Rednic, despre posibila revenire la UTA: „Eu știu cum e la Arad, lumea nu are răbdare”

Mircea Rednic a revenit recent la Arad, însă doar în trecere. Experimentatul tehnician locuiește la București după ce s-a despărțit de Standard Liege, echipă pe care a părăsit-o după doar primele cinci etape din noua stagiune a Juplier Pro League. „Puriul” susține că a plecat de la formația belgiană pentru că nu a acceptat să fie marioneta lui Marc Wilmots, directorul sportiv al lui Standard.
Recent, Rednic a vorbit public despre planurile sale, susținând că se putea întoarce în SuperLigă. „Am avut oferte, două chiar din România. Nu a fost cazul însă, nici nu puteam să semnez. Le-am mulțumit. Am avut propuneri din Golf, din Emiratele Arabe Unite. Am înțeles că s-a dus acolo un antrenor român, care a fost pe la Ploiești, Ciprian Panait. Dacă vorbim de România, este clar că sunt puține echipe care au proiecte, care au răbdare și dau încredere antrenorului. Vedeți ce s-a întâmplat la Universitatea Craiova, la Universitatea Cluj. Toți sunt pe moment, pe rezultate și nu au o stabilitate. Jos pălăria pentru cei de la Hermannstadt, care merg pe mâna lui Măldărășanu. Au început prost și anul trecut, dar au câștigat play-out-ul. La fel și anul acesta (n.r. au avut un start slab)”, a declarat fostul antrenor al Bătrânei Doamne pentru digisport.ro.
Însă, tehnicianul de 63 de ani a vorbit și despre posibilitatea de a reveni pe banca celor de la UTA. Într-un dialog cu reporterii iAMsport.ro, fostul fundaș al lui Dinamo și al echipei naționale spus că nu ar reveni pe banca „roș-albilor”. „Nu se pune problema și nu cred că Mihalcea trebuie să plece. Eu știu cum e la Arad. Aici, lumea nu are răbdare. Echipa a început foarte bine, cu noroc, fără noroc, a început bine. Normal că mai trecem printr-o perioadă din asta mai dificilă. Problema e că Mihalcea a intrat în clinciuri cu jurnaliștii. Aici e mare problemă. Băieții ăia așteaptă imediat un eșec ca să îl mănânce. Datoriile se vor rezolva. Nu cred că e singura echipă din România care are datorii. Petrolul, Sibiul (n.r. Hermannstadt)… toată lumea are restanțe!”, a spus „Puriul” pentru sursa menționată.
La UTA, Mircea Rednic a avut cel mai lung mandat din carieră
Mircea Rednic a preluat-o pe UTA în aprilie 2023 din mâinile lui Laszlo Balint și a reușit să o salveze după barajul cu Buzăul. Același Buzău, care sâmbătă a fost ultimul adversar al său din postura de antrenor al echipei de pe Mureș. În vara anului trecut, UTA cu Rednic pe bancă obținea cea mai bună clasare (7) din ultimii 50 de ani ai clubului, iar în sezonul 2024-2025 a dus formația „roș-albă” pe poziția a 10-a.
La UTA, Mircea Rednic a avut cel mai lung mandat din carieră. A stat pe banca arădenilor în 91 de partide, cu un bilanț de 32 de victorii, 30 de remize și 29 de înfrângeri. La Arad, „Puriul” a utilizat nu mai puțin de 90 de jucători.


Clinciurile cu publicul, și mai ales cu presa de specialitate, de unde vin. UTA, nu e Clinceni sa strângă puncte de baraj. Echipa a fost de multe ori, chiar de prea multe, urcata,, pe garduri” la ea acasă. Noroc cu punctele care nici ele nu dau pe afara. Reveniri de antrenori la noi sunt ca reprogramarea arbitrilor care strica partide. Rednic are și dreptate. Trebuie răbdare pe ansamblu. Atunci, jumătate de partide pe Neuman ar presupune întrare libera nu creștere de preturi. Vedeți ca la preturi nu e răbdare.??
