Arbitrii și observatorii arădeni au sărbătorit Revelionul, Gornic și Sîrban au făcut „dubla”! „Fluierașii” vor purta NIKE în 2026

Devenită deja tradițională, întâlnirea de final de an a arbitrilor și observatorilor arădeni, s-a desfășurat, vineri seara, într-un cadru festiv la restaurantul Hotelului President. În jur de 120 de persoane a adunat „Revelionul Arbitrilor 2025”, unde distracția a fost asigurată până în zori de Petre Șuviță și orchestra sa. Colegii de la AJF Bekes și Timiș au onorat și în acest an invitația lui Răzvan Cadar, care a avut alături toată conducerea instituției arădene.

Gornic și Sîrban, din nou cei mai buni arbitri arădeni
Și de această dată, Comisia Județeană a Arbitrilor și-a desemnat superlativele, iar Alexandru Gornic și Ionuț Raul-Sîrban au făcut dubla, devenind și în acest an „centralul”, respectiv asistentul anului ce se apropie de final. Au fost și alte distincții, iar Cristian Cășuț a fost premiat pentru promovarea în lotul divizionar secund.
Arbitrii din programul „Cavalerii Viitorului 7” și-au luat și ei diplomele din mâna membrilor Comisiei Județene de Arbitri Arad. David Nicodin, Andi Preda, Adel Kotroczo, Valentin Bernat și Rareș Popa vor avea primele meciuri-test la nivelul Ligii a 3-a și au șanse mari să promoveze în vară.

Casian Bala – premiat pentru cele 250 de partide în ligile doi și trei
Poate cel mai emoționant moment al serii l-a avut protagonist pe Casian Băla. Pentru asistentul de 38 de ani, meciul din liga secundă, dintre Olimpia Satu Mare – CS Afumați (scor 2-1) a fost ultimul din carieră la nivel federal. Șeful arbitrilor arădeni s-a oprit la „borna” 250 de partide bifate în eșaloanele doi și trei și a primit din mâna lui Răzvan Cadar un tricou de arbitru cu sigla FRF. Înrămat și semnat de colegii divizionari.
Ca în fiecare an, s-au pus la bătaie o serie de premii în cadrul unei tombole. Cel mai valoros dintre ele, televizorul Smart cu o diagonală de 146 cm, a fost câștigat de Ovidiu Dașcău.

Smart House Color SRL a devenit noul sponsor tehnic al CJA
Însă, seara a fost specială pentru „fluierașii” arădeni și pentru că au fost informați că vor primi un set complet de echipament de prezentare, compus din trening și geantă pentru transportul echipamentului. Totul a fost posibil prin implicarea societății comerciale Smart House Color SRL Arad, noul sponsor tehnic al Comisiei Județene a Arbitrilor. Totodată, arbitrii arădeni vor purta la jocurile oficiale noile echipamente primite prin această sponsorizare, marca Nike.
UTA sau FCSB în SuperLigă, dar și cluburi mari la nivel mondial, precum FC Barcelona, Inter Milano, Paris SG, Chelsea sau Atletico Madrid, îmbracă echipamentele Nike. ”Mulțumim Smart House Color SRL pentru oportunitatea extraordinară de a pune CJA ARAD pe lista entităților din fotbal care se pot mândri cu un echipament de mare ținută, marca Nike, care suntem siguri că va fi onorat prin prestații de către componenții loturilor de arbitri arădeni” – transmite conducerea CJA.



