Pecica – la a doua eliminare consecutivă în turul 2 al Cupei României! Stupar: „Situația este una delicată, pentru că lotul este foarte subțire”

După ce în sezonul 2023-2024 a acces până în faza grupelor Cupei României, Progresul Pecica părăsește competiția pentru al doilea an consecutiv în turul 2. Vara trecută, a fost învinsă de Poli Timișoara, la penalty-uri (scor 6-8, după 3-3 la finalul prelungirilor), iar acum a fost scoasă din cursă de conjudețeana Viitorul Arad. Doar achiziția Pamfile a punctat pentru „galben-albaștri”, cu 20 de minute înainte de final, când gazdele aveau deja 2-0 pe tabela de marcaj, după reușitele semnate Larosa (min. 9) și Sas (min. 39).
La final, Dan Stupar a invocat în special probleme legate de subțirimea lotului său, dar a recunoscut și că echipa nu a arătat tocmai cum își dorea el. „Au fost două reprize diametral opuse. În prima, au avut un plus ei, și de prospețime și de luciditate în ceea ce privește momentul de atac, iar noi am arătat niște sincope pe momentul defensiv. Eu că repriza a doua ne-a aparținut nouă și am fi meritat să mai înscriem cel puțin o încă un gol, la ce ocazii ne-am creat. La urma urmei, ăsta este fotbalul. Oricum, venim după două zile de antrenamente cu încărcare, era clar că din punct de vedere al prospeții noi vom suferi. Sigur că și în ceea ce privește soluțiile de pe bancă…practic acestea nu au prea existat. Am stat doar cu doi jucători 100% valizi, căci ceilalți doi, Arsene și mai ales Borcea știam că nu ne putem baza prea mult. Totuși, Mirel a vrut să joace și a adus un plus, dar pe Borcea l-am trecut pe foaie doar de formă. Situația este una delicată, pentru că lotul este foarte subțire și din punct de vedere numeric și din punct de vedere valoric. Nu avem foarte multă experiență, avem destul de mulți copii, tineri cu calitate, dar la meciuri cu miză e nevoie și de experiență. Încetul cu încetul, vor putea să crească, dar, momentan, nu arătăm bine deloc, nici măcar din punct de vedere fizic”, consideră antrenorul celor de la Pecica.
Progresul a ridicat ștacheta în Cupă prin participarea în grupe, dar și în play-offul Ligii a 3-a, dar astăzi Stupar preferă să fie realist. „Este clar că prin prisma a ceea ce am realizat în anii precedenți ne-am fi dorit să repetăm acea performanță din Cupă sau poziționarea în play-off, dar, din păcate, de fiecare dată pierdem prea mulți jucători de la un an la altul. Nu reușim să ținem un lot de jucători ca să avem continuitate, stabilitate și omogenitate. Mereu trebuie să schimbăm, să venim cu jucători tineri și alții cu experiență, însă doar din ceea ce găsim aici, în zonă. Pentru că nu ne permitem să aducem jucători cu cazare, cu masă și atunci opțiunile sunt limitate. Nu mai departe de lotul de anul trecut, adică de acum 3 luni, am pierdut o mulțime de jucători cu calitate. Și mă refer la Kyrychenko, Luca Bodri, Iurasciuc, Ahmet, Șimăndan sau Salka și nu i-am prea înlocuit. jucători. Avem probleme în ceea ce înseamnă dublajul la fundașul central, nu avem concurență la cei doi atacanți, iar la mijloc ne lipsesc unul-doi jucători. Acolo stăm mai ales în juniori și ne trebuie ceva experiență. Să vedem, sper să-l convingem pe Nicolescu să revină, pentru că ar fi variantă din punct de vedere al fundașului central, fundaș lateral stânga-dreapta, eu am fost mulțumit, dar, până la urmă, nu depinde de mine. Dacă o luăm ca și buget, rezultatele noastre au fost de multe ori la nivelul cluburilor cu bugete mult mai mari, cu posibilități de a aduce jucători chiar de la eșaloane superioare. Dar, ne-am descurcat, pentru că la Pecica a primat, zic eu, organizarea și unitatea grupului”, a mai afirmat „principalul” celor din Pecica.
Sâmbătă, în amical, pecicanii vor fi oaspeții bihorenilor din Liga 4-a, Transilvania Oradea.
Vitorul Arad – Progresul Pecica 2-1
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (Min. 8): Pe o minge lungă, Indreica degajează exact în Gabriel Larosa, care trimite cu stângul pe lângă Zamfir din 14 metri, poziție centrală
2-0 (Min. 39): Pe un contraatac, mingea ajunge în stânga la Larosa, care centrează pe colțul lung, unde vine Ianis Sas, acesta preia în 12 metri și trimite elegant aproape de vinclul de la colțul lung
2-1 (Min. 70) : Claudiu Pamfile înscrie spectaculos cu un șut de la 30 de metri, ce s-a dus la vinclul din stânga lui Gârlea, chiar la încheietura barelor
Formații:
Viitorul: Gîrlea – Stoianovici, Stupu, Pantea, Miculaiciuc – Benjamin – Larosa (93 Gal), Sas (93 Ronai), Ghergar (77 Gomboș), Andrieș (77 Cijevschi) – Al. Catanzariti (60 Bădăuță). Antrenor: Cristian Sculici
Pecica: Zamfir – Ștef, Indreica, Wild, Haloș (90 Călin) – Crainic (53 Olăroiu), Pamfile, Șiclovan (53 Arsene), Aldan – Lasc, Mura. Antrenor: Dan Stupar.
Arbitri: Răzvan Necrici (Chechiș – Maramureș) – Daniel Leuca, Gyorgyi Matica (ambii din Oradea). Rezervă: Tudor Jurcă (Arad).
Delegat FRF: Petru Boroș (Oradea).
FOTO: Costel Șerban