Domnule Gavrila Ionescu,fara suparare,daca Rednic nu a fost bun , Badea nu a fost bun,Poenaru nu a fost bun, nici Mihalcea nu este bun , atunci cine este bun pt. UTA. ? De ce nu negociaza domnul MESZAR cu, un antrenor peste cei enumerati ca, valoare sa multumeasca pe toata lumea si toate lucrurile ,certurile,controversele poate se vor termina ? Ce ziceti Domnule Gavrila ?
Te ia cu inima,clovnii astia desculti…90 jucatori rulati in recordul sau de antrenorat.Inmultiti un minim salariu comision la Rednic sau Luana,nu conteaza si ne ia cu ameteala,smechereasca…Mie imi da Strambul inapoi din salariile celor adusi de el,unde UTA e blocata?In morti nu impusti?Din cei este 90,cati au contract in prezent,Nevrednicule?
Mai are curaj sa treaca prin Arad,jegosul,gunoiul???Ma ia cu frisoane,primit de aceiasi idioti politicieni..I-au mai dat si titlu…
UTA depolitizata!UTA este ARAD.Fara Balcea,Varga si Falca!!!
UTA a pornit de jos,mazilita,apoi si-au bagat coada tot felul de trepadusi politici.
Mi-e scarba sa spun,sa ii vad…
Toti isi dau cu parerea,arogantii,pertinetii…Da,muscam atunci cand este cazul,inclusiv din Mihalcea,UTA mult mai importanta!
Vorbim de joc. Un joc încă incert. Restul de bine de rău, funcționează. Nea Nelu, sincer, ți-a plăcut jocul cu Clujul.? Nu suntem câțiva care zicem. Sunt câțiva care nu critica. Foarte bine, respectam dreptul la opinie.. Asa e, nici un antrenor nu da culoare jocului. Nu contează banii, deși s-a cheltuit. Nici nu avem dreptul la acțiuni. Doar constatam. Nu o fi și presa a dracului.!! Respect.
Mai mult, vorbim de joc și locuri. Petrolul nu e de acolo, la fel Sibiul, nu mai vorbim DECFR, și sa vezi ca jocul e de Metaloglobus.! Sigur, sunt și lucruri bune. Cele bune sunt plătite scump, și trebuie semnalizat ce nu merge. Aspectul critic nu trebuie sa lipsească. Poate și nemulțumirea exprimata mai caustic sau mai umoristica duce la punctele câștigate cinstit. Admitem și ca echipa e furata. Dar a și revenit de la 0-3.Jocul, mai zicem încă odată nu mai este lăudat și acasă UTA, are coeficientul cel mai mic de posibila victorie. Victoria e vânătă ca o promovare!
„Echipa a început foarte bine, cu noroc, fără noroc, a început bine.”
Nu stiu cum simt altii, insa eu simt multa meschinatate in aceasta exprimare…mi-e teama, ca am citit acest articol, iar la noapte ma visez ca l-au adus inapoi…
Da Domnule GAVRILA, jocul nu a fost stralucit ,a fost unul modest si ccum sa fie altfel , atata timp cat nu ai inca vreo 2,3,4 jucatori de valoarea lui Tzionis sau Abdalah,este greu in situatia de fata sa ne placa cu, adevarat cum se exprima echipa pe teren . Ce sa faca Mihalcea mai mult ? Daca ar avea acesti jucatori si nu ar avea rezultate, atunci da, sunt de acord sa i se ceara demisia dar eu zic ca, nu se pune problema. Si daca ar veni alt antrenor in locul lui,credeti ca, va face mai mult fara lipsa acestor jucatori de valoare ? Un antrenor de valoare peste Mihalcea,vine numai daca i se va pune la dispozitiede catre Conducere,jucatorii de valoare de care are nevoie ,altfel nu va veni !!! Ca, sa va placa cum joaca UTA cum vreti dumneavoastra domnule Gavrila, UTA. trerebuie sa aiba lotul de jucatori a lui U, Cluj si da , atuncea puteti avea pretentii de la Mihalcea,dar in momentul de fata ,ne multumim cu, putin ,nu putem emite pretentii mai mari !!!
Respect Mircea Rednic
Roiesc fostii…Cum?Nu stiu…De exemplu,Damien Dussaut este in Arad,bine merci…Le place pe aici,se pare…