UTA – la al doilea meci din istorie și al stagiunii fluierat de un arbitru femeie, avem și o tușieră mâine la Arad!

UTA și Gloria Buzău se înfruntă în al doilea meci al rundei finale din play-outul SuperLigii sâmbătă, de la ora 14. Arădenii mai au miza locului 9, respectiv al banilor în plus ce i-ar putea lua în cazul în care-l obțin, în timp ce formația din Parcul Crâng e demult retrogradată de pe ultimul loc.
Așadar, o partidă fără o miză deosebită, pe care CCA i-a încredințat-o Iulianei Demetrescu. Considerată cea mai valoroasă femeie arbitru din România, vâlceanca de 35 de ani are ecuson FIFA și a fost promovată în categoria Elite. A arbitrat meciuri la Mondialul de fotbal feminin din Australia și Noua Zeelandă, din 2023.
În SuperLigă, Demetrescu va conduce cel de-al șaptelea meci din carieră și al treilea din acest sezon. În precedentele, au câștigat oaspeții, în Buzău – Petrolul 0-1 și în Slobozia – Hermannstadt 1-2. UTA este la al doilea meci din istoria sa pe scena primului eșalon, condus de un arbitru femeie. Precedentul s-a disputat tot în acest sezon, în remiza de la Galați, 1-1 cu Oțelul, „fluierată” de Alina Peșu.
Din brigada lui Dumitrescu face parte și o tușieră, în persoana Roxanei Ivanov, din Giurgiu, dar și A1, Alexadru Filip, din Constanța. Rezerva celor trei este timișoreanul George Roman. În Camera VAR vor lua loc Ionuț Coza, din Cernica (Ilfov) și Raul Ghiciulescu, din Lugoj (Timiș).
Notele arbitrilor cad în sarcina lui Ioan Onicaș, din Zalău, în timp ce observator LPF este Viorel Ilinca, din Pitești.


Becal cum este faceti blat cu Craiova? daca faci fugi iute la Atos
NU PREA LE ARE DAR SIGUR NU A INFLUIENTAT REZULTATL PARTIDEI DE LA ARAD!
Nu prea le are cu arbitrajul mai trebuie rodata la liga2 sau chiar a -3a !