Hermannstadt râvnește la Iliev, dar nu poate cumpăra jucători aflându-se în insolvență!

Ca și restul antrenorilor din SuperLigă și nu numai, Dorinel Munteanu, noul „principal” de la Hermannstadt, a aflat de ruptura dintre Adrian Mihalcea și Dejan Iliev (30 de ani). Dacă ar fi doar după cei doi, astăzi antrenorul celor de la UTA ar avea un alt portar sub comandă, iar nord-macedonianul ar fi demarat pregătirile în altă parte. Doar că la mijloc e conducerea echipei arădene, care nu concepe să se despartă gratis de un goalkeeper bine cotat, pentru care a făcut un efort reînnoindu-i contractul până în anul 2027. Cu un salariu lunar de 10 mii de euro.
Alexandru Meszar a spus clar că fostul portar al lui Arsenal nu va pleca pe ochi frumoși de la Arad, asta însemnând că Hermannstadt îl cam vrea degeaba pe Iliev, din moment ce nu poate cumpăra jucători aflându-se în insolvență. Sau mai precis e greu de crezut că administratorul judiciar va aproba fie și o sumă de transfer de 100 de mii de euro, atât cât ar putea cere arădenii, în condițiile în care Dorinel Munteanu are deja trei portari în lot: Cătălin Căbuz (29 de ani), Vlad Muțiu (30 de ani) și Ionuț Pop (28 de ani). Și asta chiar dacă titularul Căbuz a fost în scădere de randament în acest sezon, față de stagiunile anterioare.
Asta nu înseamnă că Iliev nu ar putea pleca în această iarnă de la Arad, căci echipe din alte campionate, precum Anorthosis Famagusta, din Cipru, care l-a vrut și în vară, când încă era liber de contract, nu vor găsi prin vistierie 100-150 de mii de euro pentru un internațional macedonian, trecut și pe la Arsenal.
Iar dacă Iliev va pleca, cel mai probabil, Adrian Mihalcea își va da acordul pentru transferul lui Ionuț Gurău, care tocmai s-a despărțit de Slobozia, acolo unde a fost adus chiar de actualul antrenor al „roș-albilor” în ianuarie 2025. Gurău are 26 de ani și e pe profilul lui Iliev, adică un goalkeeper cu talie (1,98 metri), în timp ce Andrei Gorcea, titularul de azi al Bătrânei Doamne e mai degrabă un portar de reflex.








Daca Hermannstadt nu are bani poate sa ofere un jucator la schimb. Ma gandesc la Alexandru Luca,nascut 2004,21 de ani,este un mijlocas central si mijlocas ofensiv foarte bun pe constructie (pase,diagonale, viziunea jocului),cu experienta mare in Liga2 (75 de meciuri jucate) ,stil de joc asemanator cu Luca Mihai. Am vazut acest jucator acum multi ani intr-un meci de baraj Magura Cisnadie contra Soimii Lipova, avea calitati foarte bune de foarte tanar.
La portari, un duel Rapid – UTA , pentru spaniolul Jesus Fernandes, 37 de ani , ex-ul de la Real Madrid, fost și pe la CFR Cluj. Are o înțelegere cu Poli Iași pentru opțiune în funcție de cerere , fără bani. Un fost coleg pentru Roman, dar bate un vânt rece financiar dinspre Giulesti.!!
Daca sibienii il vor cu adevărat pe portarul Dejan Iliev pot gasi o portita de a-l legitima. Nu cunosc regulamentul legat de asa ceva dar cred ca daca l-ar cumpara CSC Selimbar iar ulterior l-ar imprumuta la echipa din prima liga a Sibiului ar fi posibil. Repet, este doar parerea mea.
Cu salariul platit lunar lui Iliev pot fi platiti doi jucatori buni sau chiar foarte buni. Iliev nu merita banii astia. UTA nu a mai avut un portar foarte bun de la Florin Iacob care compensa lipsa inaltimii prin daruire si devotament fara limite pentru UTA. Asa a ajuns in lotul national al Romaniei. Mi-as dori sa mai vad un Marian Sinescu. Odata UTA avea traditie in a promova portari. Astazi sunt an de an jucatori tineri foarte valorosi dar nu portari.
Eu mi-as dori sa nu plece Iliev, mi se pare un jucator de valoare care a avut o gresala pe un teren greu la Botosani. Dar cu siguranta nu e de crucificat. Pacat ca iarasi ne pleaca un portar foarte bun, dupa cazul Iacob, doar din pur orgoliu. Va dati seama la Real, City sau Barca daca ar judeca asa, ar pleca jumatate de echipa la ce personalitate au acei fotbalisti. Hai UTA!