Derby tranșat pe final, cu o câștigătoare meritorie: Frontiera Curtici – Athletico Vinga 0-1

Athletico Vinga pare echipa de nebătut în acest sezon al Ligii a IV-a Mavros, după modelul Sântanei de sezonul trecut. Formația pregătită de Radu Popa și Claudiu Ghiță a câștigat și derby-ul de clasament cu Frontiera Curtici, chiar la graniță, după o prestație solidă, în special în repriza secundă. Golul de trei puncte a căzut târziu, dar a fost cât se poate de meritat pentru o echipă ce a vrut mai mult din confruntarea cu cealaltă care până astăzi a avut maximum de puncte.
În prima parte, bănățenii și-au propus să stea cât mai bine în teren, până le ia pulsul „grănicerilor”, care impuneau respect cu cele 26 de goluri marcate și doar cele trei primite. Și mai prețios era recordul vinganilor, acela de a nu fi luat gol și jocul din prima parte a fost axat mult pe solididate defensivă. Pe faza de atac, am notat doar voleul peste poartă al lui Bulza, din doar 8 metri și șutul pe centrul porții al lui Sevici, prins de D. Popescu. Gazdele au intrat în acest joc închis, bazându-se prea mult pe forța lui Avrămuțiu, trimis între fundașii adverși sau viteza lui Huțanu, care nu a prins o zi prea bună.
Probabil, Radu Popa a văzut că se poate mai mult și în parte a doua Vinga a ridicat mai mult liniile și au ajuns de ceva mai multe ori periculos la poarta adversă. Chiar în primele 8 minute ale mitanului, Brândușe a avut două ocazii importante. Mai întâi, fostul atacant al Sântanei a tras bine de la 14 metri, dar Popescu a fost pe fază și tot portarul amfitrionilor a intervenit decisiv la „capul” aceluiași fotbalist, după centrarea lui Vasinc. Tot cu capul a greșit ținta și Ciubotariu din pasa lui T. Bodri, în timp ce dincolo, Avrămuțiu a avut mingea pe 15 metri, dar a trimis-o din alunecare peste poartă. Până la urmă, curticenii erau mulțumiți cu remiza albă, dar a venit faza din minutul 85. Atunci, la o nouă centrare în careu, autor Turcuș, D. Popescu a ieșit greșit de această dată și David Balaci a trimis mingea cu capul în plasă din 11 metri.
Reacția gazdelor nu a avut substanță și invincibilitatea lui „Fronti” cade în etapa a 6-a. „Meciul mergea spre un 0-0, dar asta a fost. Am luat gol pe final, după ce au avut trei ocazii mari de tot, au fost echipa mai bună. Am încercat să închidem jocul în zona 2, am reușit în proporție de 90%, am schimbat în ultimele 30 de minute în 4-2-3-1, am încercat să ținem de 0-0. Atât am simțit că putem să scoatem, un egal, dar nu am reușit, contra unei echipă care azi a fost mai bună decât noi. Etapa viitoare mergem la Socodor, sperăm să ne revenim și să venim de acolo cu cele trei puncte”, a fost concluzia lui Sergiu Popa, antrenorul-jucător al celor de la Curtici.
Lucrurile merg ceas la Vinga, iar jucătorii, pe lângă satisfacția victoriei și a punctelor, au avut și o primă frumușică șa acest nivel. „Cred că am controlat jocul în majoritatea timpului. Chiar dacă am marcat de abia pe final, am avut două-trei oportunități în fiecare repriză ca să deschidem scorul mai repede. Știam că întâlnim un adversar greu, cu nume și experiență la Liga a IV-a și ne-am pregătit de un astfel de meci de meci de uzură. Dar, băieții s-au autodepășit, jos pălăria pentru ei și până la final fotbalul ne-a răsplătit. Vom sta o etapă, apoi jucăm la Socodor, pregătim bine și acel meci. Vrem să ținem această linie, cu victorii și fără gol luat”, a punctat Radu Popa, tehnicianul celor de la Athletico, care l-a pierdut pe Șimăndan pentru următoarele săptămâni din cauza jobului acestuia.
Formații
Curtici: D. Popescu – Bortiș, Sușcă, Pașcu, Stoin – Kocsis, S. Popa, Marc (70 Salka) – Pleșcuța (63 Kodoran), Avrămuțiu, Huțanu.
Vinga: Csurka – T. Bodri, Lazăr, Pluta, L. Măgulean – Sevici (79 Sîntean), Iosu, Ciubotariu, Bulza (61 Turcuș) – Brândușe (61 D. Balaci), Vasinc.
Arbitri: Alin Deac – Zoltan Nagy, Rareș Popa.
Observatori AJF: Adrian Apătean, Andras Mako

