UTA Arad

Live-text Cupa României, Grupa B, ora 20,30: Gloria Bistrița – UTA 1-0, final! Arădenii părăsesc competiția



Ultima grupă a Cupei României ce-și află dezdonământul este „B”-ul din care face parte și UTA. De la ora 20,30, arădenii au nevoie de victorie la Bistrița, împotriva prim divizionarei secunde Gloria, însă s-ar putea califica în sferturile de finală și cu o remiză, cu condiția ca FCSB să nu învingă la Craiova.

Pe arena „Jean Pădureanu”, Adi Mihalcea a optat pentru o formație în care se regăsesc mulți jucători care au jucat mai puțin sau chiar deloc în acest an, excepție făcând Abdallah, care va fi titular tot în banda dreaptă a liniei de mijloc. Titular în premieră în atac e puștiul David Ciubăncan, transferat de la CFR Cluj în urmă cu o lună. Gazdele vor ataca cu trei jucători africani, iar arădeanul Marius Chindriș are locul său la mijlocul terenului.

Formații:

Gloria Bistrița: Greab – Burdeț, Cavar, Vișinar – Sg. Pîrvulescu, M. Chindriș, Lehaire, Șofroni – Chukwu, King, E. Mensah. Pe bancă: Avram – Ayeni, Câmpan, Tavares, Peter, Manolache, Iurasciuc, Osikmashvili, Mogoș. Antrenor: Nicolae Grigore

UTA: Tordai – Iacob, Stolnik, Benga, Van Durmen – Hrezdac, L. Mihai – Abdallah, Gojkovic, Tzionis – Ciubăncan. Pe bancă: Roșu – Țuțu, Popescu, Poulolo, Odada, Sota, Țăroi, Roman, Costache. Antrenor: Adrian Mihalcea

Arbitri: Alin Olaru (Râmnicu-Vâlcea) – Bogdan Cozorici (Zalău), Tamas Biro (Cernat-Covasna). Rezervă: Raul Bădărău (Hunedoara).

Observatori FRF: Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Eduard Marin (București)

Min. 1: A început meciul de la Bistrița, gazdele joacă în „alb-albastru”, UTA în „alb-roșu”. Sunt aproximativ 4 mii de spectatori în tribunele arenei „Jean Pădureanu”, între care și o mică galerie arădeană, formată din aproximativ 15 fani

Min. 10: S-au scurs primele 10 minute la Bistrița, jocul e confuz, fără nici o ocazie la cele două porți

***la Craiova, Universitatea are 1-0 cu FCSB, scor la care UTA stă și mai liniștită în privința calificării, cu condiția să nu ia gol. A marcat Rus în minutul 9

Min. 12: Galben pentru Ciubăncan, pentru un cot în figura lui Burdeț

*** FCSB a egalat-o (1-1) pe U. Craiova și reintră în cărțile calificării. A marcat Bîrligea în minutul 16

Min. 21: GOL Bistrița! Pîrvulescu bate un corner din stânga, mingea ajunge pe 14 metri la Lehaire, acesta reia spre poartă, Tordai respinge pe capul lui Chukwu și acesta înscris din 5 metri

Min. 28: Ocazie mare pentru UTA! Iacob pătrunde pe dreapta până în careu, pe linia de fund, pasează excelent în 7 metri, de unde Tzionis șutează din prima puternic, peste poartă

Min. 37: King este avertizat pentru un fault la Ciubăncan

Min. 42: UTA joacă în gol la Bistrița, ocazia lui Tzionis fiind singura în contul arădenilor

Min. 45: Final de repriză la Bistrița, Gloria conduce cu 1-0, scor la care UTA e eliminată din Cupa României

Min. 46: S-a reluat meciul de la Bistrița. Mihalcea face două schimbări, au ieșit Ciubăncan și Iacob, au intrat Costache și Țuțu

Min. 48: Mensah trage de la marginea careului de puțin pe lângă bara din dreapta lui Tordai

Min. 51: Galben pentru Burdeț

***La Craiova, Universitatea a marcat pentru 2-1. A marcat Fl. Ștefan, în minutul 54

Min. 56: Mensah mai trage o dată de la marginea careului, prinde Tordai de pe mijlocul porții

