desfășura partida dacă reușeam să facem 2-1. Într-adevăr, în a doua repriză au pus foarte mare presiune pe noi, au avut și ei șansele lor. Am luptat însă până la capăt și în final este un punct pe care îl punem în clasament și mergem la următorul joc”, a mai afirmat fotbalistul care apără culorile echipei UTA din vara promovării în SuperLigă (2020).
Pentru UTA urmează două partide grele, cu echipele ce conduceau play-outul până la succesul de ieri al Oțelului. Sâmbătă, arădenii se deplasează la Sibiu, pentru disputa cu Hermannstadt, iar apoi o găzduiesc pe Petrolul luni, 5 mai. „Clasamentul e foarte compact și fiecare punct contează, iar fiecare meci va fi pe muchie de cuțit. O victorie te ridică pe loc de baraj de Europa League, iar o înfrângere te pune în pericol de retrogradare. Vom juca fiecare meci, vom încerca să jucăm la intensitate maximă, să adunăm maximul de puncte și să trăim fără griji”, a conchis Alex Benga.
Galerie FOTO semnată Claudia Carp de la meciul UTA – Sepsi 1-1
Tot respectul capitane ! Ai aratat cum se joaca, cu determinare, chiar si dupa o accidentare lunga. Bine ar fi daca vestiarul ar invata de la tine !