SuperLiga, etapa a 22-a: Pop și Rodrigues – debuturi nefericite la Petrolul, U. Craiova a defilat pe „Ilie Oană”!

Vineri
FC Argeș – FCSB 1-0
Campioana a început cu stângul anul 2026 și a pierdut puncte importante în meciul cu FC Argeș, contracandidată directă la ocuparea unui loc de play-off. Moldoveanu a avut prima șansă de gol în minutul 5, dar șutul său a trecut însă puțin peste poarta apărată de Târnovanu. Imediat după, Bîrligea a fost și el aproape de gol, dar și execuția sa a trecut puțin pe lângă. Golul ce avea să decidă soarta partidei a căzut după o jumătate de oră de meci. Chiricheș a pierdut o minge la mijlocul terenului, Moldoveanu l-a deschis perfect în dreapta pe puștiul Pârvu, care a trimis în cros lângă bara din dreapta lui Târnovanu. Cu 6 minute înainte de pauză, Bîrligea o șansă imensă de egalare. Atacantul s-a aflat față în față cu portarul argeșenilor, dar acesta a izbutit să respingă cu piciorul. Campioana a avut o posesie zdrobitoare între minutele 45-60, dar nu a reușit să-și creeze șanse clare de gol. Piteștenii s-au închis excelent și au reușit să mențină poarta intactă în 11 dintre cele 22 de etape disputate, fiind cea mai bună performanță defensivă din Superligă la acest capitol. FCSB își întrerupe seria de opt meciuri fără înfrângere în campionat, iar FC Argeș a înregistrat 10 victorii și remiza de la Arad și nici o înfrângere în meciurile în care a marcat prima. Pentru FCSB urmează duelul cu Dinamo Zagreb din Europa League, pentru ca apoi să revină în Superligă pentru derby-ul cu CFR Cluj. Argeșenii vor evolua în runda următoare pe terenul lui Metaloglobus.
Sâmbătă
Unirea Slobozia – UTA Arad 1-3
Bătrâna Doamnă și-a reluat parcursul bun de la finele anului trecut și în 2026. Arădenii s-au impus cu 3-1 la Slobozia, pe terenul unde Adi Mihalcea a scris istorie pentru gruparea din Bărăgan, promovând-o în premieră în SuperLigă. Echipa arădeană a fost cea care a comandat jocul în marea sa parte, iar avantajul luat după lobul lui Coman a fost meritat. Doar că arădenii au luat un nou gol din fază fixă, de la ex.-ul Albu și și-au complicat viața. Pospolev și Costache au ratat două ocazii imense, înainte ca Papeau să aibă și el golul de 2-1 pe voleu pentru gazde. Francezul a finalizat pe lângă, dându-le posibilitatea „roș-albilor” să se întoarcă în avantaj după superexecuția lui Alomerovic și mai apoi să securizeze victoria după reluarea chirurgicală a lui Barbu, aflat la prima atingere de minge.
Farul Constanța – AFC Hermannstadt 1-1
Desfășurată într-o atmosferă polară, accentuată de vântul din câmpul de la Ovidiu, partida dintre Farul și FC Hermannstadt, s-a încheiat la egalitate. În prima parte, cele două echipe s-au limitat la șuturi de la distanță, la care cei doi portari nu au avut mari probleme. Pentru gazde au tras Dican și Radaslvaescu, dincolo Bșuș. Cele două echipe s-au întors de la cabine la scorul de 0-0, însă tabela avea să se modifice destul de repede. În minutul 52, la primul meci în tricoul lui sibienilor, Florescu a marcat un gol spectaculos, după o execuție aproape de vinclu, la capătul unei acțiuni personale. Pentru tehnicul mijlocaș a fost al doilea gol marcat în acest sezon, precedenta reușită fiind tot pe stadionul Farului, însă în tricoul Sloboziei. Echipa lui Dorinel Munteanu părea că este stăpână pe situație, doar că în minutul 88, Vînă a înscris din nou de la marginea careului lângă bară, ca și împotriva celor de la UTA. Rezultatul de egalitate nu avantajează niciuna dintre părți. Farul înregistrează al șaselea meci consecutiv fără victorie în Superligă, în timp ce Hermannstadt ajunge la opt etape fără succes. Iar Ianis Zicu pare a avea zilele numărate la curtea lui Gică Hagi.