Min. 58: Alte două schmibări la UTA! Ies L. Mihai și Hrezdac, intră Odada și Al. Roman

Min. 64: Chukwu este avertizat

***La Craiova, Universitatea – FCSB e 2-2. A marcat D. Popa, în minutul 65

Min. 67: Lehaire trage de la 25 de metri, bara din dreapta îl salvează pe Tordai

Min. 68: Pîrvulescu centrează din dreapta, Mensah reia cu capul peste poartă

Min. 69: Schimbări la Bistrița, ies Lehaire și Chukwu și intră Tavares și Osikmashvili

Min. 74: Schimbare la UTA, iese Tzionis, intră Sota

Min. 79: Schimbări la Gloria, ies King și Mensah și intră arădeanul Câmpan și Peter

Min. 83: Roman îi pasează lui Abdallah la 13 metri, malgașul reia slab pe lângă bara din stânga lui Greab

Min. 86: Roman centrează din stânga, Abdallah reia cu capul din 8 metri, paradă al lui Greab, după care Gojkovic e semnalizat în offiside

Min. 87: Schimbare la Gloria, iese Cavar, intră arădeanul Iurasciuc

Min. 90: Osikmashvili pare să facă fault de penalty la Benga, mingea ajunge la Odada la marginea careului, kenyanul trage puternic, dar pe mijlocul porții, reține Greab. Cel puțin 4 minute de prelungire

Min. 90+1: Galben pentru proteste pentru Costache

Min. 90+3: Galben pentru Șofroni

Min. 90+5: Final de meci la Bistrița, unde UTA pierde cu 1-0 și părăsește rușinos Cupa României în faza grupelor. Gloria este echipa care merge în sferturi, iar arădenii ratează unul dintre obiectivele stagionale










Articole de la JOHNNYBET



43 comentarii

      1. Scorul il poate nimeri oricine, dar cu limba romana este mai greu. Tu esti singurul penibil de aici.

        4
        1
  1. Primele 10 minute au fost șocante… Ce fotbal e ăsta? Nici țurca nu este. Zici că au luat 11 oameni de pe stradă în mod aleatoriu și i-au pus să joace fotbal pentru prima oară.

    8
    1
  2. Înțeleg că în echipa de start nu sunt toți titularii,dar îmbraci ,totuși,tricoul alb-roșu.Penibil !
    Parcă retrăim duelurile cu Gloria Bistrița anilor lui Jean
    Pădureanu.
    Sper să mă înșel ,dar mi-e frică de umilința pe care am putea-o resimți

    14
    0
  3. Slab paraca sunt legati de picioare iar Mihalcea cred cav este legat la cap, nu mai pot sa inteleg nimic cred ca echipa se antrenaza la remy.Nu sunt slabi sunt foarte slabi Bistrita peste UTA care este neputicioasa .Rpriza de rahat pt Mihalcea si UTA, poate repriza a2a.

    14
    0
  4. O f mare vina pt delasarea asta o poarta Mihalcea.Nu ai voie sa insisti cu penibilitatile alea de declaratii ca nu vrei in play off,nu exista asa ceva mai ales ca esti la UTA,nu la Slobozia sau mai stiu eu pe unde.Apoi spui ca ai ca obiectiv cupa si introduci o echipa total aiurea,baga ba omule toti titularii,da-le 3 boabe in prima repriza,apoi baga-l si pe gheorghe dracu daca vrei.

    25
    0
  5. Nu mai înțeleg nimic, unde e forma si unde sunt jucătorii aia ce arau pământul cu Dinamo? Am arătat ca o echipa adevarata în câteva meciuri, dedicație, control al meciului, de câteva etape nu mai jucam nimic. Am zis eu într-un comentariu ca echipa a început sa joace când a plecat Tzionis în America la tratament si am căzut de când e iar în lot.

