Adi Mihalcea, lămurit de Istvan Kovacs: „Mi-a explicat și am înțeles, dacă ne-am pune cu cel mai bun arbitru…”

Meciul dintre UTA și Petrolul, decis de golul lui Alin Roman din prelungiri în favoarea arădenilor, a avut două momente cheie, în care a fost implicat și „centralul” Istvan Kovacs.
În minutul 18, arbitrul din Carei a dat un fault din afara careului pentru gazde, iar colegii din Camera VAR l-au chemat la monitor ca să vadă că duelul dintre Roche și Abdallah s-a petrecut, totuși, în interiorul suprafeței de pedeapsă. Kovacs a privit pentru două minute faza și a decis să-și anuleze decizia de fault și a reluat jocul cu o minge de arbitru. Evident, utiștii s-au simțit dezavantajați, dar mâhnirea le-a mai trecut în minutele de prelungiri.
„Centralul” ce a condus finala Champions League din acest an, PSG – Inter 5-0, a pus fluierul în gură când Gorcea a degajat balonul în cel de-al patrulea minut de prelungire, a lăsat – însă – jocul să continue, iar Papp a sărit cu cotul în capul lui Abdallah. Kovacs a sancționat faultul, iar Roman a transformat lovitura liberă dictată cu un șut peste zid, la care Krell putea face mai mult.
La final, Adrian Mihalcea a vorbit în special despre faza la care echipa sa nu a primit nici măcar acea lovitură de la marginea careului, lateral dreapta. „Mi-a explicat Kovacs decizia și am înțeles-o. Nu a fost o atingere clară, nu a fost o fază clară și acum, cu tot respectul, dacă ne-am pune cu cel mai bun arbitru…Mi-a dat o explicație și am acceptat-o, nu sunt foarte bun în a interpreta fazele. A fluierat fault, dar fiind faza la VAR, și-a dat seama că nici măcar fault n-a fost. A revenit și dar o lovitură indirectă, minge de arbitru. Cât despre faza faultului din final, nu sunt eu în măsură, pentru că nu știu… Nici n-am mai văzut faza, nu mai eram pe bancă, sincer”, a declarat antrenorul Bătrânei Doamne.
În schimb, Eugen Neagoe s-a simțit vânat la Arad de același Istvan Kovacs, despre care a spus: „…(Dacă el e cel mai bun arbitru român), eu sunt cel mai nbun antrenor din lume, nu știați?”

