Fotbal judetean

Vești bune pentru fotbaliști, Consiliul Județean Arad se implică în reabilitarea bazei sportive de la Moneasa!




Consiliul Județean Arad a preluat baza sportivă a comunei Moneasa, pentru a o moderniza și a o reintroduce în circuit. Echipele de fotbal arădene de diferite eșaloane, în frunte cu UTA, obișnuiau să-și desfășoare cantonamentele de iarnă sau vară în stațiunea de la poalele Munților Codru Moma, dar starea deplorabilă a terenului de la Moneasa, cu tot cu vestiare, le-a alungat de acolo.

Acum, autoritățile județene se implică efectiv în reabilitare, luând obiectivul din mâinile primăriei Moneasa, care nu are fondurile necesare să intervină. A recunoscut-o chiar primarul Doru Miron, care e încântat de faptul că în curând sportivii s-ar putea întoarce în stațiunea montană. Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad a confirmat faptul că proiectul de reabilitare e în lucru, iar lucrările ar trebui să înceapă în 2026. „De 12 ani nu s-a mai intervenit aici deloc. Fosta administrație a lăsat în paragină un obiectiv ce putea să aducă mai mulți vizitatori în Moneasa, diverse competiții sportive, echipe care să-și facă cantonamentul sau partea de pregătire. Am preluat această bază sportivă de la Moneasa, domnul primar a înțeles că trebuie să producă o schimbare aici și în perioada următoare vom veni cu un proiect pentru reamenajarea acestei zone. Am vrea să fie un teren sintetic, pentru că cel de iarbă nu poate fi întreținut așa cum ne-am fi dorit, plus refacerea vestiarelor, tribunei și a celor două terenuri mici. Se va interveni și la instalația de nocturnă, dar și la gradul împrejmuitor. În curând vom veni cu un proiect clar și devizul a tot ceea ce înseamnă reabilitarea bazei sportive din Moneasa”, susține Bîlcea.

Probabil, odată cu noua bază sportivă, Moneasa ar putea avea și o echipă de fotbal, ce a dispărut de câțiva ani.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button