Rapid – Metaloglobus 1-0
Giuleștenii au evitat o surpriză neplăcută cu 11 minute înainte de finalul meciului cu Metaloglobus. Chiar dacă de la mijloc în sus a fost ca și inexistentă, „lanterna roșie” s-a apărat bine în fața unei echipe Rapid lente, previzibile, cu destui jucători care par ieșiți din formă. Chiar și așa, echipa lui Costel Gâlcă a avut câteva situații bune. În minutul 13, Dobre a irosit pasa lui Christensen, trimițând pe lângă bară, din interiorul careului, așa că prima repriză a duelului dintre locul secund al Superligii și ultima clasată s-a încheiat fără ca Rapid să șuteze pe spațiul porții. La reluare, Dobre a trimis iarăși pe lângă bară, iar în minutul 65 lovitura de cap a aceluiași jucător a fost prinsă de Gavrilaș. Totuși, în minutul 79, Dobre și-a luat revanșa și a reușit să deschidă scorul. Căpitanul Rapidului a preluat elegant pasa lui Grameni și a finalizat cu calm la colțul lung al porții lui Gavrilaș. Al 12-lea gol marcat în acest sezon îl urcă pe Dobre din nou pe primul loc în clasamentul golgheterilor, în timp ce Rapid o devansează pe Universitatea Craiova în fruntea Superligii. Oltenii vor juca luni pe terenul Petrolului Ploiești. Apoi, luni, Rapidul vine la Arad pentru o confruntare cu cuțitele pe masă.
Duminică
Csikszereda – FC Botoșani 1-0
Echipa lui Leo Grozavu este în clară pierdere de turație cu al patrulea meci consecutiv fără succes în SuperLigă și poziția în play-off devine incertă. Botoșăneniii au cedat cu 1-0 la Miercurea Ciuc, pe un teren înghețat, la -5 grade Celsius, dar în fața unei echipe ce se afla și ea în criză înainte de duelul de duminică. Harghitenii au avut primele ocazii ale meciului, însă portarul Anestis a intervenit la șuturile expediate de Szalay. Moldovenii au avut și ei câteva situații, prin Mailat și Petro și se părea că scorul pauzei va fi alb. Doar că a venit minutul 45, când maghiarul Eppel a prins un voleu perfect de la marginea careului și Anestis nu a mai putut face nimic. Tot Eppel a ratat desprinderea și golul său cu numărul 7, în minutul 55, când a trimis alături cu toată poarta goală în față. Moldovenii au replicat prin lovitura de cap a lui Diaw, scoasă de Pap. Portarul gazdelor a fost impecabil și la „capul” lui Petro, iar Lopes a greșit și el de puțin ținta. Vestea succesului trupei Ilyes e cât se poate de proastă de formațiile din „zona roșie”, plecând de la Hermannstadt, care rămâne pe loc retrogradabil, la 5 puncte în spate.
CFR 1907 Cluj – Oțelul Galați 1-0
CFR-ul se agață cu dinții de șansele de play-off cu al treilea succes la rând, unul contestat de Laszlo Balint, antrenorul Oțelului. Meciul din Gruia a început, practic, de la scoruld e 1-0. În minutul 3, achiziția Alibek Aliev i-a deviat involuntar mingea lui Păun, care din doar 7 metri nu putea greși. Oțelul a ieșit la joc, dar în minutul 26 a primit o lovitură grea. Conrado a cu roșu direct, după un fault din postură de ultim apărător la Cordea, revăzut la VAR de George Găman. La final, Balint a spus că jucătorii săi se simt frustrați pentru că nimeni nu-i poate convinge că mijlocașul CFR-ului se afla în controlul balonului când a fost faultat de fundașul brazilian. Totuși, gălățenii au încercat să egaleze pe final de repriză, prin Andrezinho și Ciobanu, ultimul remarcându-l pe Vîlceanu din 6 metri. În partea a doua, fazele de poartă au fost mai rare, dar ceva mai periculoasă a fost echipa de pe Dunăre, chiar și aflată în inferioritate numerică. Doar că Bană a trimis peste poartă dintr-o poziție excelentă, iar Vâlceanu a respins șutul lui Pedro. Andrezinho a ratat ultima ocazie a oaspeților, în minutul 85, după un șut de la distanță ce a trecut de puțin pe lângă bara din stânga lui Vâlceanu. CFR a făcut 29 de puncte, este pe locul 10 și a pus ținta pe UTA, ce e pe locul 6, iar Oțelul cade după o lună din zona „play-off”.