    10
    2
  6. Totul conform planului. Introducem titularii, pierdem oricum și așa are Mihalcea scuze și pentru următoarele înfrângeri din campionat. Că ‘e’ băieții obosiți, că noi oricum nu vrem play off că suntem fraieri, că ne batem la retrogradare etc. Atâta a spus Mihalcea că nu-l interesează play-off-ul când am fost acolo încât o fi văzut și Dumnezeu. „Dacă ăsta e acolo și tot zice că nu vrea atunci ia să dăm la alții care vor”. Până la urmă cred că la retrogradare o să ne batem. Așa cum tot a vrut Mihalcea. Că el se bate la retrogradare. Ia nene atunci bătălie la retrogradare. Dacă tu asta vrei.

    12
    0
  7. Uta va pierde azi, dar Bistrita nu va reusi sa se califice deoarece FCSB va castiga in ultimul minut la Craiova si vor merge impreuna in sferturi. Golaveraj mai bun ca si Bistrita ca de aceea se dau asa de multe goluri acolo.

    4
    2
  8. Vai de noi, ce echipa de rahat avem.
    Strategie proasta din nou a antrenorului, o lectie de cum se joaca un meci predata de Bistrita.
    Ce playoff visam, ne bate o echipa de liga a 2. Sa fim fericiti ca nu retrogradam.
    Rusine jucatorilor si antrenorului.

    19
    0
  9. Eram lipit de gardul din spatele tunelului prin anii 70. UTA se chinuia cu Sport Club Bacău (a câștigat până la urmă). Deodată se aude din mijlocul tribunei a 2-a: „Mă băgați mai mare că parcă vi-s legați cu sârmă dă coa#e”!!
    Cam așa și azi…

    7
    0
      1. Tovarasu’, daca mai aveam dubii, le-ai risipit, chiar ești … grămadă! Lasă beutura, că iar te faci de râs.

        9
        4
  10. Penibil … cupa obiectiv pentru noi cica … dar incepem cu rezervele … de portar ce sa mai zici luat la discount de pe temu. Nu am crezut ca pana si o echipa de pe ultimele locuri din liga a 2 a ne va bate

    14
    0
  11. Multumim domnule Mihalcea,am vazut aceeasi incompetenta crasa.Varza…multumim de colaborare…Sper ca pana dimineata sa citesc un comunicat simplu,ca nu mai faci parte…Jenant,penibil…O face intentionat.Da tot felul de declaratii jenante,non-sens…Jenibil….Pleaca!

    15
    5
  12. Pleacă Mihalcea, toașu’ Borderline zice că o face intenționat și atunci sigur o fi dat afară, dar jucătorii rămân. O să-i antreneze cuplul comico-fantezist Fram Șaibă – Hamlet Comedie Pamblică.
    Întrebarea banală e următoarea: cum adică o face intenționat, e de capul dumnealui în club? Asta nu sună prea bine din perspectiva idolului la care se închină Fram ursulețul cu dinți de pluș.

    3
    9
  13. Foarte multi isi vor revarsa furia pe jucatori, insa nu ei sunt principalii vinovati. Totul a pornit din nou de la acea declaratie a lui Meszar, cum ca nu avem echipa de cupe europene, nu zic eu ca am avea, dar astfel de declaratii nu se fac. Al doilea vinovat e antrenorul, pentru declaratiile pe care le-a facut, pentru felul in care a alcătuit echipa si mai ales pentru cum a pregatit echipa in aceste doua saptamani in care am pierdut amândouă obiectivele si aratam tot mai mult ca o candidata certa la retrogradare. In acest moment al campionatului nu ne mai permitem sa avem aceea serie negativa de anul trecut, daca marele antrenor nu va fi capabil sa mai faca macar 5, 6 puncte in ultimele 4 etape ar fi cazul sa se ceara afara. Maldarasanu poate ar fi o solutie, are experiente bune in play out. Cum a ajuns Mihalcea sa se creada mare antrenor? Probabil datorita increderii pe care cei din galerie i-au oferit-o…insa increderea aia era conditionata, nu conteaza ca pierdeți dar vrem daruire pe teren…si aveau dreptate. Dar cand antrenorul e cu mainile in buzunar…cine sa se mai daruiasca?

