Ovidiu Popescu își amintește sezonul intens petrecut la UTA: „Sunt fericit că m-am întors acasă și că pot îmbrăca din nou acest tricou” + VIDEO

După amicalul cu Vllaznia, pierdut cu 1-0 de UTA, Adrian Mihalcea atrăgea atenția asupra faptului că nu are un lot prea ofertant din punct de vedere numeric, iar conducerea clubului a urgentat negocierile cu Universitatea Cluj pentru Ovidiu Popescu. Cele două cluburi au bătut palma luni dimineață, iar Dorin Stana s-a pus pe drum spre Austria.
Directorul administrativ al „Bătrânei Doamne” a parcurs drumul Terme Zrece – Neuhofen și retur, adică în jur de 650 de kilometri, în 7 ore și Popescu își cunoștea noii colegi la cină, în cantonamentul din Slovenia. Adrian Mihalcea este cel care l-a prezentat pe fotbalistul de 31 de ani echipei sale, ce primește un plus de experiență și viziune de joc în centrul liniei mediane.
Popescu s-a întors la UTA după 11 ani, perioadă în care s-a remarcat în tricoul celor de la FCSB, din tricoul căreia a ajuns și la națională. Titlul l-a câștigat de abia în stagiunea 2023-2024, înainte de a pleca la U. Cluj, acolo unde Ioan Ovidiu Sabău l-a cam uitat pe banca de rezerve.
Luni seara, experimentatul fotbalist a făcut o declarație inedită, spunând că s-a întors acasă, în condițiile în care el este născut la Reșița, iar tricoul „roș-alb” l-a îmbrăcat un singur sezon, în Liga 2-a. La fel de adevărat este că a fost un campionat intens, în care jucătorii au simțit din plin spiritul utist pe fondul războiului cu Adrian Marțian, având de partea lor suporterii. La capătul unui meci cu FC Bihor, s-au consumat imagini unice în fotbalul românesc și, poate mondial, când jucătorii, la îndemnul liderilor George Neagu și Bogdan Apostu, au urcat la tribuna I a vechiului Francisc Neuman, și au cântat pentru fanii „roș-albi”. Pe imaginile video, se observă cum Popescu lăcrimează la un moment dat (minul 4,55 pe înregistrare), impresionat de clipele trăite la Arad într-o perioadă în care echipa nu era plătită cu lunile și fiecare se decurca cum putea.

Popescu: „UTA este o echipă cu tradiție, sunt fericit că m-am întors”
Astăzi, Ovidiu Popescu o regăsește pe UTA în SuperLigă. „Sunt fericit că m-am întors, cum se spune, acasă după atâția ani de zile. Sunt fericit că pot să îmbrac acest tricou din nou și abia așteptăm să dăm drumul la treabă. Cunosc oamenii de aici, suporterii. Mă voi bucura să-i văd și să-i aud în tribune. Îi așteptăm cu brațele deschise, să fie alături de noi, pentru că avem mare nevoie de ei. Eu cunosc orașul, știu că sunt iubitori de fotbal, iar oamenii de fotbal din jurul acestui club minunat m-au dorit cu foarte multă dragoste. Acum mulți ani de zile, când am venit aici, a fost un pas înainte pentru mine, am jucat multe meciuri. Eram un puști, mi-a prins foarte bine. UTA este o echipă cu tradiție, sunt fericit că m-am întors”, a declarat reșițeanul, care în 2013 era împrumutat la formația arădeană de Jimbolia, acolo unde Marcel Băbanavea o școală de fotbal.
În urmă cu 11 ani, Popescu a lucrat cu Eugen Trică, acum îl găsește pe banca tehnică a UTA-ei pe un alt fost internațional român, Adrian Mihalcea. „Mister are experiență foarte mare în România, sper să am o legătură bună cu el, cu tot stafful și cu jucătorii, ca să facem o treabă bună, să ne atingem obiectivul. Prevăd un sezon foarte greu, cu echipe foarte puternice, eu am venit cu tot sufletul și îmi doresc să facem performanță”, a adăugat mijlocașul, care de mâine intră în pâine cu noua sa formație, dar după ce a făcut prima parte a pregătirii de vară cu U. Cluj.
VIDEO cu momentul în care jucătorii UTA-ei cântau pentru suporteri în anul 2014


Bine ai revenit Popescu, dar mă întreb cat de bucuros ești cu adevărat că ai revenit la UTA, pentru că dacă Clujul îți oferea prelungirea contractului șunt convins că nu erai aici!
Ce ziceți e adevărat!
Un jucător care dă 110% pe teren foarte bun transfer bine ca a semnat pe doi ani probabil va fi unul din căpitani, dacă s-a simțit la Arad ca acasă înseamnă că a pus suflet.
Ar mai fi nevoie de ceva transferuri la fundași laterali, mijlocaș de bandă și un atacant, pt. posturile ofensive se mai pot aduce și în perioada de discount din septembrie când cei rămași fără contracte nu mai au atâtea pretenții.
Care a rămas situația lui Kyrychenko că era un conflict legat de contract avea sau nu?
Sper să prindă mai multe minute Țăroi sezonul ăsta arată un potențial bun.
a venit si anuntul oficial al lui Dinamo. Ucraineanul a semnat pt 4 ani !