Fotbal judetean

Flavius Raț revine pe banca celor de la Național Sebiș: „E un proiect serios, bine structurat, cred în potențialul echipei!”




Chiar dacă Liga a IV-a Mavros a intrat în vacanța de iarnă, una dintre echipe lucrează deja pentru stagiunea de primăvară. Național Sebiș a apelat din nou la Flavius Raț, antrenorul de care se leagă promovările din ligile 6 și 5 și o jumătate de sezon în elita județeană. În actuala stagiune, Raț a avut o primă parte excelentă pe banca Cetății Dezna, cu care a terminat pe locul 2 în Seria C, după campioana de toamnă autoritară, Victoria Ineu.

Raț va fi al treilea tehnician stagional, după Dorel Balint și Cosmin Merșca, acesta din urmă fiind ajutat și de Ovidiu Vezan. „Rămăseserăm fără antrenor, după ce l-am retras pe Dorel la echipa de juniori, după care a urmat o perioadă de interimat a lui Merșca cu Vezan. Consiliul de Administrație al clubului a ajuns la concluzia că avem nevoie de un antrenor pe bancă și, cum Merșca dorește să mai apere, am decis să apelăm din nou la Flavius Raț, care în acest tur a avut rezultate peste așteptări la Dezna. Acum lotul este mai bun, juniorii mai experimentați, credem că Flavius va avea rezultate mai bune în acest nou mandat. Îi dorim succes!”, a trasmis Cristian Feieș, primarul orașului Sebiș.

Așadar, Flavius Raț începe chiar din această săptămână noul mandat pe banca Naționalului. „Sunt bucuros că revin după un an și jumătate la Sebiș. Aici a fost și este un proiect serios, bine structurat, se dorește progres, performanță pe termen lung, punându-se accent pe jucătorii tineri din club și din zonă. Eu cred în potențialul lor și în viitorul echipei. Le putem oferi șanse acestor tineri să se dezvolte, având condiții excelente și un mediu profesionist de lucru. Sunt nerăbdător să începem munca, împreună cu jucătorii și conducerea, vom pune în valoare acest proiect ca să oferim satisfacții comunității din Sebiș care ne susține. Este un lot net superior față de ce am avut acum doi ani la promovare, i-am urmărit la câteva meciuri. Sunt jucători de valoare, sper să facem treabă bună împreună. Zilele următoare voi discuta cu toți jucătorii, apoi cu conducerea să vedem de ce întăriri am mai avea nevoie, dar posibilitățile pe care le avem pentru a le îmbunătăți lotul. Iar la reunire, undeva pe la finalul lui ianuarie 2026, aș vrea să știu cu cine mă voi apuca de muncă”, ne-a declarat vechiul și noul antrenor al celor de la Național Sebiș.

La finalul turului ediției 2025-2026 al Ligii a IV-a, Național Sebiș ocupă locul 10, cu 12 puncte.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button