Superliga

De această dată, Aradul le-a purtat noroc „alb-vișiniilor” și Cupa merge pe Someș: Cupa României: CFR Cluj – Hermannstadt 3-2


De această dată, Aradul i-a purtat noroc lui CFR Cluj. Gruparea de pe Someș pierduse, în urmă cu doi ani, Supercupa, în favoarea celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe (scor 1-2), dar în această seară și-a adjudecat a 87-a ediție a Cupei României. Formația lui Dan Petrescu a trecut cu 3-2 de Hermannstadt, la capătul unei partide pe care a dominat-o în mare sa parte și în care a înscris rapid două goluri și a liniștit lucrurile la prima ocazie din repriza secundă. Asta chiar dacă trupa de pe Cibin reușise să se apropie la un gol și să aibă o situație bună pe final.

Cele două galerii, puțin mai numeroasă cea a sibienilor, au fost de-a dreptul spectaculoase. Fanii lui Hermmnanstadt au afișat pe o pânză imensă o imagine reprezentativă a orașului de pe Cibin și poza Cupei și mesajul: ”Sibiu, mândră cetate, îți aducem trofeul la noapte”, în timp ce susținătorii clujeni au flutrurat la unison stegulețe alb-vișinii, chiar în peluza ocupată de obicei de galeria UTA-ei.

„Feroviarii” s-au dus repede la 2-0, dar la pauză Hermannstadt era în joc

Startul de meci a fost destul de tern, cu ambele formații greșind mult la constucție. În minutul 14, parcă de niciunde, Korenica a desfăcut apărarea echipei lui Măldărășanu cu o pasă perpendiculară, Kamara i-a luat fața lui Selimovic, l-a culcat și pe Căbuz și a marcat în poarta goală din fața peluzei sibiene. Hermannstadt a rămas în corzi și după 9 minute a încasat și golul doi. Camora a centrat perfect din stânga, iar Loius Munteanu a deviat în plasă de la colțul scurt. „Alb-vișiniii” au făcut un mic pas în spate și adversarul a început să se vadă și el în atac. Șutul în plasa laterală al lui Murgia a anunțat golul de 2-1. Era minutul 37, când Goncalves a centrat tăiat dintr-o lovitură liberă din stânga, iar Tibi Căpușă a marcat pe terenul ce i-a fost prieten atâta timp cât a jucat la UTA.

Buș doar a reaprins speranțele sibienilor

Așadar, CFR-ul avea avantaj minim la pauză și a început perfect repriza a doua. Ceasul a bătut minutul 47, când Munteanu a deviat un balon la marginea careului, Nkololo a trecut din preluare de Bejan, înlocuitorul lui Selimovic și l-a învins pe Căbuz cu un șut puternic, din voleu, de la14 metri. Încurajați de inimoșii săi fani, sibienii nu au depus armele și Neguț a tras de puțin pe lângă poartă de la mare distanță. De această dată, Măldărășanu a fost inspirat cu introducerea pe teren a lui Sergiu Buș, care și-a readus formația în joc. Fostul atacant al Corvinului a înscris spectaculos, de la 28 de metri, mingea mângâind bara din stânga lui Hindrich înainte de a intra în plasă.

Prelungiri încinse, cu eliminări și gol anulat pentru CFR

Sibiu a forțat și golul ce ar fi dus-o în prelungiri, dar Ianis Stoica s-a ales cun „galben” pentru o simulare în careu, iar „parabola” lui Goncalves a fost respinsă din vinclu de Hindrich. Andrei Chivulete a prelungit meciul cu 7 minute, dar meciul s-a oprit de abia în minutul 90+15. Și au fost destule evenimente. Djokovic și Goncalves au fost eliminați de pe teren, apoi, Ianis Stoica a tras din 10 metri în Sinyan, care a alunecat la sacrificiu. Pe contra ce a urmat, Emerlahhu s-a bucurat câteva secunde de golul 4 al formației sale, dar a fost semnalizat în offside. VAR-ul a confirmat decizia, cum nu a intervenit nici la degajarea lui Graovac din fața lui Stoica și fluierul lui Chivulete a trimis Cupa pentru a 5-a oară în istorie la Cluj, în vitrinia CFR-ului. Iar din această seară, formația lui Dan Petrescu e sigură de participarea în preliminariile Europa League, indiferent de cum se termină play-offul SuperLigii.

Formații:

CFR Cluj: Hindrich – Graovac, Bolgado, Sinyan, Camora (82 Rocha) – Emerllahu, Djokovic, Koreinca (82 Fica) – Nkololo (82 Postolachi), L. Munteanu (90+9 M. Ilie), Kamara (90+13 Abeid). Rezerve neutilizate: M. Popa – Deac, Păun, Șfaiț. Antrenor: Dan Petrescu

FC Hermannstadt: Căbuz – Căpușă (74 S. Buș), Ionuț Stoica, Selimovic (46 Bejan, Goncalves – Biceanu (46 Antwi), Ivanov, Murgia – Balaure (90 R. Popescu), Chițu (46 Neguț), Ianis Stoica. Rezerve neutilizate: Muțiu – Kujabi, D. Iancu, Găman. Antenor: Marius Măldărășanu

Arbitri: Andrei Chivulete – Andrei Constantinescu (ambii din București) și Romică Bîrdeș (Pitești). Rezervă: Rareș Vidican (Satu Mare). Camera VAR: Sorin Costreie (Voluntari) și Iulian Dima, din București.

Observatori FRF: Marcel Savaniu (Satu Mare), Felix Grigore (București).

FOTO: Vlad Sârb








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button