Măldărășanu: „UTA – echipa ce poate câștiga cu oricine, dar la fel de bine poate și pierde! Mă interesează punctele, mai puțin evoluția noastră”

Câștigătoarea play-outului sezonului 2024-2025 este una dintre cele trei formații din SuperLigă care contraperformează în acest sezon, alături de campioana FCSB și vicecampioana CFR Cluj. FC Hermannstadt e penultima în clasament, cu doar 12 puncte acumulate din 51 posibile și meciul cu UTA, de duminică, de la ora 15, devine unul foarte important, aproape crucial, pentru ea.
Marius Măldărășanu obișnuia să vorbească despre partea estetică a fotbalului, dar acum și-a schimbat discursul și optica. Antrenorul sibienilor vrea puncte, indiferent de maniera în care acestea vor ajunge în conturile echipei sale. „Este clar că pare un blocaj, dar așteptăm victoria. Ea nu va cădea din cer și va trebui să muncim foarte mult pentru ea. Oricât mi-aș dori eu să facem jocuri bune, pentru că am spus-o dintotdeauna și în anii precedenți, ne interesează jocul și vin și punctele. Chiar ne interesează doar punctele, mai puțin evoluția noastră ca echipă. Dar în sufletul meu îmi doresc să jucăm bine”, susține Măldărășanu.
UTA este una dintre echipele ce au profitat de forma slabă a sibienilor, cu succesul din vară, semnat de Alin Roman. De atunci, echipa arădeană a fost una a contrastelor, lucru subliniat și de tehnicianul trupei de pe Cibin. „Un meci cum nu se poate mai dificil și prin prisma a ceea ce înseamnă UTA, o echipă care a început foarte bine sezonul. E adevărat, au avut și o perioadă mai puțin fastă, dar au trecut peste. Chiar dacă vin după o înfrângere acasă contra celor de la Cluj, înainte câștigase la Craiova, deci pare că poate câștiga cu oricine, dar la fel de bine poate și pierde. Pentru ca orice echipă are și slăbiciuni. Iar dacă ei au slăbiciuni, gânditi-vă cum gândesc ei despre noi, vis-a-vis de locul în clasament. Asta încercăm să corectăm, dar parcă nu ne iese, oricât am încerca. Jucăm acasă cu UTA, trebuie să vină victoria, nu vreau să mai vorbesc de neșansă”, a adăugat fostul mijlocaș al Rapidului și al echipei naționale.
Sunt zile ploioase în România, însă Măldărășanu speră ca gazonul de pe „Municipal” să reziste duminică: „Vremea nu contează, nu e o problemă pentru un sportiv. Sunt pregătiți, de-a lungul carierei se antrenează pe gheață, ploaie, vânt sau sintetic. Terenul sperăm că va ține, pentru că în ultimul timp se tot alunecă, se tot rupe. Un lucru primordial este să ne adaptăm referitor la ghete, pentru că orice astfel de greșeală poate costa. Vremea este una normală pentru sfârșitul de noiembrie”.
Marius Măldărășanu recunoaște că el și echipa sa joacă sub o anumită presiune, dată de locul de clasament și de seria negativă de 7 meciuri fără succes. „Presiune a fost tot timpul, oriunde ești. Și în play-off este o presiune a unor locuri în clasament, cupele europene, iar dacă ești în play-out, sunt două exemple clare. Vobresc despre Sepsi anul trecut și Astra în urmă cu câțiva ani, care au retrogradat după ce au terminat sezonul regular pe locul 7. Deci o presiune va fi, indiferent de moment. Ne interesează meci cu meci, punct cu punct. Dar e adevărat, ca să urcăm sus mai sus în clasament, trebuie să legăm victoriile, asta face diferența. Știți că în momentul în care pierdem meciuri, plângem după un punct, în momentul în care facem un egal, plângem după două puncte. Tot timpul vom fi nemulțumiți, asta este realitatea”, a mai punctat antrenorul lui FC Hermannstadt.
