UTA Arad

Veste teribilă pentru UTA! Abdallah și-a fracturat clavicula după ce a marcat pentru Madagascar: „Va sta două-trei luni!”




Împotriva Ciadului, Hakim Abdallah (27 de ani) a marcat din nou pentru naționala Madagascarului după mai bine de 4 ani, dar golul a venit la pachet cu o accidentare pe care însuși fotbalistul nu și-o explică. Atacantul celor de la UTA a intrat pe teren în prelungirile partidei de luni seara, iar după un minut a înscris pentru 3-1 în contul malgașilor, în confruntarea din preliminariile Cupei Mondiale.

Abdallah a marcat cu un șut cu exteriorul piciorului drept, apoi a căzut pe umărul stâng în încercarea de a evita contactul cu portarul advers. Fotbalistul s-a ridicat imediat, a sărbătorit golul cu mișcări din umăr, apoi și-a îmbrățișat de colegi. Totul părea în regulă până a doua zi. „După gol, Hakim a căzut pe umăr, n-a simțit nimic atunci, nici după ce s-a terminat meciul. Dar, a doua zi a resimțit dureri puternice, a făcut o radiografie și s-a descoperit o fractură de claviculă. Va sta două-trei luni, chiar nu am idee. Avem jucători care pot să-l suplinească, Coman poate să joace în aceeași poziție, Barbu, la fel, plus Costache. Nu ne mai gândim la un atacant, e din ce în ce mai dificil să ducem jucători pregătiți. Din prima zi de când am venit, le-am spus băieților de importanța fiecărui jucător, luat individual. Poate pentru unii este un bla bla bla și că orice antrenor spune asta, dar nu, chiar fiecare fotbalist este important. Uitați-vă că sunt momente când poate cei care au jucat mai puțin trebuie să intre și să-și arate valoarea și să-și ajute cluburile. Din partea noastră, a staffului, toți au cea mai mare încredere, de asta nici nu mă tem de ceea ce va urma. Știu cum să pregătesc și știu că în momentul în care vor intra în teren pot livra ceea ce ne dorim noi, a declarat astăzi Adrian Mihalcea, antrenorul echipei UTA. Hakim Abdallah a marcat două goluri (unul campionat și altul în play-offul Cupei) pentru UTA din momentul transferului la Dinamo și și-a trecut în cont și un assist

Așadar, Marius Coman are șanse să debuteze ca titular pentru arădeni cu FC Argeș. „Am auzit de Hakim ieri, chiar îmi parre rău, căci și eu am avut ceva de genul la claviculă și e o accidentare urâtă. Din câte am reușit să-l cunosc este puternic și o să revină foarte repede”, a spus „vârful” de 29 de ani adus de la Sepsi în urmă cu 3 săptămâni.

Totodată, pentru confruntarea cu piteștenii, Mihalcea a mai confirmat absențele lui Padula (ruptură musculară), Sota (ruptură parțială de ligamente colaterale la genunchiul stâng) și Țăroi (entorsă la gleznă). Totodată, Danciu rămâne blocat de eterna problemă la spate și pare un jucător pierdut pentru arădeni.

În ciuda acestor probleme de lot, Adi Mihalcea păstrează linia dură vis-a-vis de Daniel Zsori, care nu a acceptat criticile din prelungirile meciului cu Slobozia și chiar i-a răspuns urât înapoi antrenorului arădean. „Zsori va fi în afara lotului pentru acest meci. Bineînțeles, conducerea este într-un totul de acord cu mine”, a precizat Mihalcea.








Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. De un timp incoace avem parte doar de vești rele dinspre club și mai nou dinspre echipa , ceva vești bune chiar nimic ? Cred ca ar trebui construit și un spital lingă club ca se pare ca numărul accidentaților mâine-poimâine îl va depășii pe cel al tuturor jucătorilor din lot …😡

    2
    6
  2. O pierdere foarte mare pt. UTA. dar sper ca, Coman sa il inlocuiasca cu, brio pe Abdalah sau de ce nu si Barbu chiar daca a venit de curand la echipa.Se anunta un meci foarte greu cu, argesenii de unde sper sa fie bine si UTA. sa castige cele 3 puncte !!!

    6
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button