SuperLiga, etapa a 3-a: UTA o răpune pe Hermannstadt și înnoptează pe podium, primul gol stagional al lui Miculescu nu i-a ajuns campioanei!

Vineri
Metaloglobus – Petrolul 0-3
Adversarul din etapa a patra al celor de la UTA a apăsat pe accelerator în primele 35 de minute pe terenul (din Clinceni) al noii promovate Metaloglobus și și-a trecut în cont primul succes din actuala stagiune a SuperLigii. 0-1 a fost încă din minutul 2, când neamțul Ludewig i-a luat fața lui Sava și a marcat puternic cu capul. Un sfert de oră mai târziu, după un banal aut de margine, Caramalău i-a mingea pe șut fundașului Roche și acesta a trimis cu sete sub transversală. Avea să fie și mai rău pentru bucureșteni, care au luat și golul trei, dintr-un penalty comis de Carvalho și transformat de Grozav, care a ajuns la cota 40 de goluri în contul „lupilor”. Pe finalul reprizei, asistentul Bogdan Duță și-a dislocat cotul și s-a dus direct la spital, iar la tușă a trecut rezerva Marcu. În partea secundă, Petrolul s-a mulțumit să se apere, dar a riscat să în diverse rânduri la șuturile lui D. Irimia, Zakir și mai ales Hiuban, care a reluat cu capul în bară. Și raportul cornerelor a fost clar de partea gazdelor, dar ploieștenii nu au avut probleme în a pleca cu toate punctele acasă și a avea moral înainte de vizita „Bătrânei Doamne”.
Csikszereda – Rapid 0-2
Giuleștenii au avut a doua deplasare consecutivă pe terenul unei nou promovate și au obținut același rezultat. După 2-0 la Mioveni, cu FC Argeș, scorul a fost repetat și în județul Harghita. Coincidențele au mers mai departe, în sensul că băieții lui Gâlcă au înscris ambele goluri înainte de pauză, după care au gestionat avantajul. Puștiul Simon a greșit grav între buturile echipei lui Ilyes la șutul de la distanță al lui Onea, Hromada a urmărit și a marcat încă din minutul 7. Rapidul a stăpânit total jocul în prima parte și a reușit și golul doi chiar înainte de a intra la cabine. Faza a fost frumoasă, cu combinații din prima Tambor – Christensen – Petrila, ultimul trimițând în plasă din câțiva metri. Ciucanii s-au trezit de abia în repriza a doua, iar Szilagyi l-a obligat pe Borza la o alunecare pe linia porții, după care portarul Stolz a avut câteva intervenții bune la finalizările harghitenilor. Pe două contre tăioase, Dobre a irosit două ocazii de 0-3, dar punctele erau deja securizate și pentru că Csikszereda e depășită de situație la prima experiență în elită. Cert este că Rapidul e liderul campionatului, cel puțin până mâine, când se joacă FCSB – Farul.
Sâmbătă
UTA – Hermannstadt 1-0
Arădenii au confirmat startul bun de sezon cu prima victorie a mandatului lui Adi Mihalcea. Iar adversarul a fost unul complicat, FC Hermannstadt, care a ținut-o în șah pe campioana FCSB chiar la București. La Arad, a contat doar superexecuția lui Alin Roman, din minutul 40, căci UTA s-a apărat mult mai bine ca în precedentele dispute, iar când a fost – totuși – surprinsă Neguț și Kujabi au ratat din poziții excelente. Doar că și „roș-albii” puteau liniști mai repede lucrurile, dacă același Roman sau Popescu ar fi fost mai exacți în fața porții. La 0-0 și Costache a ratat o dublă ocazie, dar publicul a apreciat jocul solid al favoriților timp de 65-70 de minute. Apoi, sibienii au pus ceva presiune cu mai mulți jucători de atac și terenul s-a înclinat puțin, dar, în afară de ocazia lui Kujabi, Iliev nu a avut cu adevărat emoții. Concluzia serii este că UTA acumulează 5 puncte și e pe podium cel puțin până duminică.
FCSB – Farul 1-2
Campioana României are un start de sezon slab. După 4 puncte cu Hermannstadt și Petrolul a venit eșecul cu Farul, iar în preliminariile Champions League are de recuperat un 0-1, în Mecedonia, cu Skendija. Și, totuși, seara celor de la FCSB părea bună, căci ex. utistul Miculescu s-a deblocat în acest campionat după 80 de secunde, la o pasă excelentă a lui Tănase. Tot Miculescu a salvat de pe linia porții o finalizare a lui Istfan, în condițiile în care echipa de pe Litoral începea să joace tot mai bine. Revenirea a fost totală pentru Farul în repriza a doua, cu puștiul Tănase în prim plan. Acesta a obținut penalty-ul din care Larie a egalat repede, dar mai creat și alte ocazii importante, inclusiv o bară, dar fiind și la originea unui gol ce avea să fie anulat de VAR, pentru un fault inițial la Cisotti. Italianul a avut singura ocazie importantă din partea secundă, cu un șut ce a trecut de puțin pe lângă. Tot VAR-ul a anulat un al doilea penalty pentru constănțeni, care – însă – nu s-au dat bătuți și au dat lovitura în cel de-al 9-lea minut de prelungire. Cojocaru a pătruns de la mijlocul careului și i-a oferit bucuria golului lui Isfan. Farul și Rapidul conduc SuperLiga, iar pe locul 3 e UTA.
Vineri, 25 iulie
Metaloglobus – Petrolul 0-3
/ Ludewig 2, Roche 17, Grozav 35
Csikszereda – Rapid 0-2
/ Hromada 7, Petrila 44
Sâmbăta, 26 iulie
UTA – Hermannstadt 1-0
Roman 40
FCSB – Farul 1-2
Miculescu 2 / Larie 59 – penalty, Isfan 90+10
Cartonaș roșu: Târnovanu 68 (FCSB)
Duminică, 27 iulie
18:30: CFR Cluj – FC Argeș
21:30: Oțelul – Dinamo
Luni, 28 iulie
19:00: FC Botoșani – Unirea Slobozia
21:30: Universitatea Craiova – U Cluj
Clasament SuperLiga

Etapa următoare:
Vineri, 1 august
Ora 19.00 Farul Constanța – Metaloglobus București
Ora 21.30 Petrolul Ploiești – UTA Arad
Sâmbătă, 2 august
Ora 18.30 FC Argeș – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Ora 21.30 Dinamo – FCSB
Duminică, 3 august
Ora 18.30 FC Hermannstadt – Universitatea Cluj
Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova
Luni, 4 august
Ora 19.00 Unirea Slobozia – Oțelul Galați
Ora 21.30 FC Rapid – FC Botoșani
FCSB (facebook)

