UTA Arad

Utiștii au sărbătorit punctul scos pe „Cluj Arena”, Adi Mihalcea a recidivat la umăr + VIDEO




Galeria UTA-ei rezonează din ce în ce mai bine cu echipa formată de Adrian Mihalcea și asta pentru că, pentru al doilea meci la rând, jucătorii arădenii au luptat până la ultimul fluier pentru un rezultat bun în fața unei echipe ce va juca în preliminariile cupelor europene. După 3-3 cu U. Craiova, în condițiile în care oltenii aveau la un moment dat 3-0 pe tabelă, a urmat un 1-1 la Cluj, cu Universitatea, iar cei aproximativ 200 de suporteri arădeni deplasați pe Someș au cântat și au scandat la final alături de favoriți, ca la victorie.

Tot la Cluj, dar pe arena lui CFR, s-a produs – probabil – ruptura definitivă dintre „ultrași” și Mircea Rednic, care mai apoi a plecat și la presiunea spectatorilor după remiza cu Buzăul, din ultima etapă. Adi Mihalcea a luat-o de la zero, simte că are fanii alături de echipa sa și, pentru a doua oară într-o săptămână, a trăit emoții puternice la finalul meciurilor. La un moment dat, tehnicianul chiar dă tonul scandărilor, dar imediat și-a dus mâna stângă în dreptul umărului drept, făcând o grimasă. Aflat lângă el, Mark Țuțu s-a speriat puțin și s-a asigurat că „Mister” e bine.

Mihalcea are probleme ceva mai vechi la umăr, încă de pe vremea când o antrena pe Slobozia. „Valul” l-a luat, însă, pe „principalul” arădenilor, care a redebutat pozitiv pe banca „Bătrânei Doamne”.

VIDEO! Utiștii sărbătoresc împreună cu galeria punctul obținut pe Someș








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. E minunat sa vezi cum renaste spiritul UTA-ei ! Respect fanilor care au facut deplasarea ! Am avut doua meciuri cu adversari grei si echipa a raspuns foarte bine. Sper ca Mihalcea sa-i motiveze bine si la urmatorul meci, ca suporterii sigur ii vor motiva. Mai e de lucru, clar, dar sezonul a inceput foarte promitator.

    31
    0
  2. Mister îți doresc multă sănătate și refacere grabnică (Pentru umăr am folosit gel Deep Relief recomandat de un f bun ortoped) .

    13
    0
  3. Asa da, felicitari suporterilor si echipei si nu in ultimul rand lui Mr. Mihalcea.
    Echipa arata din ce in ce mai bine, tot ce isi doresc suporterii este ca echipa sa lupte pana la final si in ambele meciuri acest lucru se va intampla.
    Transferurile sunt reusite, nu mai alergam dupa cai verzi pe pereti jutator transferat ieri azi poate intra sa joane macar o jumatate de repriza, nu sa ducem jucatori si 2 luni sa se pregateasca ca sa intre intr-un meci.
    Asteptam din tot sufletul meciul de acsa cu Hermanstad, peluza trebuie sa fie la inaltime, pana acum echipa ne da sperante, speram la un meci frumos si la mii de suporteri fericiti la final.
    HAI UTA!

    18
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button