Un fotbalist de la UTA este campion european universitar cu UV Timișoara!

Dacă anul trecut România a fost reprezentată la Campionatul European Universitar de echipa UAV Arad, care s-a oprit în sferturile de finală ale competiției găzduită de Ungaria, în această vară o altă formație din vest a mers la întrecerea continentală. Este vorba despre echipa de fotbal a Universității de Vest din Timișoara, care a și câștigat trofeul duminică seara, în Italia, la Camerino.
UVT a ieșit din grupe cu două victorii (1-0 cu Universitatea din Montpellier și 4-0 cu Universitatea din Fribourg) și un eșec (0-3 cu Universitatea din Porto) și a trecut cu 3-0, în sferturi, de Jyvaskyla (Finlanda). În semifinale, timișorenii au avut și noroc, depășindu-i la loviturile de departajare, cu 4-3, după 0-0 la finalul timpului regulamentar, pe francezii de la Rouen.
Finala a fost dramatică, dar s-a încheiat fericit pentru echipa de fotbal a Universității de Vest din Timișoara. Aceasta s-a impus cu scorul de 3-2 în fața Universității din Granada (Spania), după „dubla” lui Claudiu Matiș (atacant trecut și pe la Cermei, în Liga 3-a, acum arbitru de fotbal) și reușita lui Andrei Olaru.

Utistul Raul Popa nu a trecut de „filtrul” lui Adrian Mihalcea în luna iunie
Printre noii campioni europeni universitari se numără și Raul Popa. Mijlocașul de bandă de 20 de ani este fotbalistul celor de la UTA, dar este împrumutat în Liga a 2-a, la CSC Dumbrăvița. Popa a fost testat și de Adi Mihalcea în primele două săptămâni de pregătire, dar nu a mai prins cantonamentul din Slovenia. Utistul Dumbrăviței nu a fost titular în finala cu Granada, dar a intrat în repriza secundă, punând umărul la succesul UVT.

