Fotbal judetean

Athletico Vinga e noua forță din fotbalul județean, managerul Alin Negrei susține că nu există presiunea promovării: „Să ne menținem în primele trei!”



Noua forță a fotbalului județean reprezintă comuna Vinga, aflată în Banat, la granița cu județul Timiș. Revenită pe scena primului eșalon județean în 2023 după o absență de aproape două decenii, Athletico Vinga a avut două sezoane mediocre, încheiate cu un loc 13 (19 puncte) și un loc 9 (23 de puncte). Iarna trecută, bănățenii au schimbat „macazul”, renunțând la Vasile Topac, cel de numele căruia s-au legat sezonele promovărilor din ligile 6 și 5, dar și primele două campionate în Liga a IV-a Mavros și apelând la Radu Popa. Tânărul antrenor se despărțise de divizionara terță, Gloria Lunca Teuz Cermei, iar înainte de asta își făcuse relații și la Avântul Periam, în județul Timiș, pe care avea să le folosească la Vinga.

Cei de la Athletico și-au format pe repede înainte un lot extrem de competitiv, cu fotbaliști care au jucat mai sus sau care au apărat culorile unor formații județene care s-au bătut mereu pentru supremație. Beneficiind și de un program favorabil în startul sezonului, până ce echipa s-a legat, rezultatele bune s-au legat unul după altul. Singura sincopă a apărut de abia în etapa a 11-a, la Felnac, în fața principalei contracandiate la primul loc. În rest, vinganii au ieșit bine din întâlnirile cu celelalte formații cu pretenții pe care le-a întâlnit spre finalul turului, 4-1 cu Socodor, 3-1 cu Bocisg, 1-0 cu Pâncota, plus un 3-2 pe terenul Sebișului, formație ce nu pierduse nici un meci acasă până la lăsarea cortinei peste primul eșalon județean în anul 2025. Așa stând lucrurile, Athletico Vinga iernează pe primul loc, cu 33 de puncte, iar perspectiva câștigării titlului de campioană județeană e mare. Mai departe, cel puțin în acest moment, promovarea nu este un obiectiv cert la formația din Banat.

Cel mai în măsură să ne vorbească despre toate aspectele legate de ceea ce a fost și va urma la Athletico Vinga este Alin Negrei, managerul clubului.

Momentul zero, startu colaborării cu Radul Popa: „El e principalul artizan al acestui parcurs”

– Alin, să o luăm cu începutul, de ce Radu Popa după lunga colaborare cu Vasi Topac? 

– Da, îi mulțumesc lui Vasi pentru sezoanele în care ne-a ajutat să revitalizăm fotbalul din Vinga, apoi am decis să ridicăm puțin ștacheta. Printr-un prieten comun l-am cunoscut pe Radu Popa, ne-am și împrietenit. Acum am devenit prieteni de familie și  plecând de aici am reușit să facem o echipă competitivă ce ne-a dus pe primul loc în turul campionatului.

– Care a fost discuția cu Radu de la bun început, ați vorbit de buget, despre obiective?

– Da le-am pus pe foaie toate, iar obiectivul a fost din start o clasare în primele cinci echipe din Liga a 4-a. Cât despre buget, sunt puțin exagerate zvonurile despre câți bani are și cheltuie Vinga sau în orice caz nu suntem  noul El Dorado din fotbalul arădean, așa cum am mai auzit vorbindu-se. Primăria din Vinga ne-a aprobat un buget decent, iar diferența am reușit să o obținem din sponsorizări, de la diferite firme din Vinga sau chiar din Arad. Cu acești bani am reușit să ne descurcăm cu salariile, primele și mai o masă după fiecare meci. Mai departe, avem promisiuni că Primăria ne va ma aloca ceva mai mulți la construcția bugetului pe anul 2026.

– Care a fost declicul, cum s-a transformat Vinga dintr-o formație de pluton în campioană de toamnă în fotbalul județean?

– Nu vreau să le iau din merite fotbaliștilor, dar eu cred că Radu e principalul artizan al acestui parcurs. În primul rând, el a adus toți jucătorii și a reușit să le insufle o mentalitate de performanță. Cred că a știut exact cum să-i ia, ce să le ceară, mai ales că a mai lucrat cu o bună parte dintre ei. A vorbit mult cu jucătorii, le-a înțeles problemele personale, i-am mai ajutat, când a fost cazul, am fost foarte uniți. Altfel, când formezi o echipă din 15-16 jucători noi, chiar dacă o parte din ei veneau de la Liga 3-a, nu te aștepți ca lucrurile să meargă așa cum au mers la Vinga. Sigur, e foarte important că am putut să aducem fotbaliști cu calitate fotbalistică și umană, dar – bineînțeles – era nevoie ca ei să fie antrenați și să li se impună o rigurozitate ce nu prea a existat la noi înainte. Și noi, ca și conducere, am lucrat bine cu majoritatea, am format un grup cu toții. Un merit în acest sens l-a avut și președintele Nicu Gîdea, pe care l-am cunoscut tot așa, prin Radu.