Dinamo – Universitatea Cluj 1-0
Dinamo și-a revenit după eșecul de la Arad cu 3 puncte mari în fața unei echipe U. Cluj renăscută cu Cristiano Bergodi pe bancă. Prima ocazie au avut-o vizitatorii, după 12 minute. El Sawy a tras din stânga, Epassy a respins în față, de unde Macalou a reluat din prima peste poartă. După 7 minute, Soro l-a luat la țintă pe Gertmonas dintr-o poziție ideală. Atacantul spaniol s-a revanșat înainte de pauză, când i-a centrat la întâlnire lui Karamoko, care a preluat și a deschis scorul din centrul careului. La două minute după pauză, francezul a fost aproape de dublă, șutul său lovind bara transversală. Dinamo putea securiza rezultatul după o oră de joc, când Musi, scăpat singur cu Gertmonas, a trimis în bară. Ambele formații au continuat să fie periculoase în ofensivă, însă Boateng, Mazilu, Stoinov și Perica nu au putut înscrie pentru Dinamo, în timp ce Chipciu și Taiwo au fost aproape de gol pentru clujeni. La capătul unui meci spectaculos cu peste 30 de șuturi, punctele rămân în capitală și Dinamo urcă pe locul 2, cel puțin până mâine, când U. Craiova încheie runda la Ploiești.
Luni
FC Petrolul – Universitatea Craiova 0-4
Multiplele achiziții printre care și foștii colegi de la UTA, Rareș Pop și Diogo Rodrigues, nu au salvat-o pe Petrolul de un eșec rușinos cu Universitatea Craiova, chiar în fața propriilor fani. Omul meciului a fost fără îndoială Steven Nsimba, atacantul Științei reușind o dublă rapidă în prima repriză. Acesta a punctat în minutele 16 și 17, două reușite consecutive care au tăiat rapid elanul gazdelor. Mai întâi, francezul a înscris dintr-un penalty obținut de Cicâldău din duelul cu Ignat, după care șutat perfect de la 22 de metri în stânga lui Krell. Până la pauză, oltenii au mai avut un gol anulat, la Etim, pentru un offside inițial. Dincolo, chiar arădeanul Pop l-a făcut operabil pe Isenko cu un șut din afara careului, iar Papp nu a ajuns la întâlnirea cu mingea trimisă prin fața porții. Partea secundă nu a mai oferit multe faze de poartă. Universitatea a redus ritmul, preocupată să conserve rezultatul, în timp ce Petrolul a încercat timid să revină în joc, fără a-l putea pune cu adevărat în dificultate pe Isenko. Cu toate acestea, pe final, formația lui Coelho a mai lovit de două ori. În minutul 81, Baiaram a interceptat balonul trimis prea încet spre propriul portar de Rodrigues și a plasat mingea în plasă. În prelungiri, Papp l-a faultat în careu pe Băsceanu, care a luat balonul din mâna lui Al Hamlawi și a marcat primul său gol în tricoul Științei, dintr-un unui penalty perfect executat. Oltenii s-au întors pe primul loc, în timp ce ploieștenii rămân pe loc de baraj de menținere în SuperLigă.
Vineri, 16 ianuarie 2026
FC Argeș – FCSB 1-0
Y. Pârvu 28
Sâmbătă, 17 ianuarie 2026
Unirea Slobozia – UTA Arad 1-3
Al. Albu 34 / Coman 23, Alomerovici 73, Barbu 82
Farul Constanța – AFC Hermannstadt 1-1
Vînă 88 / Florescu 52
Rapid – Metaloglobus 1-0
Dobre 79
Duminică, 18 ianuarie 2026
Csikszereda – FC Botoșani 1-0
Eppel 45
CFR 1907 Cluj – Oțelul Galați 1-0
Păun 3
Dinamo – Universitatea Cluj 1-0
Karamoko 41
Luni, 19 ianuarie 2026
FC Petrolul – Universitatea Craiova 0-4
/ Nsimba 16, 17, Baiaram 81, Băsceanu 90+6
Clasament

Etapa următoare:
Vineri, 23 ianuarie
Ora 17: FC Metaloglobus – FC Argeș
Ora 20: AFC Hermannstadt – Dinamo
Sâmbătă, 24 ianuarie
Ora 17: Universitatea Cluj – Unirea Slobozia
Ora 20: Universitatea Craiova – FC Botoșani
Duminică, 25 ianuarie
Ora 14,30: Petrolul – Farul Constanța
Ora 20: FCSB – CFR Cluj
Luni, 26 ianuarie
Ora 17: Oțelul Galați – Csikszereda
Ora 20: UTA – Rapid
FOTO: Universitatea Craiova (facebook)

