Oprița ar fi dorit ca șefii Stelei să conteste tragerea la sorți ce a scos-o pe UTA în cale: „Sunt supărat, frustrat, puteam avea alt adversar”

Fiindcă nu are drept de promovare în SuperLigă, Steaua își punea mari speranțe într-un parcurs lung în Cupa României, doar că în play-offul competiției a dat peste UTA, una dintre cele mai în formă echipe din startul sezonului în fotbalului românesc. Arădenii s-au impus cu 2-0 pe arena din Ghencea, după supergolul lui Alin Roman, din minutul 75 și reușita lui Abdallah, venită 7 minute mai târziu.
Ca și înaintea disputei de marți seară, Daniel Oprița s-a plâns de tragerea la sorți, doar că de această dată nu a mai invocat ghinionul, ci problema tehnică a urnei prea mici, în care nu bilele nu se puteau învârti. „Sunt frustrat, sunt supărat, pentru că era un obiectiv, dacă primeam și noi un adversar mai la îndemână, dar dacă nu se învârteau bilele…Pentru că eram sus, era clar că picăm cu primele opt. Dacă nu se învârteau bilele, era clar că nu aveam nici o șansă. Și ai mei care se ocupă din conducere puteau, cum a zis domnul Burleanu, să facă contestație. Nimeni nu a făcut, probabil că le-au convenit adversarul. Eu aș fi făcut, de ce să nu prind alt adversar? Nu s-a sesizat nimeni de la noi, toată lumea a mers mai departe și…Sunt dezamăgit de acest meci şi de situaţia care se întâmplă că puteam avea alt adversar acum, dar n-am avut nicio şansă să picăm cu Fărcăşeşti, aveam poate o şansă mai mare”, a declarat antrenorul celor de la Steaua după eșecul cu UTA.
„Principalul” bucurștenilor și-a detailat strategia, însă și-a adus brusc aminte și de eliminarea lui Iordan din finalul primei reprize a duelului cu CSM Reșița, din urmă cu trei zile, din etapa a 4-a a ligii secunde. „Așa am pregătit meciul, să nu le dăm spații, să-i închidem, pentru că știam că sunt echipă cu calitate și putem suferi. Numai printr-un șut de la distanță puteam să luăm gol, nu a ieșit nimeni în blocaj. Le-am spus să nu-i lase să dea la poartă, a fost doar al doilea șut al lor, căci situațiile mai bune, chiar ocazii, le-am avut noi. Dar, nu știu, parcă băieții s-au speriat de situațiile pe care le-au avut. Trebuia să aibă mai multă răbdare, să se concentreze mai mult și putea să ne iasă ceea ce am gândit. Pentru că eu zic că am făcut și în a doua repriză, până la gol, un meci bun. Și asta în condițiile în care veneam după un meci în care am jucat în zece oameni și nu vreau să revin, dar acel al doilea cartonaș galben vine după o ținere a adversarului și, ceva natural, jucătorul meu se mișcă și-l atinge cu un deget. Nu se poate să dai așa cartonaș și mă lași în zece oameni și să mă obligi să bag jucătorii pe care eu mă gândeam să-i menajez, ca să aibă prospețime pentru meciul de astăzi. Oricum nu am lot care să-mi permită…Mă și gândeam dacă o să vină prelungirile ce o să facem, pentru că aveam jucători obosiți, cu accidentări. Dar, îi felicit pe băieți pentru că au făcut un joc bun. Și cei doi fundași centrali noi care s-au achitat bine de sarcini cu un adversar bun și ați văzut ce schimbări au făcut ei. De fapt, s-a și văzut pe tabelă”, a mai afirmat Daniel Oprița la flash-interviuri.
„Militarii” joacă din nou în campionatul ligii secunde sâmbătă, 30 august, de la ora 11,30, la Oradea, cu FC Bihor, ci o echipă care până etapa trecută avea maximum de puncte.
Foto: George Ilinca / Sport Pictures

