Superliga

Desley Ubbink își agață ghetele în cui la doar 32 de ani, UTA e al doilea club din topul prezențelor oficiale ale batavului!




Unul dintre căpitanii Bătrânei Doamne de la revenirea în SuperLigă a decis să-și încheie cariera la doar 32 de ani. Desley Ubbink a anunțat că meciul dintre Metaloglobus și Unirea Slobozia (scor 2-3) a fost ultimul pentru el. Batavul a semnat cu „lanterna” campionatului în vară, pentru care a reușit un gol și două „assisturi”. 

La masa de final de an a celor de la Metaloglobus mijlocașul ofensiv a primit din partea colegilor un tricou semnat tot vestiarul. „Băieți, vă mulțumesc pentru aceste luni dificile și frumoase. A fost o plăcere să joc cu voi și să vă cunosc. Vă doresc tot ce e mai bun pe viitor!” – a fost mesajul scurt al lui Ubbink pentru fotbaliștii formației bucureștene. 

UTA a fost primul club la care Desley Ubbink a jucat în România. Acesta devenea primul olandez din istoria Bătrânei Doamne în ianuarie 2021 și a plecat în iulie 2023, după 79 de prezențe, în care a reușit 6 goluri și 13 assisturi. În fotbalul românesc, batavul avea să mai joace mai apoi pentru Corvinul (însă doar în preliminariile cupelor europene din vara anului 2024), FC Bihor (în Liga 2-a) și din vară încoace la Metaloglobus.

Ubbink despre UTA: „Un club foarte cald, avem cei mai buni suporteri”

În ianuarie 2022, aflat acasă, în vacanța de iarnă, Ubbink a oferit un interviu pentru revista Voetbalzone , în care vorbea despre aventura în Liga 1, la UTA, dar și în celelalte campionate în care a evoluat înainte.Iată ce spunea, printre altele, olandezul despre aventura sa în tricoul echipei arădene: UTA Arad este un club foarte cald, toți sunt pregătiți să aibă grijă e tine. Ei te ajută cu tot ce ai nevoie și colegii mei ai fost drăguți chiar de la sosire, m-au primit bine. Nu mi-a fost greu să mă adaptez, pentru că de opt ani joc fotbal în străinătate. Dacă pleci în prima ta aventură în străinătate, poți să-ți imaginezi că încă te întâlnești cu lucruri noi. Acum știu exact ce lucruri trebuie să-mi aranjez mai întâi. Nu, nu am avut nicio problemă să mă adaptez la noul meu club. Stadionul este nou, practic avem de toate aici, vestiar, sală de sport, jacuzzi, baie cu gheață, saună. Întotdeauna ne prezentăm cu o oră și jumătate înainte și apoi mergem la terenul de antrenament cu autobuzul. Stadionul nostru are aproximativ 12.500 de locuri. La începutul sezonului, toți suporterii au fost primiți în tribune, acum cred că 50% la sută sau doar 30%. În orice caz, este întotdeauna sold out. Avem și cei mai buni suporteri și la unele meciuri în deplasare împotriva unor echipe modeste, sunt doar 500 de oameni pe acele stadioane”.

Desley Ubbink a crescut la RKC Waalwijk, iar din 2014, de când a plecat de acolo, a mai jucat la Taraz și Shakther Karaganda (ambele din Kazakhstan), AS Trencin (Slovacia) și Podbeskidzie (Polonia), UTA, Emmen (Olanda), Corvinul, FC Bihor și Metaloglobus. Doar la Trencin, în Slovacia, batavul a avut mai multe prezențe oficiale decât la UTA – 81!

Unul dintre marile regrete ale finalului de carieră al lui Desley Ubbink este legat de faptul că nu a mai putut juca o dată pe Arena Francisc Neuman din Arad. La meciul de acum două luni, dintre UTA și Metaloglobus (scor 2-0), batavul era suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Un olandez prin Balcani e mai rar. Un băiat inteligent, educat din păcate nu ce doreau toți ca fotbal. Ca la brazilieni de toate categoriile. Mirare a stârnit un episod cu un brazilian care nu știa sa dribleze. Toată lumea convinsa ca la ei a fost inventata samba și driblingul. Mulți chelneri și frizeri și pe la ei. Vin cu pretenții, deținători ai cărții de vizita la câte o putere fotbalistica Gen Olanda, Danemarca, Spania. Un 6 mii de euro le prinde bine decât la liga 4

    6
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button