Se vând bilete la duelul dintre trecutul și prezentul lui Adi Mihalcea, Slobozia e exact chiar sub UTA în clasamentul SuperLigii!

UTA este neînvinsă după primele 6 runde ale SuperLigii, ocupă în continuare locul 3, la egalitate de puncte (12) cu Rapidul, dar se află în fața unui adevărat tur de forță. Arădenii vor juca trei meciuri într-o săptămână, în zilele de vineri cu Slobozia și Rapid și marți, cu Steaua în Cupă.
Doar partida cu ialomițenii, prima din cadrul rundei a 7-a a SuperLigii e programată la Arad, vineri, de la ora 19, pe când celelalte două se vor juca la București. Pentru confruntarea de peste trei zile, clubul UTA a pus în vânzare bilete, atât fizic, la stadion, cât și online pe platforma iabilet.ro
După cum se știe, de la 1 august, un loc pe arena „Francisc Neuman” costă mai mult, conform majorării TVA. Așadar, fanii trebuie să scoată din buzunar 90 de lei, la tribuna I„Coco Dumitrescu“, 70 de lei, la tribuna II „Gioni Brosovszky“, respectiv 50 de lei la peluza „Iosif Pecsovszky”. Copiii până în vârsta de 3 ani au acces gratuit (fără loc), iar cei cu vârsta cuprinsă între 3 și 13 ani (inclusiv) beneficiază de o reducere de 50%.
Arădenii care doresc să-și procure biletele fizic o pot face de marți până joi, între orele 15 și 18, la Fan Shopul de demisolul arenei din Calea Aurel Vlaicu. În ziua meciului, vineri, 22 august, casa de bilete de la peluza Sud se deschide la ora 15 și se închide odată cu primul fluier al partidei – 19!
Va fi un nou meci special pentru Adrian Mihalcea, care-și înfruntă fosta echipă, pe care a și salvat-o miraculos de la retrogradare și care acum ocupă un surprinzător loc 4, cu 10 puncte și se clasează imediat în spatele Bătrânei Doamne.

