UTA l-a transferat pe italianul Andrea Padula, fundașul stânga a fost dorit în trecut și de FCSB!

În ultimele zile UTA s-a concentrat pe dublarea posturilor de fundași laterali și, după sosirea lui Mark Țuțu, pe dreapta, e rândul că și macedonianul Din Alomerovic să-și cunoască concurentul pe post. Gruparea arădeană a anunțat înregimentarea italianului Andrea Padula (29 de ani), care are și cetățenie română și s-a despărțit de FC U Craiova 1948 în luna mai a acestui an. Așadar vorbim despre un fotbalist liber de contract, care a tras de timp pentru a accepta oferta „Bătrânei Doamne”, în speranța că va găsi ceva mai bun.
În urmă cu o lună, Padula încă spera să ajungă la FCSB: „Acum sunt în momentul meu cel mai frumos din fotbal și din viață”
La un moment dat, apărătorul stânga, care poate juca la nevoie și în centru la cei 1,83 de metri, era dorit de Gigi Becali la FCSB, doar că la acea vreme nu a fost lăsat să plece de Adrian Mititelu. De altfel, în urmă cu o lună Padula spera că încă va ajunge la campioana României. „La 29 de ani mă simt pregătit să fac un pas important. Am învățat foarte mult, am suferit foarte mult. Nu am jucat fotbal doi ani, apoi am revenit în România. Acum sunt în momentul meu cel mai frumos din fotbal și din viață. Mă simt pregătit pentru tot ce vine. E normal ca atunci când citești că FCSB are un interes pentru tine să fie o mare onoare. FCSB este o echipă mare în România, dar și în Europa. E o echipă mare de tot. Ești fericit când cea mai bună echipă din România se interesează de tine. Vedem ce se întâmplă. Eu sunt pregătit pentru tot, aștept doar să încep o nouă poveste. Avem 2-3 oferte pe masă, dar încă așteptăm. Vrem să ne gândim bine la acest pas. Ofertele sunt din România, din Superligă și din Liga a 2-a. Sunt avansate discuțiile”, le spunea italianul colegilor de la gsp.ro pe 13 iunie.
Până la urmă, Andrea Padula a acceptat oferta echipei UTA, iar clubul a făcut anunțul în această dimineață:
”Andrea Padula (29 de ani, fundaș stânga), cu dublă cetățenie, atât italiană, cât și română, a semnat în această dimineață cu UTA.
Fost jucător în Elveția unde a bifat 20 meciuri în tricoul lui Basel, Padula a jucat în ultimele două sezoane la FCU Craiova, fiind unul dintre cei mai importanți oameni ai oltenilor. Acesta a devenit și căpitanul echipei în ediția precedentă din Bănie, acumulând 54 de apariții și 2 goluri.
Bun venit la Arad, Andrea!”
Italianul vine după un sezon cu 24 de meciuri în liga secundă
De-a lungul carierei sale, Padula a mai jucat la Monza (Italia, pe când echipa lombardă juca în eșalonul trei), Lugano, Chiasso, Wil, Basel şi Bellinzona (toate din Elveţia), precum şi la FCU Craiova. Fundaşul stânga a sosit în Bănie în 2023, iar până la despărţirea recentă a marcat două goluri şi a oferit două pase decisive în 54 de meciuri disputate în tricoul echipei finanţate de Adrian Mititelu.
Așadar, italianul a făcut parte din lotul craiovenilor în stagiunea retrogradării în liga secundă, dar și în stagiunea 2024-2025, când FC U a ratat până și intrarea în play-off. Padula a evoluat în 24 confruntări la „matineu”, a înscris un gol în remiza (1-1) cu Șelimbăr și a oferit o pasă decisivă în victoria (2-0) cu Chiajna, din play-out.
Cota lui Padula pe transfermarkt este de 250.000 de euro.
Are mamă româncă și tată italian

FOTO: Răzvan Păsărică/ SPORT PICTURES


Un italian, multifuncțional, la apărare e un câștig din start. Îl știm, și speram ca după Durmen sa nu aducem și,, norocul” lui Mititelu,. Isprava Craiovei rămâne curiozitatea căderilor puțin scontate. Chiar peste Sepsy. Lucruri de demonstrat, nu joaca numele. Rămâne agilitatea lui Mihalcea de a da strălucire unor jucători, ori debutanți, ori neînțeleși Și el e tot nou venit și o clipa trebuie sa uite propria persoana. Mergem pe jucătorii aleși de club. Bine ar fi ca salarizare sa fie la vedere. Nu trebuie trecut sub tăcere efortul financiar Asa apar voci care contesta noile preturi.!! BAFTA.!!
sa speram ca va fi o solutie buna…..pare un jucator ok,se vede ca are calitate…daca ajunge in topul suprligii ca si pegula la wta,ar fi senzational…,,,multa bafta!