Sota și Padula au ratat reunirea, UTA testează un fundaș titular în Liga 2-a, dar și trei juniori care evoluează în benzi!

UTA este una dintre cele patru echipe din SuperLigă care va avea de îndurat temperaturile scăzute din România și chiar și zăpada căzută în ultimele zile. Celelalte s-au mutat în Antalya până la mijlocul lunii, iar Adrian Mihalcea susține că nu le invidiază.
Mai mult, tehnicianul susține că el și-a dorit o pregătire pe plan local. „Decizia de a nu pleca în Antalya îmi aparține și în Antalya Și acolo, în afară de anul trecut, a fost dezastru cu vremea, așa că și acolo e un risc. Iar perioada este destul de scurtă și, bazându-mă pe faptul că nu trebuie să omogenizăm nimic, adică fără să schimbăm foarte mulți jucători, atunci – practic – doar trebuie să ne readaptăm la efort și să continuăm antrenamentele de anul trecut. În plus, am crezut că vremea ne va ajuta, acum se pare că în unele zile de săptămâna viitoare va fi un pic mai dificil. Dar, repet, nu am considerat că e imperios necesar să plecăm și am luat această decizie pe care am transmis-o clubului, ca să încercăm să ne adaptăm la aceste condiții. Că știți foarte bine, iarna va veni în februarie și atunci vor fi jocuri în condițiile în care ne antrenăm și acum”, și-a motivat opțiunea pentru pregătirea de la Arad, Adrian Mihalcea.
Tehnicianul a recunoscut că s-a decis deja ca ambele amicale ale iernii să se joace în deplasare. Cel cu Bekescsaba ar fi trebuit să joace la Arad, dar s-a optat pentru un teren sintetic mai bun, așa că testul de pe 8 ianuarie se va juca peste graniță, cel mai probabil începând cu ora 12. Apoi, pe 11 ianuarie, delegația celor de la UTA se va deplasa la Belgrad pentru testul cu Spartak Subotica, penultima clasată din prima ligă din Serbia.
La nivel de lot, pe lângă Vlăsceanu, care a plecat la Slobozia, de la primul antrenament al anului, desfășurat la ICRTI, au lipsit și Marinos Tzionis (în recuperare după accidentarea la peroneu), dar și Mino Sota și Andrea Padula, care au pierdut avioanele. La capitolul noutăți, singurul senior este Răzvan Morariu, fundaș central de 24 de ani, titular de drept la CSC Dumbrăvița în Liga 2-a.
În rest, Adi Mihalcea va mai testa alți trei juniori. Davide Blidărean e un fundaș dreapta de 19 ani sosit de la Viitorul Cluj (Liga 3-a), dar care și câteva meciuri la Unirea Ungheni, în Liga 2-a. Alexandru Budihală a crescut la Viitorul Arad, are 18 ani acum și vine de la o academie de fotbal din Varsovia. Joacă fundaș sau mijlocaș stânga. În fine, de la Beiuș a sosit Ionuț Ilie, un alt fotbalist de bandă de 18 ani.
Adrian Mihalcea a recunoscut că a mai dorit să transfere și alți jucători din Liga 2-a, dar că UTA nu a putut satisface pretențiile cluburilor de care aceștia aparțin. „Ne-am orientat și am avut oarecare discuții, dar dacă vedeți ce pretenții au cluburile, am bătut în retragere. Adică, cu tot respectul, nu știu dacă am putea și am dori ca în momentul de față să plătim pentru jucători de Liga 2-a anumite sume, fără a ne da seama dacă acești jucători au marjă de progres. Sume de zeci de mii de euro mi se par mari, pentru că sunt jucători tineri, care încă vor să performeze. Luăm exemplul lui Țuțu, care a venit la cota zero, împrumut, bineînțeles, dar ne-a convenit și uitați-vă ce rată de progres a avut. Cei cu care am avut discuții, nu negocieri, s-au oprit la sume de bani care, iarăși, nu știu dacă ne permitem să le plătim”, a mai explicat Mihalcea.
FOTO: Vlad Sîrb


Păi dacă nu se pot plăti cîteva zeci de mii pentru Țuțu ,înseamnă că ceva acolo la nivel de conducere este ceva putred ,deoarece ai ceva bun la tine în curte iar tu nu știi să gestionezi situația,la fel și în cazul lui Tzsionis.Înseamnâ câ pe tine te intereseazâ doar ceva mârunțiș acolo rapid fârâ sâ gîndești viitorul și ascensiunea echipei de care fiecare iubitor de fotbal Arădean ar fi mîndru .Doar UTA contează UTA UTA UTA