Viitorul mai pune 3 puncte mari în „pușculița” salvării, Periamul – ca și retrogradată! Sas: „Am jucat concentrați!” v.s. Leuca: „Nu am venit pregătiți de acest meci”

Viitorul Arad s-a revanșat la momentul oportun în fața celor de la Periam pentru eșecul (0-1) din primul meci oficial al anului, înregistrat tot pe „Banatul” din Sânnicolau Mic. De această dată, gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti s-a impus cu 2-1, după un autogol al lui Popeț, la „capul” moale spre poartă al lui Pantea și super-execuția lui Blickling din debutul reprizei secunde. Timișenii egalaseră chiar la ultima fază din primul act, prin Olteanu.
Sas: „Am făcut diferența prin calitățile noastre individuale și nu am avut greșeli mari pe faza de apărare”
Punctele o distanțează pe trupa arădeană la 7 puncte de Cermei, prima formație aflată sub linie și pe care o înfruntă chiar etapa viitoare, în deschiderea returului play-outului ligii a treia. „O victorie venită într-un moment foarte important, aveam mare nevoie de aceste trei puncte. În plus, eu zic că e o victorie meritată, ei au avut câteva situații, dar în mare parte au apelat doar la mingi lungi, fără să ne dea mari emoții. În schimb, jucătorii noștri ne dau mai multe emoții câteodată. Azi, am făcut diferența prin calitățile noastre individuale și nu am avut greșeli mari pe faza de apărare, am jucat mult mai concentrați, la rezultat și acesta a venit. Ne bucurăm că am mai debutat un copil, pe Radu Iorgov, care e născut în anul 2010. Deja sunt tot mai mulți și mai vin și alții din urmă, încetul cu încetul așteptăm și reușite de la ei. Acum mergem cu încredere la Cermei, nu ne interesează situația lor, ci mergem să facem un meci bun, să jucăm fotbal și să câștigăm. Dar și dacă vom face doar un egal, îi ținem sub noi, însă cu o victorie vom fi mult mai liniștiți”, a declarat Adrian Sas, antrenorul secund al lui Cristi Sculici, pe banca celor de la Viitorul.
Leuca: „A fost o diferență de atitudine față de meciul câștigat aici în urmă cu câteva săptămâni”
Doar matematica nu o condamnă încă pe „lanterna” Avântul Periam, însă după eșecul de la Sânnicolau Mare speranțele de salvare s-au dus spre zero. Până la urmă, Răzvan Leuca nu e nemulțumit de situația din clasament, pe care o știa gravă de multă vreme, ci pentru maniera în care echipa sa a pierdut vineri. „A fost o diferență de atitudine față de meciul câștigat aici în urmă cu câteva săptămâni. Nu am reușit să eliminăm greșelile individuale, din păcate. Am luat un prim gol de cascadorii râsului și mai cred că tinerii mei jucători au crezut că a început sărbătoarea și unii au uitat să mai vină și la meciuri. Din păcate, pe fondul ăsta de tinerețe excesivă, ca să zic așa, în care avem foarte, foarte mulți juniori, se întâmplă. Din păcate, astăzi a fost evident și clar că nu am venit foarte bine pregătiți pentru jocul ăsta, dar sper că pe viitor să mai putem corecta ce se poate corecta. Echipa nu cred că e resemnată, obiectivul e clar și discutat și de mine cu jucătorii și de toată lumea. Adică vrem să producem fotbal până la sfârșitul campionatului. Nu avem obiectiv, nici un rezultat, nici un clasament, singura chestie era să jucăm fotbal. Din păcate, astăzi nu am jucat, nu am practicat nici ceea ce antrenăm și ce ar trebui să arătăm noi. Asta este, mergem înainte, nu există să dăm înapoi, ca să zic așa. S-a întâmplat să-i felicit și la înfrângere, când am pierdut frumos, dar nu ca astăzi. Din păcate, nu am ce să discut după ceea ce am arătat azi, chiar dacă am avut șanse să egalăm. Însă, repet, am fost departe de jocul pe care ar trebui să-l arătăm”, a afirmat antrenorul celor de la Periam.
Viitorul Arad – Avântul Periam 2-1
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (min. 25): Stoianovici centrează din dreapta, Emanuel Pantea reia plouat cu capul, Popeț scapă mingea din mână poartă, bară-gol
1-1 (min. 45+1): Contră rapidă a oaspeților, Mager centrează lung din dreapta și Angelo Olteanu egalează cu un voleu puternic de pe colțul lung
2-1 (min. 50): Denis Blickling marchează cu șut foarte frumos de la 23 de metri lateral stânga, șut la vinclu de la colțul lung
Formații:
Viitorul: Gîrlea – Stoianovici, Jurcă, Pantea, Blickling – Rasaq (72 Balazs) – Hațegan (41 Adamcsik), Sas (92 Pal), Vezan (92 Iorgov), Ghergar (46 Al. Catanzariti) – Bădăuță. Antrenor: Cristian Sculici.
Periam: Popeț – M. Filip (79 Smalbergher), Bain, Cristea, Baeram – Ștefanciuc – Mager (55 I. Filip), Oancia, Jurj (55 Prața), Olteanu (67 Avram) – Hițian (55 Bologa). Antrenor: Răzvan Leuca
Arbitri: Radu Scrob (Alba Iulia) – Ludovic Zifceac, Stelian Belenesi. Rezervă: Andrei Bulzan (toți 3 din Oradea)
Observatori: Dan Miholcea (Bocșa), Teodor Biriș (Hunedoara)