Fotbal judetean

Frontiera Curtici – între luminile din startul și finalul turului și paranteza negativă! Grec: „Suntem în obiectiv, aproape de podium!”



Singura echipă din Liga IV-a Mavros ce și-a schimbat antrenorul în vară a fost Frontiera Curtici. Norbert Jozsa a făcut un pas în spate, pentru a se ocupa exclusiv de grupele de copii de la Fortuna, iar conducerea „grănicerilor” s-a gândit la tripleta Sergiu Popa – Florin Lazea – Remus Avrămuțiu. Ultimii doi nu s-au prea implicat, ca urmare a programului încărcat la serviciu, așa că Popa a fost cel care a preluat – practic – frâiele. Iar, una peste alta, turul a fost reușit, cu al treilea atac din campionat și a patra apărare și o clasare locul 6, dar foarte aproape de podium.

„Fronti” a început și a terminat bine turul: „Punctele s-au cam pierdut când Lazea, Avrămuțiu sau Salka au fost accidentați”

Startul de sezon a fost excelent, cu patru victorii consecutive și glaveraj zdrobitor 26-2 . E adevărat printre adversari au fost și echipele din Nădlac și Pecica, dar și Vladimirescu și Șimand, formații omogene la nivelul primului eșalon județean. Apoi, curticenii au avut parte de etapa liberă, iar la revenirea pe gazon, după eșecul conturat târziu cu Vinga, „alb-albaștrii” au intrat într-o pasă neagră, cu cinci înfrângeri la rând, cea mai dureroasă dintre ele fiind cea de la Șiria. Frontiera a avut, totuși, reacție pe finalul turului, a făcut 7 puncte din 9 posibile și a ținut de locul 6 până la primăvară. „În primul rând, am vrea să-i mulțumim lui Norbi Jozsa, ne-am despărțit în cele mai bune relații, a mai fost și la niște antrenamente ale noastre în vară, dar am înțeles faptul că este foarte implicat în proiectul Fortuna. Am decis să mergem pe o soluție internă și am apelat la cei mai experimentați fotbaliști ai noștri, doar că doar Sergiu Popa s-a putut ocupa de tot ceea ce înseamnă treburile unui antrenor. În plus, Lazea și Avrămuțiu au avut perioade în care au fost accidentați, iar asta a fost și una dintre cauzele rezultatelor slabe din mijlocul turului. A mai plecat și Țurcanu în Anglia, Salka a venit și el cu probleme medicale și nu am reușit să suplinim absența lor.  Până la urmă, vorbim despre jucătoare foarte buni la acest nivel. Totuși, avem regretele noastre legate de niște meciuri, pornind de la cel cu Vinga, pe care l-am pierdut pe final, dintr-o fază fixă. La Socodor am condus până în ultimul sfert de oră și ne-au întors, cu Bocisgul și Șiria, la fel, am pierdut spre final. La Șiria chiar am avut ocazii mari, ne cam lipsesc punctele alea. Băieții au reacționat pe final de tur, am făcut un egal solid la Pâncota și nu am avut probleme cu Sebiș și vecinii de la Macea. Chiar ne bucurăm că am câștigat derby-ul zonal, căci anul trecut ne-au încurcat cu două remize. Așadar, ne-am apărat locul 6, dar mai ales suntem la 4 puncte de locul 3. Eu sunt mulțumit, le-am și zis băieților după cele patru victorii din start că o să vină și meciurile grele, problemele de lot și că e important să rămânem în obiectiv, locurile 5-7. Eu am mare încredere în Sergiu, poate că nu are el cea mai experiență, dar e foarte preocupat și pune suflet în ceea ce face”, afirmă Sorin Grec, președintele curticenilor.