„Chiar ne-am întristat puțin la primul gol încasat”

– Chiar înainte de a avea etapa liberă ați câștigat ceea ce a fost un derby de clasament la acea dată, cel de la Curtici și aveați maximum de puncte, fără gol în încasat. 

– Nu a fost puțin lucru să nu luăm nici un gol în șase meciuri disputate. Când am încasat primul gol, în etapa a 8-a, cu Socodorul, chiar ne-am întristat puțin. Deși a fost o execuție frumoasă din lovitură liberă, la care nu se putea face nimic. La un moment dat, vorbeam între noi că vom face tot posibilul să nu luăm gol tot turul, dar a fost ca și o glumă. Evident că trebuia să vină și golurile în poarta noastră, era prea de tot să închidem poarta în toate cele 12 meciuri jucate. Oricum, saltul e foarte mare la Vinga. În primele două campionate nu am reușit să strângem împreună victorii cât am strâns în turul acesta. Avem undeva la 9-10 victorii în cele două campionate și acum în turul acesta avem victorii mai multe decât în ultimele două campionate, ceea ce e clar un lucru foarte, foarte bun.

– Partea a doua a turului v-a pus ceva probleme, dar – totuși – nu prea mari. Cu excepția derby-ului de la Felnac ați mers ceas…

– Cred că dacă scoteam un egal la Felnac, puteam să spunem că am avut un tur perfect, așa e aproape perfect. Să nu uităm, totuși, că pentru noi meciurile grele au venit în partea a doua a turului, când terenurile nu mai erau deja așa bune din pricina vremii, iar noi suntem o echipă care pasează mult. Chiar am fost prezent la toate meciurile, și acasă și în deplasare și eu zic că am avut un plus față de restul echipelor.  Cumva, Radu a reușit să impună un joc așezat, am observat foarte multă răbdare în construirea acțiunilor de atac. E și normal, oarecum, la câtă calitate am avut în echipă și cât de bine am fost pregătiți și din punct de vedere fizic.

– Iubitorii fotbalului din Vinga cum se raportează la această echipă? Poate meritați și mai mulți spectatori la meciuri la fotbalul oferit…

– Cred că e o mică problemă pentru majoritatea echipelor din Liga 4-a și anume că spectatorii și-ar dori să vadă la lucru jucători localnici, din propria comună, din propriul sat. Ori cu aceștia nu poți atinge un anumit nivel.  E și o problemă că meciurile se joacă sâmbăta, am fost obișnuiți ca în ligile inferioare să jucăm duminica, când toată lumea e liberă. Duminica am avut și 200 de spectatori la meciuri, sâmbăta seara mai are lumea alte evenimente…Dar și cei care au venit au apreciat faptul că echipa a fost schimbată în bine.

Aprecieri pentru Felnac, dar nu le scoate din calcule nici pe celelalte urmăritoare

– Ce va fi în retur, crezi că Felnac e singura voastră contracandidată la primul loc sau mai sunt și altele?

– Singura echipă pe care pot să o laud și pot să spun că într-adevăr joacă foarte bine, e Felnacul. În meciul cu noi au jucat mai bine, cu ambiție, trebuie să recunosc. Au un grup unit de vreo 7-8 jucători care sunt acolo de câțiva ani buni și așa au reușit să ne bată, prin ambiție și prin dăruire. Cu toate astea, am avut ocaziile noastre la 1-1, iar golul l-am luat în prelungiri. Dar, mai sunt și celelalte formații bune din primele 4-5 locuri, doar că nu știu cât își doresc ele să termine în frunte acest sezon.

– Se joacă primul loc și la campania de achiziții din iarnă? 

– Nu știu ce va face Felnacul sau celelalte formații, dar noi nu cred că vom schimba prea mult. Probabil, vor fi 2-3 plecări și tot atâtea achiziții. Deocamdată, pot spune că ne-am despărțit de Andrei Sântean, de la care ne așteptam la mai mult. Restul le vom stabili cel mai probabil după Sărbători, evident plecând de la ceea ce-și dorește Radu.

– Fiind campioană de toamnă și având un parcurs atât de bun e normal să fiți considerată principala favorită la câștigarea titlului. După care ar urma barajul de promovare. 

– Semnalul către echipă a fost clar, adică acela de a ne menține acolo sus în primele trei. Sigur nu ne vom da la o parte, vrem să câștigăm toate meciurile și în retur, cu toate că suntem conștienți că în Liga 3-a e vorba despre cu totul altceva. Acolo ai nevoie de un buget mult mai mare și încă nu avem în momentul ăsta așa ceva. Nici jucători care să facă față rigorilor Ligii a 3-a nu găsești ușor, adică să fie mulțumiți cu banii pe care îi oferi raportat la programul de antrenamente. Majoritatea lucrează, fac și altceva și antrenamentele zilnice i-ar încurca din acest punct de vedere. Până la urmă, așa am reușit și noi să aducem jucători din Liga 3-a la Vinga, dar ne vom confrunta cu aceeași problemă dacă vom promova. Mai e și chestiunea juniorilor, eu cred că UTA nu va ajuta dacă va fi cazul, dar e prea devreme să discutăm acum.

