Viitorul folosește ca barometru meciul cu Ghiroda, iar ex.-ul Stupu e convins: „Putem scoate un rezultat bun!”

Viitorul Arad și-a recuperat rapid punctele pierdute în minutul 90, pe teren propriu cu Poli, după un penalty foarte ușor acordat pentru timișoreni. „Roș-albii” au câștigat cu 3-1 pe terenul „lanternei” din Șugag după o prestație solidă, dar cu ceva peripeții. Formația lui Cristi Sculici și Adi Sas s-au jucat cu ocaziile și în minutul 76 scorul era egal (1-1), dar Abdul (cu al doilea gol al partidei) și Ghergar au concretizat superioritatea din joc a oaspeților.
Mircea Stupu a fost din nou titular și integralist în defensiva Viitorului și subliniază importanța succesului din județul Alba. „Era păcat să ratăm victoria după ce am jucat pentru al doilea meci la rând atât de bine. Se știe ce am pățit cu Poli, ne-au eliminat doi oameni de pe teren și tot aveam 2-2 în minutul 90 și nu ne-ar fi dat gol niciodată dacă nu era acel penalty. Eu zic că jocul prestat și ultimul rezultat ne dau încredere pentru meciul ce urmează, unul care – probabil – ne va spune pe unde ne aflăm în sezonul ăsta. Adică dacă ne vom bate și noi pentru locul 4 sau rămânem să jucăm acolo, pentru locurile 5-7”, afirmă fundașul de 28 de ani al arădenilor.
Stupu își înfruntă vineri, de la ora 15, pe arena „Banatul”, din Sânnicolau Mic, fosta formație. Fotbalistul a evoluat din iarna lui 2020 pentru CS Ghiroda și Giarmata Vii și chiar a ajuns în două rânduri la barajul de promovare cu timișenii, pierzându-le, însă, cu CSM Reșița în 2022 și FC Bihor în vara anului trecut. „Am petrecut cinci sezoane și jumătate la Ghiroda, am dat tot ce am avut mai bun, chiar nu-mi dau seama de ce nu am mai fost dorit. În fine, a trecut, acum sunt la Viitorul și vreau să câștig cu echipa mea, indiferent de adversar. Nu vreau să demonstrez nimănui nimic, e un meci ca oricare altul, din care vrem să luăm trei puncte. Eu zic că suntem într-un moment bun, jucăm și acasă și cred că ne putem ridica la înălțimea unui adversar cu pretenții. Îi cunosc pe băieții de acolo, formează o echipă, au jucători de calitate peste tot. Treaba mea este în primul rând să închid apărarea, voi avea ceva de furcă cu Mancaș, Buia, Velcotă, poate chiar Ciobanu, dacă va juca. Dar, sunt sigur că mă vor ajuta colegii, revine și Ștef în apărare, iar în față avem și noi destui jucători buni care pot face diferența. Dar, trebuie să jucăm bine ca echipă și atunci sunt convins că putem scoate un rezultat pozitiv. Și ar mai fi ceva, am văzut că dau goluri decisive pe final, asta înseamnă că au încredere în ei, joacă până la ultimul fluier și asta trebuie să facem și noi”, mai susține Mircea Stupu, care a lucrat cu Călin Cojocaru, fostul său antrenor de la Ghiroda și la Sebiș, în urmă cu aproape un deceniu.
Eliminat cu Poli pentru un fault dur, Vlad Filimon va fi în continuare suspendat, dar revine David Ștef, în timp ce condiția fizică a lui Rasaq e din ce în ce mai bună după perioada destul de lungă în care a fost accidentat.
După 7 etape, Ghiroda ocupă locul 4 în clasamentul seriei a 7-a din Liga III-a, cu 15 puncte, cu 3 mai multe decât Viitorul, care o va întrece la golaveraj în cazul unei victorii la orice scor. Timișenii sunt la a doua deplasare consecutivă aproape de casă, după ce au cedat și în derby-ul local cu Poli, 0-2, pe „Electrica”.
Formații probabile:
Viitorul: Gârlea – Stoianovici, Stupu, Pantea, Ștef – Afedzi – Larosa, Sas, Vîlcu, Abdul – Bădăuță.
Ghiroda: Bora-Koț – Datcu, Brăilean, Bocșan, Ilie – Stoi, Velcotă – Precup, Buia, Mancaș – Andreaș.
Penalty-ul cu Poli nu a fost acordat ușor! A fost inexistent, Mircea!