Colaborare pentru juniori cu CSȘ Gloria, dar pepiniera curticeană produce în permanență

Tot din acest sezon, Frontiera a făcut o colaborare cu CSȘ Gloria pentru câțiva juniori, care au jucat pe rând, alături de tinerii din pepiniera clubului, Alex Borșari, Alex Roșca și Andreas Moț. „Moț chiar a dat un gol, în general puștii și-au făcut treaba. I-am debutat de la CSȘ Gloria în acest sezon pe Pleșcuță, Kodoran, Șușcă, Benea și Piazzi, sunt jucători de 17-18 ani. Pleșcuță chiar a dat și două goluri, cred că el a fost cel mai constant dintre tineri. Dar, lucrăm să asigurăm schimbul de generații pentru sezoanele ce vin, chemăm deseori la antrenamentele primei echipe și fotbaliști de 14 ani. Juniorii C și D sunt înscriși în campionatele județene, juniorii E urmează și ei, Alexandru Andea muncește bine cu puștii. E important că putem să le oferim condiții bune de antrenament și jocuri, noi susținem că avem poate cel mai bun teren din județ. Noi cu Felnacul, pe acolo suntem. Vestiarele au fost modernizate recent, avem depus un proiect pentru nocturnă și un sistem de irigație modern, acum nu știm dacă va fi aprobat și mai ales când”, mai spune șeful Frontierei.

Bugetul s-a echilibrat la Curtici, restanțele nu mai sunt de actualitate

Cu ceva întârzieri bănești în anii precedenți, curticenii s-au echilibrat în anul ce se încheie. „Curticiul e cu salariile la zi, un lucru important la noi, căci au mai fost ceva probleme în trecut, independete de noi sau de Primărie. Domnul primar Bogdan Ban și domnul vice, Daniel Dobă au fost mereu aproape de fotbal, de sport, în general. Le mulțumim lor, dar și sponsorilor Mavros și DDF Pizza&Grill, care sunt de sezoane bune cu noi și ne sprijină necondiționat. Eu zic că Frontiera oferă condiții bune la Liga 4-a, e pace și linșite, cred că de aceea atragem și jucători buni de caracter. Și, până la urmă, dăm și golgheterul turului. Remus Avrămuțiu are 19 goluri date, în condițiile în care a fost și accidentat. O să mergem cam pe același lot și în retur, nimeni nu și-a manifestat dorința să plece, iar achiziții vom face doar dacă vom găsi peste ceea ce avem și în condițiile noastre financiare. Cum am spus, nu am dori să cădem sub locul 7, iar lucrurile sunt sub control, din punctul meu de vedere. Adică ne vedem mai aproape de podium decât de partea a doua a clasamentului. Și mai e Cupa, o să încercăm să ajungem cât mai sus. Dar toate la timpul lor, băieții merită o vacanță și Sărbători fericite. Le transmitem și noi pe această cale, ca și tuturor curticenilor”, e mesajul de final al lui Sorin Grec.

Secția de handbal a Frontierei are zeci de sportive de toate vârstele

Foste campioane ale campionatului organizat de AJH Timiș, handbalistele senioare de la Frontiera Curtici au decis ca în acest sezon să joace la nivel județean, iar aici fac legea în fața fetelor de la Unirea Sântana, CS Inoan, Kickers Chișineu-Criș sau Victoria Ineu. Priscilla Lucușa are ajutoare de bază în Mirela Morariu și Alexandra Țapoș, care se ocupă și de trei grupe de junioare, care participă cu succes și în întrecerile zonale din Timiș. În cadrul clubului Frontiera Curtici funcționează foarte bine și secția de karate, unde sensei Liviu Meseșan scoate campioni pe bandă rulantă. Nu în ultimul rând, curticenii au grijă și de tenismenii profesorului Cristian Moț.

Lotul celor de la Frontiera Curtici în turul campionatului

Portari: Darius Popescu, Andrei Faur, Beniamin Sîrb

Fundași: Ruben Pleșcuța, Silviu Bortiș, Ioan Pașcu, Andrei Mocriș, Kevin Varga, Petrică Huțanu,  Andrei Șușca, Aurel Morar, Raul Stoin

Mijlocași: Robert Kocsis, Florin Lazea, Sergiu Popa, Denis Salka, David Kodoran, Alexandru Roșca, Daniel Marc, Andreas Moț, Paul Onica, Adrian Benea, Emanuele Piazzi

Atacanți: Remus Avrămuțiu, Raul Țurcanu, Alex Borșari,

Marcatorii din turul campionatului:

19 goluri: Avrămuțiu, 3 goluri: Marc, Popa, Pașcu, Țurcanu, 2 goluri: Bortiș, Pleșcuța, un gol: Mocriș, Moț, Salka, Lazea










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button