SuperLiga, etapa a 23-a: Universitatea Craiova își reocupă fotoliul de lider, U. Cluj o scoate pe UTA din play-off!

Vineri
FC Metaloglobus – FC Argeș 0-2
Revelația SuperLigii a mai făcut trei puncte și a urcat pe locul 4, cu șanse mari de a încheia în play-off. În prima repriză a meciului de la Clinceni, Metaloglobus și FC Argeș nu și-au depășit condiția de nou promovate. Jocul slab, încâlcit, a avut – totuși – câteva momente speciale, primul venind din partea Bettaieb, care a executat o semifoarfecă ce a trecut la o palmă de poartă. Huiban a replicat cu reluare din apropiere, în timp ce Micovschi și-a arătat apetitul ofensiv cu două șuturi de la distanță de puțin alături. Partea secundă a fost mult mai bună, cu Bettaieb și Zakir întrebuințându-i serios pe cei doi portari. Echilibrul s-a rupt odată cu eliminarea tânărului Dumitru, după două avertismente aproape identice, ultimul după o oră de joc. Patru minute mai târziu, Moldoveanu a scos din „joben” o execuție asemănătoare cu cea a lui Ilie Dumtrescu, contra Argentinei, de la Mondialul din 1994. Adică a tras direct la vinclu dintr-un unghi aproape imposibil, dintr-o lovitură liberă lateral stânga. Până la urmă, Micovschi s-a deblocat în acest sezon al SuperLigii, fiind la locul potrivit la respingerea lui Gavrilaș. Mijlocașul dorit de UTA a fost aproape de dublă, dar „torpila” sa a lovit doar transversala. Până la urmă, FC Argeș și-a luat fără mari probleme punctele ce o urcă în „careul de ași” chiar înainte de vizita UTA-ei. În schimb, Metaloglobus pare de pe acum condamnată la retrogradare.
AFC Hermannstadt – Dinamo 1-2
Dacă la Arad nu a avut nici o șansă înainte de Crăciun, Dinamo s-a impus într-un alt oraș din Transilvania. Mai precis, „câinii” au bătut-o cu 2-1 pe Hermannstadt, echipă ce nu mai câștigă în SuperLigă din luna septembrie și, deocamdată, a obținut doar două puncte din 12 posibile cu Dorinel Munteanu pe bancă. Bucureștenii au avut o posesie net superioară în prima repriză, dar gazdele s-au apărat atent cu excepția unei faze. Spre finalul mitanului, Karamoko l-a deschis ideal pe Cîrjan, care a încercat să-l lifteze pe Căbuz, dar mingea s-a dus pe lângă poartă. Totul s-a decis, practic, în repriza secundă, iar eroul celor de la Dinamo a fost Raul Opruț, care și-a pedepsit fosta echipă. Fundașul stânga l-a bătut pe Căbuz cu un șut din marginea careului. Neguț a căutat golul cu un șut de la distanță, dar Epassy a prins mingea, pentru ca Gjorgjievski să egaleze un minut mai târziu. La o degajare a portarului, atacantul nord-macedonean a rezistat atacului lui Boateng și a marcat plasat. Minutul 80 a adus golul victoriei dinamoviste. La un corner, mingea a fost respinsă de sibieni și Opruț a șutat din voleu, făcându-l spectator pe Căbuz. Dinamo s-a impus cu 2-1 și, deocamdată, a trecut pe primul loc, cu 44 de puncte. FC Hermannstadt este penultima în clasament, cu doar 14 puncte.
Sâmbătă
Universitatea Cluj – Unirea Slobozia 1-0
„Șepcile roșii” și-au valorificat statutul de favorite în fața Sloboziei și o coboară, cel puțin până luni, pe UTA de pe locul de play-off. Reușita din minutul 8 avea să fie decisivă pentru o partidîă destul de săracă în faze de poartă. Atunci, Macalou a pasat în careu, Trică a sărit peste mingea ce a ajuns la Gheorghiță și acesta l-a executat pe D. Rusu cu un șut puternic, lângă bară. Ialomițenii au preluat inițiativa, doar că au construit în gol și au fost extrem de naivi, lăsându-se deseori surprinși în offside. Simion nu și-a reglat șutul și mingea a trecut pe lângă poartă din poziție bună. De abia în partea a doua, Unirea și-a creat o ocazie clară de gol, la lovitura de cap a lui Al. Albu, iar gazdele au încercat poarta lui Rusu prin Macalou. Intrând pe teren pentru U., Andrei Coubis, fundaș crescut de AC Milan, a debutat oficial în SuperLigă. Slobozia pierde și al doilea meci al anului, după cel cu UTA și riscă să cadă sub linie la finalul rundei.
Universitatea Craiova – FC Botoșani 2-0
În trandul ultimelor etape, U. Craiova a bătut-o pe FC Botoșani și s-a întors după doar 24 de ore pe primul loc în SuperLigă. Prima parte a confruntării a fost destul de ștearsă, dar cu oltenii mai mereu la comandă. Nsimba a avut o șansă bună de a marca după un sfert de oră, însă mingea s-a scurs de puțin pe lângă bară. La poarta opusă, Mailat a nimerit bara la o fază la care ar fi marcat ar fi fost posibil ca VAR-ul să fii identificat un fault inițial al celor de la Botoșani. A fost o repriză în care „centralul” Marcel Bîrsan a ieșit în evidență cu multe decizii praf. La reluare, au venit și golurile în poarta moldovenilor. În minutul 65, Cicăldău a deschis scorul după un „assist” perfect al lui Nsimba, lansat și el excelent de Mora. A urmat, apoi, momentul nou-intratului Etim. Atacantul Științei a profitat din plin de o eroare uriașă a lui Miron și l-a învins pe Anestis din mijlocul careului pentru 2-0. Până la final am mai avut o paradă spectaculoasă a lui Isenko în fața lui Mailat și Botoșaniul rămâne fără gol marcat de 5 etape și locul său în play-off nu mai e atât de sigur.
Vineri, 23 ianuarie
FC Metaloglobus – FC Argeș 0-2
/ Moldoveanu 64, Micovschi 72
Cartonaș roșu: G. Dumitru 58 (Metaloglobus)
AFC Hermannstadt – Dinamo 1-2
Gjorgjievski 77 / Opruț 71, 80
Sâmbătă, 24 ianuarie
Universitatea Cluj – Unirea Slobozia 1-0
Gheorghiță 5
Universitatea Craiova – FC Botoșani 2-0
Cicâldău 65, Etim 83
Duminică, 25 ianuarie
Ora 14,30: Petrolul – Farul Constanța
Ora 20: FCSB – CFR Cluj
Luni, 26 ianuarie
Ora 17: Oțelul Galați – Csikszereda
Ora 20: UTA – Rapid
Clasament

Etapa următoare:
17.00 CFR Cluj – Metaloglobus
20.00 Dinamo – Petrolul
Sâmbătă, 31 ianuarie
14.30 Unirea Slobozia – Hermannstadt
17.00 FC Argeș – UTA Arad
20.00 FC Rapid – U Cluj
Duminică, 1 februarie
17.15 Farul- Universitatea Craiova
20.00 FCSB – Csikszereda
Luni, 2 februarie
20.00 FC Botoșani – Oțelul
FOTO: Universitatea Craiova (facebook)

