Adi Mihalcea nu a deplasat 9 jucători în Ungaria, printre ei se află și indezirabilii Iliev, Popescu și Zsori!

La ora 14, UTA e oaspetele celor de la Elore Bekescsaba în primul amical al iernii, ce se va desfășura pe terenul sintetic al complexului sportiv al grupării de peste graniță. Maghiarii au făcut eforturi să ofere condiții cât mai bune de joc, dar nu au reușit să îndepărteze chiar în totalitate zăpada de pe teren, iar riscurile de accidentare sunt destul de mari.
Anticipând asta, Adrian Mihalcea i-a lăsat la Arad pe jucătorii care reveneau după probleme de ordin medical și anume: Marko Stolnik, Andrea Padula, Denis Hrezdac, Benjamin Van Durmen și Adrian Dragoș. Sosit doar ieri la UTA, nigerianul Ime Ndon a făcut și el un antrenament fizic alături de ceilalți cinci colegi ai săi, dar și de Dejan Iliev, Octavian Popescu și Daniel Zsori.
Se știe că antrenorul „roș-albilor” nu și i-ar mai dori pe cei trei la echipă și, dacă în cazul lui Popescu și Zsori are sprijinul conducerii, în ceea ce-l privește pe portarul nord-macedonian lucrurile stau altfel. Alexandru Meszar a spus că Iliev nu va pleca gratis de la Arad, iar Mihalcea ar trebui să țină cont de acest lucru și să-l includă în planurile sale pe fostul portar al lui Arsenal, cel puțin până la venirea unei oferte care să mulțumească clubul de pe Mureș.
Așadar, „11” – le cu care UTA începe meciul cu ultima clasată din liga a doua maghiară e format din: Gorcea – Iacob, Poulolo, Pospelov, Budihală – Hodoşan, Odada – Costache, C. Ciobănică, Țăroi – Abdallah. Rezervele sunt: Roşu – Țuțu, Alomerovic, Benga, Gherman, Sota, L. Mihai, I. Ilie, Morariu, Bliderean, Al. Roman, Barbu și Coman.


Bek-UTA min 53:00
0-1.
F riscant acest tip de amicale pe terenurile astea inzapezite,mai bine le anulezi decat sa risti niste accidentari urate.
Final 0-1.