Progresul Pecica

Mura a fost de neoprit și Pecica a făcut instrucție cu Șagul! Stupar: „Atitudine și pragmatism!” v.s. Gălan: „Nu avem ce comenta, au fost mai buni”







Progresul Pecica a găsit resurse să-și revină spectaculos după cele trei eșecuri consecutive ce-l făceau pe Dan Stupar să vorbească despre pericolul retrogradării. Au venit trei victorii, ultima dintre ele cea mai clară și împotriva celui mai incomod adversar. Cel puțin pe hârtie. Timișul Șag nu a avut nici o șansă azi, la Pecica, mai ales că echipa gazdă au avut un atacant în mare vervă.

Stupar: „Îmbucurătoare este și forma bună a lui Mura, dar  golurile au venit ca și o consecință a jocului întregii echipe”

Andrei Mura a reușit un hattrick de golgheter pur sânge, dar a și pasat la celelalte două reușite semnate de Borcea și M. Rusu. S-a terminat 5-0, iar „galben-albaștrii” au urcat pe locul 6, peste Ghiroda. „Victoria este meritată, îmi felicit băieții pentru atitudine și pragmatism. Mi-era frică puțin de meci, știam că Șagul este o echipă care în ultimele partide a arătat o revenire de formă. Și-au vândut scump pielea, obținând niște rezultate importante, dar cred că nu le-am dat nici o șansă. Îi felicit pe băieți  șie pentru cum au reacționat la efort, cum s-au descurcat pe momentele defensive și ofensive, nu e puțin lucru să îi înscrii 5 goluri unei echipe ca Șagul. Îmbucurătoare este și forma bună a lui Mura, dar – până la urmă – golurile au venit ca și o consecință a jocului întregii echipe. Mai avem o etapă, un meci destul de dificil, la o echipă, Blaj, care spun eu că este este mai bună decât locul pe care-l ocupă. Au o valoare a lotului peste locul 9 pe care sunt acum, dar ne dorim să facem o figură frumoasă și în deplasarea care urmează”, a declarat Dan Stupar, antrenorul celor de la Pecica.

Gălan: „Echipa gazdă a fost mult peste noi din punct de vedere al atitudinii”

Timișul Șag s-a întors, practic, în vremurile în care nu conta, iar pentru Cristian Gălan „dușul rece” de azi o senzație nouă, neplăcută, bineînțeles. „Am întâlnit o echipă foarte bună, care și-a marcat golurile din acțiunile pe care le-a avut. Fotbalul e imprevizibil, n-avem ce comenta. Au fost mai buni decât noi, au dat cinci goluri, noi am avut două bare. Ne așteaptă un meci foarte greu, jucăm cu Unirea acasă, meci în care atitudinea trebuie să fie alta. Pentru că de când sunt aici, nu am avut așa atitudine într-un joc. Încă de la începutul meciului de azi s-a văzut că nu suntem ceea ce trebuie să fim în joc, echipa gazdă a fost mult peste noi din punct de vedere al atitudinii și o felicit pentru acest lucru. Golurile au venit la capătul unor acțiuni la care noi nu am putut să avem, efectiv, reacție”, a spus tehnicianul celor de la Timișul.

Progresul Pecica – Timişul Şag 5-0

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (Min 8):  Pecicanii scapă doi cu unu pe un atac rapid, Mura îi pasează lui Șiclovan, acesta îi întoarce favorul când e atacat de Ureche și Andrei Mura înscrie cu un șut cu latul în dreapta portarului din 12 metri

2-0 (Min. 36):  Pamfile bate repede, peste apărare o lovitură liberă de la marginea careului, Andrei Mura scapă singur la 10 metri ușor lateral dreapta și-l execută cu un șut în cros pe Foris

3-0 (Min. 38):Haloș pasează din stânga, același Andrei Mura preia excelent și înscrie pe lângă portar dim 12 metri

4-0 (Min. 63):  Mura îi pasează pe culoar lui Samir Borcea, care preia la 15 metri și înscrie cu un șut plasat, cu stângul lângă bara din dreapta lui Foris

5-0 (Min. 80):  Mura pasează elegant cu călcâiul, Mario Rusu reia din prima, de la 16 metri, sub transversală

Cartonaș roșu (min. 90): Ewald Wild

Formații:

Pecica: Zamfir – D. Călin, Wild, Aldan, Haloș (84 Grancea) – Pamfile, M. Rusu – Olăroiu (84 Arsene), Ekmekci (62 Borcea), Șiclovan (88 Indreica) – Mura (88 Huc).

Șag: Foriș – Miclăuș, Roșus, Bain (46 Micșa), Ureche – Curea (70 Curea), Făgărășanu, Ivanovici (46 Băluțoiu), Viașu – Bratu, Chistrugă.

Arbitri: Cătălin Flonta (Cluj-Napoca) – Stelian Belenesi (Oradea), Bogdan Vasile (Sibiu).

Observatori arbitri: Ciprian Danșa (Satu Mare)










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button