Viitorul Arad

Puștii sub 16 ani de la Viitorul pierd primul meci stagional, dar rămân primii în clasament! Juniorii mari – peste Ghiroda!


Nu toate deplasările echipelor de la Viitorul în județul Timiș s-au încheiat fericit în cadrul campionatelor de juniori republicani. Obișnuite cu succesele, formațiile lui Ciprian Pistrui s-au întors cu un singur punct din 6 chiar de la Timișoara, în timp ce juniorii mari au fost peste cei de Ghiroda și Giarmata Vii. În fine, în Liga Elitelor, „roș-albii” s-au impus în derby-urile arădene cu CSȘ Gloria.

Campionatul Național U19: CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Viitorul 1-2

După ce au simțit bucuria succesului de la Sântana, în Liga 3-a, juniorii din circuitul primei echipe au bifat trei puncte și la Ghiroda și Giarmata Vii. S-a terminat 2-1 pentru arădeni, care au marcat în prima repriză prin Stef și Crișan, după care au încasat doar un gol

După acest rezultat, Viitorul rămâne aproape de liderul seriei a 9-a a CN de juniori U19, Ripensia, mai precis la două puncte sub el pe locul 3.

Antrenorii Cristian Sculici și Adi Sas au apelat la:  Faur – Crișan, Lobonț, Buză, Miculaiciuc – Pal – Gal, Ștef (46 Tomescu), Ghergar, Berindeie (65 Tușa) – Ronai.

Campionatul Național U17: CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Viitorul 3-6

Și mai clar a fost succesului juniorilor U17 în comuna timișană. După 4-0 la pauză, gazdele de la Ghiroda au câștigat repriza secundă cu 3-2, dar asta nu le-au ajutat să evite înfrângerea usturătoare: 3-6!

Cioară și Maki au reușit câte o dublă pentru Viitorul, Mihoc și Iorgov înscriind și ei o dată.  Arădenii sunt pe locul 3 în seria a 9-a, la 7 puncte în spatele liderului CSȘ Lugoj.

Viitorul U17: Fador (65 Glevan) – Nădăban, Tănasă (45 Rus), L. Catanzariti, Drăgoiu – Burada – Iorgov,  Bunaciu (46 Mihoc), Vezan, Cioară – Olatunji.

Campionatul Național U16: Galaxy Timișoara – Viitorul 4-3

Arădenii antrenați de Ciprian Pistrui au pierdut derby-ul seriei a 7-a a CN U16. Galaxy Timișoara și-a valorificat avantajul terenului propriu și s-au impus cu scorul de 4-3. Gazdele au condus cu 2-1 la pauză (gol arădean reușit de Dehelean), Viitorul a întors la 2-3 prin Tușa și Maki, dar Galaxy a profitat la maximum de erorile din defensiva celor de la Viitorul și s-au impus la limită.

„Un meci echilibrat, dar ce am tot zis s-a adeverit. Și anume că doar noi putem pierde meciurile, prin greșelile pe care le facem și au fost patru erori personale grave. Arbitrii au fost și ei găzdari, dar nu mă leg de asta, ar fi trebuit să fim mai atenți, mai concentrați. Asta e, am revenit puțin cu picioarele pe pământ”, a precizat Ciprian Pistrui,

Antrenorul celor de la Viitorul U 16 a contat pe: Sturza – Rus, Tănasă, Pantea, Hidiș – Mihoc – Terpea, Toma, Popescu, Dehelean – Tușa. Au mai jucat: Glevan, Iorgov, Maki, Trif.

În ciuda eșecului, primul al sezonului, „roș-albii” rămân primii în clasament, cu 34 de puncte, cu 5 mai multe decât Galaxy.

Campionatul Național U15: Galaxy Timișoara – Viitorul 0-0

Nici colegii mai mici, antrenați tot de Cipri Pistrui, nu au scos un rezultat prea bun cu Galaxy. Meciul de duminică s-a încheiat așa cum a început, cu scor alb. „Am dominat meciul, dar nu ne-am creat ocazii. Parcă am fost puțin fără vlagă și, din păcate, am pierdut 2 puncte importante”, susține tehnicianul arădenilor.

Viitorul U15: Glevan – Margina, Ciui, Truță, Rad – Buzea – Lucan, Tomescu, Lupulescu, Fîc – Vesa. Au mai jucat: Jurcă, Ilisie, Cristea, Mănescu.

Viitorul, peste CSȘ Gloria în derby-urile din Liga Elitelor

În Liga Elitelor, în competițiile rezervată copiilor născuți în anii 2012 și 2013, Viitorul a trecut de CSȘ Gloria Arad, în derby-urile locale. A fost:

Viitorul U14 – CSȘ Gloria 2-1. Au marcatIlisie, Ciocondar / Vasulescu

Viitorul U13 – CSȘ Gloria 14-0. Au marcat: Golomici (4), Fekete (2), N. Benga (2), Henț, Popa, Barna, Varga, Bier, Voichițoiu








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button