UTA Arad

Sota a făcut zid lângă Odada la primul meci ca titular la UTA: „Sunt fericit că am bătut o echipă foarte bună, vreau să joc în premieră în play-off”




De 5 luni a avut nevoie Mino Sota să primească primul tricou de titular la UTA, în SuperLigă. Al doilea japonez din istoria Bătrânei Doamne, după Gentaro Murakami, a avut mult ghinion cu accidentările. După problema musculară la coapsă cu care s-a ales după meciul cu Hermannstadt, din etapa a treia, mijlocașul asiatic avea să sufere o o ruptură parțială de ligamente colaterale la nivelul genunchiului stâng la unul dintre antrenamentele de la începutul lunii septembrie.

Nu mai puțin de 8 meciuri oficiale ale „roș-albilor” a ratat Sota, care a revenit pe gazon pe finalul partidei cu U. Cluj, adică la singura înfrângere utistă din ultimele două luni. A bifat 30 de minute în trei meciuri de atunci înainte ca Adi Mihalcea să se bazeze pe el încă din startul confruntării cu Dinamo. Iar niponul a făcut un meci foarte bun lângă kenyanul Odada, cei doi având sarcina să reducă spațiile de manevră a „câinilor” la 30-40 de metri de buturile lui Gorcea.

Apoi, chiar Adi Mihalcea a recunoscut că a preferat un fotbalist cu experiența lui Mino Sota, în locul unor fotbaliști mai tineri, ca Luca Mihai și Denis Hrezdac. Am urmărit în prima fază să îl blocăm pe Cîrjan, știam că dacă facem asta nu vor mai iniția multe atacuri. În unele situații am reușit, după a fost destul de greu, dar am ales experiența în acele poziții și eu cred că am făcut niște alegeri bune”, a tranmis tehnicianul arădenilor.

Fotbalistul de 31 de ani a bifat în confruntarea cu „câinii” cea de-a 90-a prezență în SuperLigă, în seara perfectă a Bătrânei Doamne, care intră în scurta vacanță de sărbători la 1 punct în spatele echipei de pe locul 6 (Oțelul) și două în spatele formației de pe poziția a 5-a (FC Argeș). Cîrjan este un jucător senzațional, foarte bun, a trebuit să am grijă de el. Și nu doar de el, sunt fericit că am bătut o echipă foarte bună. Mister nu a avut încredere doar în mine, ci în toată echipa și e bine că am câștigat. Cred că atitudinea noastră a făcut diferența. Nu mai contează de când UTA nu a bătut-o pe Dinamo la Arad, este important să ținem linia în continuare. Suporterii sunt extraordinari, mi-a plăcut atmosfera. Meritau să câștigăm astăzi, vrem să facem totul ca fanii noștri să fie fericiți”, a declarat Mino Sota după disputa cu Dinamo.

UTA mai are la dispoziție 9 partide și 27 de puncte pentru a încerca să intre în premieră printre formațiile ce vor lupta pentru titlu și pozițiile europene. „Sunt de ceva timp în România, dar nu am jucat în play-off până acum. Sper să reușesc UTA, mai avem 9 etape, ne dorim să câștigăm fiecare meci rămas de jucat. Eu mă bucur că mi-am revenit din punct de vedere medical și sper să continui să joc. Acum avem puțină vacanță, dar vrem să ne pregătim bine în această iarnă. Cel puțin eu mă voi pregăti suplimentar acasă, în Japonia. Am revenit acum o lună și nu am jucat prea mult”, a mai afirmat niponul. 

Sota a riscat să fie schimbat de Mihalcea în startul meciului cu Dinamo, când Pospelov l-a lovit neintenționat la nivelul feței și a fost nevoie de intervenția medicilor. De fapt, niponul avea ochiul drept umflat, dar a vorbit cu zâmbetul pe buze despre ciocnirea cu fundașul ucrainean.








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Odada si Mino Sota este cel mai puternic cuplu de mijlocasi centrali,la bataie cu Adi Sut si Lixandru de la FCSB! Felicitari Adi Mihalcea pentru jocul celor doi jucatori !Felicitari Codru Gradinariu pentru transferuri !

    13
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button