UTA Arad

Arădeanul Florin Purece vrea să plece de la Slobozia, ar putea lucra din nou cu Mihalcea? „Mă simt umilit, voi lua o decizie în iarnă!”


Unirea Slobozia a devenit echipa cu cea mai mare serie negativă din SuperLigă. La Galați, ialomițenii au pierdut cea de-a 8-a partidă la rând și de pe locul 6, după etapa cu numărul 9, a căzut până pe poziția a 13-a, prima ce duce la barajul de menținere.

Florin Purece a început rezervă confruntarea de pe Dunăre, intrând la pauză, când scorul era 2-0 pentru Oțelul. Mijlocașul arădean a oferit centrarea de la „capul” în transversală a lui Papeau, adică la singura mare ocazie a Unirii în confruntarea cu echipa lui Laszlo Balint.

Meciul s-a încheiat cu scorul de 3-0 pentru Oțelul, iar Purece a avut un discurs dur la flash-interviuri, care – cu siguranță – nu poate fi pe placul conducerii clubului din Slobozia, dar nici pe cel al antrenorilor Andrei Prepeliță și Jean Vlădoiu. Parcă aveau două viteze în plus față de noi. N-am avut nicio șansă, un meci fără istorie. Mă simt umilit, eu nu am trăit așa ceva. Am promovat echipa, noi nu eram așa, noi luptăm pentru fiecare punct. Fac un apel public la cei care conduc această echipă să tragă linie și să facă ceva. Trebuie să fie cu siguranță schimbări, nu știu unde. Avem președinte, director, tot ce trebuie. N-am cuvinte! Arătăm ca o echipă de Liga 2 momentan. Am multe explicații, dar nu pot să le zic la TV. Știu ce se întâmplă și eu unul mă simt umilit. Eu unul mă simt umilit la această echipă și o să văd ce decizie voi lua în iarnă, cu toate că mai am contract până în vară. Din păcate da, aici s-a ajuns”, a declarat fotbalistul arădean de 34 de ani. 

Dacă Florin Purece chiar va pleca de la Slobozia el ar putea deveni o variantă pentru UTA, mai ales că Alin Roman nu are dublură pe postul său, dar la nevoie fotbalistul care a jucat cu „Bătrâna Doamnă” doar în Liga 2-a poate evolua și în benzi. Adrian Mihalcea îl cunoaște cel mai bine pe fotbalistul cu care a promovat la cârma Sloboziei, dar și cu care a salvat-o pe Unirea miraculos de la retrogradare.

În sezonul 2024-2025, Purece a marcat patru goluri și a reușit 6 pase decisive pentru ialomițeni în SuperLigă, iar după primele 19 runde din actuala stagiune e la cota 3, atât la numărul de gol, cât și la cel al „assisturilor”.








Articole de la JOHNNYBET



5 comentarii

  1. Cum a avut ocazia a plecat de la uta. La revenirea în tara s-a dus la Hagi în loc sa vina la uta. Acum ca e stabilitate aici vrea și el. Lăsați ca ne descurcam și dc Roman nu are dublura. Avem alții ce pot acoperi acel post la nevoie.

    16
    1
  2. Exista niste antecedente despre care nu sunt eu cel in masura ca sa discut,cu toate ca nu s-a despartit tocmai amiabil de UTA….Meszar nu poate sa il impace pe Mihalcea cu Zsori,se pare….Va putea Mihalcea sa o faca in cazul Purece,vice-versa?Poate ca nici nu il vrea Mihalcea????

    2
    1
  3. Lasand la o parte toate certurile ce a fost in trecut, Florin Purece este un jucator foarte bun cu, experienta, un jucator de care UTA . are nevoie Ar trebui sa lase toti orgoliile de o parte si de alta binele pt. binele UTA-ei !!!

    3
    6
  4. Bravo ICAR ,bine punctat,asa este , cand a plecat Florin Purece de la UTA., Domnul MESZAR nu era la UTA. !!! Nu ii inteleg pe cei care sunt contra venirii aradeanului Fl. Purece sa vina la UTA ,un jucator foarte bun de care UTA are mare nevoie ? Daca vrea MIHALCEA, cu, siguranta va veni cu, toata opozitia unora !!!

    0
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button