Semnale au fost încă de la meciurile cu UTA: U. Cluj și U. Craiova – prestații modeste în Conference League!

Bilanț foarte slab pentru echipele românești în preliminariile cupelor europene: 4 meciuri, 0 victorii, un singur gol marcat.
După eșecul (0-1) de marți a campioanei FCSB, cu macedonienii de la Shkendija, din preliminariile Champions League, alte trei formații din SuperLigă au jucat joi pentru a mai face un pas spre grupele întrecerilor continentale. CFR Cluj a impus remiza albă în Elveția, la Lugano, cu toate că echipa lui Dan Petrescu a fost mai aproape de victorie, ratând inclusiv un penalty, prin Muhar, după 12 minute de joc.
Apoi, primele adversare ale UTA-ei în campionat au debutat în preliminariile Conference League și ambele au jucat modest. Totuși, U. Cluj a obținut un rezultat pozitiv la Erevan, 0-0 cu Ararat Armenia, aproximativ 300 de suporteri însoțindu-și favoriții la primul meci european după 53 de ani.
În schimb, Universitatea Craiova a cedat pe terenul lui FK Sarajevo, 1-2, după ce gazdele aveau deja 2-0 pe tabelă după 20 de minute. Oltenii s-au mai trezit de abia în repriza a doua și au mai salvat din situație prin golul de kinogramă al fundașului ucrainean, Oleksandr Romanchuk, care marcase și la Arad, în 3-3, cu UTA. Așadar, cele două remize cu echipa lui Adi Mihalcea nu au fost întâmplătoare, la cum au arătat lucrurile joi seara pentru someșenii lui Sabău și oltenii lui Rădoi.

