FCC UAV Arad are șansa să tranșeze lupta pentru „bronz”, cu Rapidul, în fața propriului public: „Să ne conectăm cu al 6-lea jucător!”

Baschetbalistele de la FCC UAV Arad au fost la câteva secunde de medaliile de bronz, însă suspansul finalei mici cu Rapidul a LNBF se prelungește. În partida de marți seara, din Giulești, „galben-albastrele” au condus până în ultimele 10 secunde, când Anemarie Godri-Părău a transformat cu sânge rece două „libere” și, la 72-71, a împins duelul în meciul trei, ce va avea loc vineri, de la ora 19, în Sala Sporturilor Victoria. Intrarea spectatorilor va fi liberă la acest ultim meci stagional al baschetbalistelor Aradului, iar cei care vor ajunge mai repede la sală vor avea ocazia să-i vadă la lucru și pe handbaliștii juniori II de la HC Beldiman, care au meci în zona semifinală I cu CSȘ 2 Baia Mare.
Ca să salveze un sezon în care și-a propus un trofeu, mai degrabă Cupa, ținând cont și de faptul că s-au și făcut eforturi financiare pentru a se organiza la Arad final-fourul, FCC UAV Arad au nevoie de victoria decisivă pentru locul 3. Dacă ținem cont că tot pe Mureș „galben-albastrele” s-au impus clar, 91-77, în fața echipei antrenată de Alexandru Olteanu, iar marți s-a pierdut la limită și în urma unor decizii contestate de președintele Marcel Urban, ar trebui ca arădencele să valorifice avantajului terenului propriu.

Ivic: „ Îmi doresc ca jucătoarele noastre să fie foarte motivate pentru că valoroase sunt”
Antrenorul Sladjan Ivic are păcatele sale pentru cum a gestionat echipa sa finalul de meci din sala Rapid, dar linia se va trage la finalul sezonului, adică de mâine seara încolo. Acum, sârbul se concentrează pe pregătirea partidei de bronz, de vineri seară. „Pe de o parte, am arătat că putem juca bine nu doar acasă. Am controlat rezultatul până aproape de finalul jocului. Ne-am învins singuri și suntem dezamăgiți. Dar partea bună este că echipa asta a arătat că poate să joace sub presiune. Cred că, cu fanii noștri frumoși în acest meci foarte important, putem să câștigăm vineri să salvăm acest sezon. Îmi doresc ca jucătoarele noastre să fie foarte motivate pentru că valoroase sunt. Doar trebuie să joace împreună în ultimul meci de vineri, conectându-se cu al 6-lea jucător, aici mă refer la fanii care ne dau putere. Dacă vom fi împreună cu adevărat, sunt convins că vom sărbători victoria și obținerea medaliilor de bronz”, e declarația optimistă a lui Ivic.

Panait: „Apărarea va face diferența mâine, tot ce ne dorim este să ridicăm cupa în fața propriilor fani”
Mihaela Panait a făcut unul dintre cele mai bune meciuri stagionale în eșecul la limită, din Giulești. Tânărul conducător de joc a marcat 12 puncte, fiind cea mai prolifocă dintre românce. „Cred că după cele două meciuri ale finalei mici, știm foarte bine cu cine jucăm. Am văzut ce trebuie să facem ca să le oprim și, chiar dacă nu am reușit să ne întoarcem cu victoria de la București, am arătat că suntem echipa mai bună. Apărarea va face diferența mâine, așa cum am făcut-o în primele două meciuri. Cred că am reușit să oprim cele mai periculoase arme ale lor, ca să spun așa, și la final pur și simplu am scăpat victoria printre degete din cauza propriilor greșeli. Ne-am bucura să vedem o sală plină pentru că este ultimul meci din sezon, este un meci pentru medalie și tot ce ne dorim este ca mâine să ridicăm cupa în fața propriilor fani, așa că vă așteptăm la meci!”, e mesajul lui Miki Panait.
Așadar, mâine, de la ora 19, FCC UAV Arad trage concluzia unei stagiuni marcată de lipsa finanțării din partea primăriei în toamna anului trecut, dar și de achizițiile puțin neașteptate din luna februarie pentru visul unui trofeu care acum mai poate fi transfomat doar în medaliile de bronz.
În finala mare, pentru titlul național, CSM Târgoviște și Sepsi Sfântu Gheorghe sunt la egalitate, scor 1-1 la general. A fost 72-58 și 51-65 în cetatea Chindiei, în primele două partide. Acolo se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, cu următoarele două programate în Secuime, pe 25 și 26 aprilie și un eventual decisiv în 30 aprilie. Vă reamintim că trofeul Cupei României s-a decernat la Arad, unde Sepsi s-a impus categoric în fața Târgoviștei, cu 64-43.

