Stranieri aradeni

Dennis Man continuă cu Parma în Serie A, Cristian Chivu nu a apelat deloc la fotbalistul arădean în victoria de la Bergamo!


A coborît cortina peste ediția 2024-2025 din Serie A. Napoli este campioana Italiei, Inter, Atalanta și Juventus îi însoțesc pe „partenopei” în UEFA Champions League, Roma și Bologna vor juca în Europa League, Fiorentina, în Conference League, iar Monza, Venezia și Empoli au retrogradat în Serie B.

Așadar, Parma, cu Cristi Chivu în tribune, Dennis Man pe bancă și Valentin Mihăilă accidentat, s-a salvat după ce a obținut rezultatul maxim la Bergamo, cu Atalanta. „Cruciații” au revenit de la 0-2 pe „Gewiss Stadium” și au câștigat cu scorul de 3-2. Daniel Maldini a reușit „dubla” pentru gazde, în minutele 32 și 33, dar Chivu a întors meciul cu schimbările sale. Veniți de pe bancă, Hainaut (min. 49) și Ondrejka (min. 71 și 90+1) i-au adus punctele siguranței celor de la Parma, cu toate că Empoli și Venezia au pierdut în această ultimă rundă.

Pentru fotbalul arădean știrea serii este că Dennis Man va rămâne să joace în Serie A, dacă nu va fi cedat de Parma în această vară. Fostul fotbalist al celor de la UTA a dezamăgit în partidele cu Como și Lazio, ratând ocazii mari, iar Chivu nu l-a mai folosit în ultimele trei etape ale sezonului. Astfel, Dennis Man rămâne 4 goluri și 5 pase decisive în cele 33 de prezențe bifate în acest sezon de Serie A. Arădeanul a ajuns, însă, la 175 de zile fără gol marcat. Niciodată, Man nu a trecut printr-o perioadă atât de lungă fără gol, de când joacă pentru Parma.

Evaluat la 12,5 milioane de euro de transfermarkt, fotbalistul arădean a fost în atenția celor de la Fiorentina și Como în iarnă, fără a se concretiza ceva.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button