Pariază jucătorii tineri ai echipei

– Ați discutat în principiu, s-ar putea omologa baza sportivă din Vinga pentru Liga 3-a?

– Din păcate, partea de vestiare ne trage în jos și nu vom putea să jucăm la Vinga în Liga 3-a, dacă va fi cazul. Știm că trebuie să lucrăm la infrastructură, dar asta depinde cumva și de primărie, iar lucrările ar urma să înceapă cel mai repede în vara anului ce vine. Deocamdată, Primăria ne-a ajutat să avem un sistem de irigații modern, iar starea gazonului s-a îmbunătățit mult. Nu ascund faptul că am făcut niște eforturi prin doi-trei prieteni și din banii mei am reușit să montăm nocturna pe jumătate din teren, ca să putem face antrenamente seara. E clar vestiarul e un minus și acolo trebuie să lucrăm foarte mult, mai departe nu are rost să vorbim acum, toate la timpul lor.

– De grupele de copii și juniori sunteți mulțumiți?

Da, Adrian Găman se ocupă foarte bine zi de zi. Avem trei grupe de copii și una de fete. Nu cred că sunt încă 10-11 fete, mai ales că încă nu au unde să joace, dar se antrenează și joacă între ele și va trebui să le găsim o competiție. Sunt și copii de la juniori care se antrenează și chiar au primit și ceva minute în Liga 4-a, precum Buda sau Mercea. Eu sper să-i ajutăm să crească, dar dacă mă întrebați pe mine sunt fotbaliști care încă nu și-au spus ultimul cuvânt în eșaloanele superioare, precum Ciubotariu, Toma Bodri sau Sevici, iar dintre juniori, Iosu, Coman sau Măgulean pot ajunge să joace și ei sus, au tot viitorul în față.

Lotul celor de la Athletico Vinga în turul campionatului

Portari: Edward Csurka, Marco Coman, Ovidiu Neag

Fundași: Denis Lazăr, Narcis Plută, Mădălin Tomuț, Luca Măgulean, Daniel Puta, Kevin Mercea, Gheorghe Drăgulescu

Mijlocași: Adrian Sevici, Marius Șimăndan, Teodor Turcuș, Gabriel Ciubotariu, Alexandru Iosu, Ovidiu Bulza, Dacian Homonea, Toma Bodri, Laurențiu Olariu, Denis Buda

Atacanți: Andrei Vasinc, Flavius Brândușe, David Balaci, Andrei Sîntean.

Marcatorii turului

8 goluri: Șimăndan, Vasinc, 6 goluri: Sevici, 4 goluri: Brânduse, T. Bodri, 2 goluri: Tomuț, Sântean, D. Balaci, 1 gol: Ciubotariu, Turcuș, Pluta, Bulza, 2 autogoluri: Șt. Șiclovan (Macea), Hulbăr (Sebiș).

Staff

Alin Negrei – managerul echipei

Nicolae Gîdea- președinte

Radu Popa- antrenor principal

Claudiu Ghiță- team manager

Călin Covaci – întreținere bază sportivă










Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. Buna ziua tuturor, pot sa spun ca sunt ambitii mari la VINGA si ca au ajuns aici datorita d-l Alin Negrei si a stafului tehnic dar si meritul echipei ca au inteles mesajul si seriozitatea care sunt necesare pt performanta, ar fi o mare onoare ca VINGA sa termine acolo sus si chiar sa se bata la promovare.Eu am vazut terenul este peste cel de la Botosani sau Clinceni si peste multe altele din liga a2a cum ar fi Resita chiar Oradea si multe altele si sa nu vorbim de liga a3a.Una peste alta rezultatele sunt remarcabile si meritul este a tuturor celor din jurul echipei, va doresc multa sanatate si mult succes pe viitor.Srbatori fericite si La Multi Ani.HAIDE ATLETICO VINGA.

    0
    3
    1. Domnu nelu va salut. nu stiu la ce teren ati fost dumneavoastra!!! dar cel de la vinga este jale, nu poti sa spui ca este peste terenul unor formatii de prima liga si mai ales a celor de la Oradea. Sarbatori fericit!!!

      2
      0
      1. Va salut pe toti vinganii, pai voi nati urmartit pe UTA cand juca la Oradea toamna spre iarna sau cad sa jucat mai mult polo la un maeci de liga 1a pe terenul de la chiajna mie mi sa parut un teren foarte bun si l-am vazut cu cei de la Sebis.Sa fi pe primul loc in liga a4a ARAD este un lucru mare si trebuie facuta poza la acest clasament ,deoarece sunt cele mai bune rezultate din ultimii 50ani sau chiar mai mult.Sarbatori fericite tuturor si la sfarsitul campionatului sa vedem aceiasi poza.

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button