Mino Sota s-a accidentat destul de grav și va absenta până în luna noiembrie!

Veste cât se poate de proastă pentru Adrian Mihalcea. Antrenorul arădenilor l-a pierdut pe Mino Sota (30 de ani) pentru aproximativ două luni de zile.
Mijlocașul japonez a apărut în tribuna oficială a arenei „Francisc Neuman” purtând o orteză la piciorul stâng și asta pentru că examenul RMN de ieri a evidențiat o ruptură parțială de ligamente colaterale la nivelul genunchiului. Sota trebuie să poarte orteza 4-5 săptămâni, după care e nevoie de o recuperare făcută ca la carte pentru a se evita recidiva.
De când a semnat cu arădenii, niponul a avut și alte probleme medicale, respectiv o ruptură musculară, ce l-a trimis în tribune pentru o lună. Acum accidentarea sa e și mai gravă și e posibil ca UTA să se mai uite și spre mijlocași centrali aflați pe piață în acest moment.
Contra celor de la Dumbrăvița nu vor juca nici Pospelov, Padula și Hrezdac, ultimul fiind bolnav. Nici Daniel Zsori nu a fost iertat de Mihalcea, însă maghiarul nu pare interesat de schimbarea echipei. La pauză, scorul amicalului dintre utiști și timișeni e 0-0.
