Liga a IV-a Mavros, etapa a 19-a: Încheie liderul Sântana invincibilitatea celor de la Vinga cu Popa pe bancă? Fluieră Alex Gornic

Rundă importantă în primul eșalon județean în ziua de doliu național decretată de Guvernul României pentru înmormântarea Papei Francisc. Sportul, fotbalul nu se opresc, iar echipele de pe podium au meciuri solicitante sâmbătă.
Liderul Unirea Sântana o găzduiește pe Vinga, formație neînvinsă în retur de când e antrenată de Radu Popa. Pe banca „roș-negrilor” nu se va afla Adrian Abrudean, care a fost eliminat în prelungirile meciului de Cupă, de la Pâncota și a fost suspendat două etape. Apoi, Pâncota se deplasează la Beliu, unde se câștigă greu, iar Remus Lung nu va conta pe fundașul Pușcaș (suspendat). În fine, Socodorul o găzduiește pe Frontiera Curtici, echipă cu destui jucători de calitate, care pot face diferența în orice moment. Se anunță ceva echilibru în Vladimirescu – Macea și Sebiș – Pecica II, în timp ce Felnacul nu ar trebui să aibă probleme pe terenul „lanternei” din Nădlac.
Sâmbătă, 26 aprilie, ora 11
CS Vladimirescu – Voinţa Macea
Arbitri: Sebastian Mako – Andrei Pîslaru, Andreea Şuşca. Observatori AJF: Mircea Bondar, Marian Nedelea
Unirea Sântana – Athletico Vinga
Arbitri: Alex Gornic – Lucian Berariu, Gabriel Hărduţ. Observatori AJF: Buda Leontin, Scridon Daniel
Victoria Nădlac – Victoria Felnac
Arbitri: Loredan Bogdan – Nicolae Iacob, Ramon Păcurar. Observatori AJF: Mircea Toderici, Ioan Hamza
Sâmbătă, 26 aprilie, ora 17
Național Sebiș – Progresul Pecica II
Arbitri: Andi Preda – Sergiu Găluți, Radu Iluna. Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Bogdan Peşte
CS Socodor – Frontiera Curtici 2004
Arbitri: Sorin Saladea – Patrick Dehelean, Andrei Burza. Observatori AJF: Adrian Apătean, Marcel Vida
CS Beliu – Podgoria Pâncota
Arbitri: Tudor Jurcă – Cristian Căşuţ, Adrian Bunaciu. Observatori AJF: Emil Arsa, Andras Mako


