UTA e vânată pe locul 6, dar are și ea ținte în SuperLigă și un atuu important: „Nu punem presiune, nu ne gândim ce se întâmplă dacă…”

După aproape 4 luni, UTA a urcat din nou pe loc de play-off în SuperLigă și are o grămadă de ținte îndreptate spre ea. Formații cu pretenții de titlu sau cupele europene râvnesc la poziția a 6-a a arădenilor, iar campioana FCSB e în capul unei liste pe care se înghesuie și echipele din Cluj, U. și CFR, dar și Farul, chiar următorul adversar al „roș-albilor”.
Chiar dacă susține că echipa sa nu are ca obiectiv declarat play-offul, Adrian Mihalcea spune că și UTA are țintele ei. „În acea zonă a clasamentului sunt cred că vreo șase echipe care speră la acel loc 6. Sunt echipe mai titrate decât noi care în momentul de față se află în spatele nostru și la o diferență nu foarte mare. Dar, totuși, să ținem cont că au trecut 19 etape, adică nici noi nu suntem o echipă de neluat în seamă. Doar că trebuie să ne batem pentru punctele noastre, ăsta e obiectivul. Suntem o țintă pentru toată lumea, cum și noi avem în vizor alte echipe. Țintele noastre sunt echipele care au pus ținta pe noi. Dar, nu punem o presiune și chiar nu este o presiune aceea de a ajunge în play-off. Muncim la fel de bine, exact cum am făcut-o și în perioada în care rezultatele nu erau cele așteptate. Și poate și simplu fapt că ne gândim doar la un următorul meci și nu ne gândim la ceea ce se întâmplă dacă și dacă și dacă…O luăm meci cu meci și băieții au înțeles acest lucru și iată că reușim să ne menținem în zona bună a clasamentului. Iar acum vă spun că singurul obiectiv este acela de a câștiga trei puncte la Farul. Și după acela de a aduna cât mai multe puncte în această perioadă până la întreruperea campionatului”, a explicat Adrian Mihalcea.
UTA e prima în al doilea calup de echipe ce împarte în trei clasamentul SuperLigii. Arădenii au 28 de puncte, iar în 3 puncte sunt înșirate Oțelul, U. Cluj, Farul și FCSB.


Din altele citite,am inteles ca lista celor pe faras ar fi Ovidiu Popescu(Bingo,bravo) si Mino Sota(nu as face asa ceva)
Serios???Mino Sota dat afara???Pentru ce?Asta o trec la diversiuni desarte…Mino Sota este foarte util.
De acord cu punerea lui Ovidiu Popescu pe liber cat mai repede posibil dar nicidecum a lui Mino Sota. Japonezul indiferent de echipa la care a evoluat a fost si este un exemplu de fotbalist profesionist desavarsit care poate ajuta UTA foarte mult in teren dar si ca exemplu pentru ceilalti jucatori.
cam ce a facut Mino Sota de cand a ajuns la UTA? aaa, a fost cam pe tusa din cauza accidentarilor dar in rest?
UTA are cota de 4,5 ca bate Farul!! MM spunea ca e sigur ca e sigur ca bate Farul. Tare mi frica ca nu va functiona bine VAR exact atunci cand trebuie.