De la sibieni vor lipisi mijlocașii Balaure și Kujabi, accidentați, dar și Selimovic, exclus din lot după repetatele episoade antisportive din timpul meciurilor.


Maldă vulpe bătrână 🤔 ! Un meci greu pe care UTA nu trebuie să-l piardă măcar un egal dar poate Mihalcea să găsească punctele slabe ale adversarilor de mâine ? Sper la un punct altfel iar începem cu ,, n,, rezultate negative …Clar vulpoiul Malda cu două clase peste al nostru Mihalcea …dar sper să nu piardă mâine și să se termine așa cum îi place lui Mihăiță !
Sut de la 25-30 metri, corner- centrare cap gol ! Ce simplu este fotbalul eficient. Fara lalaieli, inflorituri, pierderi de mingi a proasta in aparare. Pragmatism la maxim , doua ocazii, doua goluri.
Nu se stie cu cine, cu o echipa amarata din Superliga, UTA va fi compensata pentru furaciunea VAR de la meciul cu U Cluj.Oricum UTA e de locul 9-12.Deci in urmatoarele meciuri va fi compensata , stil Vasaris.Ori cu Csikszereda, ori cu Slobozia, ori cu Metaloglobus !
Bingo!Bravo…Noi platim,noi primim…dar noi nu prea primim,in general si de platit,cam platim mereu,inzecit…Zice Vassaras si FRF…Lasa ca aradenii se descurca ei,cumva…
Garantez ca se stiu deja echipele de ultimele 4 locuri si le vor lasa sa se dueleze doar intre ele cand doar barajul ar putea salva sau imbucura…Putin probabil ca Metaloglobus sa razbata din varii motive,inclusiv treaba cu pariurile la ei…Merg si pe ideea ca miticienii politici sustinuti,nu pot accepta doua echipe din secuime…Ca sa nu mai vorbim ca bat la usa echipe din Ardeal…ceea ce nu le prea convine si nu e momentul ca sa dezvolt prea mult,atat financiar,cat si ca baze…
Corvinul,Tg Mures…Oradea inca nu se grabeste,pana e gata stadionul…
Clasamentul se imparte in 3 culori…Verde,intre granzi,portocaliu undeva linistitor si rosu la cei care par condamnatii…Dar mai stii???
Ma mai intind putin,cu scuzele de rigoare,pe meciul de maine..Presiunea mare e pe Mihalcea…
Bati pe sibieni,sau nu?Interpretabil ca vrei sa ajuti Slobozia??Sau ajuta UTA pe sibieni???Reality show,nu-i asa???
To be or not to be…Noi stim exact cum si ce…
Una este absolut clara,nici unul dintre antrenori nu va fi demis…indiferent de scor….
Un meci foarte, foarte greu cu.o echipa Hemastandt aflata in dedingrolada si vor face tot posibilul sa castige acest meci. Or sa joace pe totul sau nimic cu, multa inversunare.Atentie mare in special la Negut, Chitu si Balaure,jucatori care pot face diferenta pe teren.Dar UTA., baietii care vor intra pe teren, trebuie sa nu se lase dominati de o echipa ranita ci sa RASPUNDA cu aceeasi moneda cu, multa ambitie pt. a scoate un rezultat cat se poate de favirabil. Pacat ca, nu mai este TZIONIS pe teren care cantarea mult in valoarea echipei dar si asa UTA. are in componenta jucatori destul de buni si experimentati de care sa isi atinga scopul reusitei dupa acel nemeritat 0-2 cu, sepcile rosii. In concluzie, le urez baietilor multa putere , pricepere si noroc care face si el parte din joc, FORTA UTA Arad, HAI BAIETII, facetine o mare bucurie !!!
Se fac acuzații grave pe aici, implicare în mafia pariurilor. Oare tovarășul are și dovezi?
Și altora li se poate părea cel puțin bătător la ochi eliminările lui Coman și Popescu.
Cam tulbure vremea pe aici.