    13
    1
  14. Asta a fost pentru mine ultimul meci în care mai urmăresc această caricatura de echipa! Îmi pare rău dar prefer să trăiesc cu amintirile a ceea ce a fost și a însemnat UTA pentru mine! Nu pot să accept nicio explicație pentru modul în care a fost făcută de rușine istoria și onoarea acestui club! Din păcate, după părerea mea, această ediție de campionat va avea că rezultat retrogradarea și căderea în uitare! Păcat că acești oameni(jucători, staff și conducere) mai poartă tricoul cu însemnele UTA!

    15
    1
    1. Da, a fost mai mult decat rusine infrangerea de aseara!! Dar s-a uitat cand acum nu stiu cati ani, tot in Cupa Romaniei ne-a elininat o echipa de Liga a III-a, numita Sanatatea Cluj…

      2
      0
  15. Nu am înțeles de ce nu s-a pus presiune pe adversar, abia de prin minutul 83 s-a încercat mai insistent, timp în care au și fost vreo două ocazii de gol.

    12
    0
  16. In asemenea momente e foarte greu sa nu fii ironic ori sa dai verdicte dure, asta ca sa nu arunci televizorul pe geam…fiindca ar fi pacat de televizor.
    Daca e sa fiu ironic, as zice ca totusi sunt multumit…am avut o teama ca nu reusim sa dam nicio minge pe spatiul portii tot meciul, de zici ca putea sa stea si femeia de serviciu in poarta bistritenilor, ca tot nu marcam gol…am scapat de teama asta, totusi am dat de doua ori pe poarta in ultimele zece minute, uff, sarcina indeplinita. Apoi, sunt multumit ca, dupa acest meci si altele atat de slabe din ultimul timp, avem sansa sa terminam campionatul linistit undeva pe locul 9-10…la ceea ce prestam, ar fi chiar un rezultat foarte bun.
    Daca e sa fiu serios…asta dupa ce mi-am luat pastila de Distonocalm…stiu ca exista accidente rusinoase in istoria multor cluburi, problema e de atitudine la asemenea accidente si daca tu singur te-ai facut de rusine, ceea ce mi-e teama ca e valabil pentru UTA acum. Pe langa managementul prost, pregatirea foarte slaba a meciului, as fi curios sa aflu (daca s-au masurat) parametri indepliniti de jucatori, distanta parcursa, numar de sprinturi, deposedari, procentul bun de pase, driblinguri reusite, etc. Mai ales cele din prima repriza. Nu cunosc daca sunt ceva probleme de vestiar, eventuale intarzieri de plati salariale…insa iar suntem aburiti ca intr-un film prost cu declaratii ca baietii sunt ca o familie, ca nu trebuie lucrat deloc la moral, ca totul e foarte bine…vorbe, angajamente, vorbe…iar pe teren nu mai „vorbeste” nimeni.
    Un singur lucru pentru jucatori: tot respectul pe care l-au avut de la mine, Tzionis si Abdallah, l-au pierdut acum intr-o singura repriza, Tzionis care a jucat numai pentru el si driblingurile sale total inutile in zone de teren unde nu isi avea locul, iar Abdallah a aratat ca stie sa fie foarte lenes si parsiv.
    In rest, chiar daca am fost foarte suparat pe jucatori, vina principala nu o pun pe ei, ei joaca ce au fost invatati…si asta au fost invatati, mai nimic. Intrarea in forma sportiva nu vine de la sine, ci prin antrenament. Degeaba declara antrenorul ca asteapta de la jucatori sa revina la o forma buna, ea nu pica din cer.
    Trecem peste suparare si tot la aceeasi concluzie obiectiva ajungem: niciodata nu obtii performante pe termen mediu/lung cu un joc in care distanta dintre linii si compartimente e atat de mare de zici ca joci labtenis peste un fileu pus la mijlocul terenului, niciodata nu vei obtine joc bun la tzacaneala cu distanta de 60-80 de metri intre fundasii si atacantii tai (chiar nimeni nu priveste fotbalul occidental?).
    Asa ca incurajez fanii sa nu mai fie atat de suparati, in definitiv, ceea ce sadesti, aia culegi…iar accidentul asta a fost favorizat foarte mult de acest fapt: nu exista o viziune si o pregatire de fotbal modern si bun. Poate se va intampla vreodata in viitor la UTA, pana atunci sa fim multumiti ca supravietuim…si asteptam.

    19
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button