Unirea aruncă juniorii în luptă împotriva celor de la CS Sânandrei Carani, în faza regională a Cupei! Abrudean: „Rezultatul e în plan secundar!”

Sezonul 2025-2026 al fotbalului românesc a debutat sâmbătă cu Supercupa României, dintre FCSB și CFR Cluj (2-1) și continuă miercuri cu primele meciuri din faza regională a Cupei României. Unirea Sântana, câștigătoarea Cupei la nivel județean, intră în scenă mâine, de la ora 18,00 în Grupa 1 din Regiunea 4 – Vest, cu un „duel” pe teren propriu cu CS Sânandrei Carani.
Formația pregătită de Narcis Petre a câștigat și ea trofeul în județul Timiș după un succes cu 2-0 cu CSU Universitatea de Vest din Timișoara și va încerca să facă, la rându-i, o figură frumoasă în condiții speciale. „Mai vin jucători, mai pleacă. Datorită Cupei, nu am reușit să le dau vacanță, i-am adus la câte un antrenament, mulți lucrează, iar patru jucători vor fi în concediu săptămâna viitoare. Și-au planificat din timp vacanța, când nu se știa nimic despre Cupă și de programarea unui meci la Sântana”, a spus Narcis Petre, antrenorul timișenilor după eșecul (0-8) de săptămâna trecută, cu CSC Dumbrăvița. Dacian Bîrză (ex. UTA în Liga 2-a) și Alexandru Birău (ex. Crișul în Liga 3-a) sunt jucătorii celor de la Carani mai cunoscuți și în județul Arad.

