Cosmin Vedeanu continuă în tricoul UTA-ei în eSuperLiga: Noul campionat începe pe 6 martie, la Iași!

Peste trei săptămâni, începe sezonul doi din eSuperLiga. Echipele din SuperLigă și-au ales reprezentanții dintre cei mai buni jucători de FIFA din țară. Cel mai faimos simulator de fotbal din lume a ajuns la ediția 2026, iar în această primăvară 16 jucători intră în luptă pentru trofeu.
Campionul en-titre, Răzvan Puiu, s-a transferat de la Universitatea Craiova la CFR Cluj, dar au fost și alte schimbări. UTA este una dintre puținele echipe ce au mers pe continuitate, așa că va fi reprezentată și în noul sezon de Cosmin Vedeanu. Bucureșteanul are 25 de ani și e jucător profesionist de FIFA de la vârsta de 11 de ani. A ieșit de 5 ori campion național într-o perioadă în care se antrena și 12 ore pe zi. În stagiunea precedentă, Vedeanu s-a calificat până în sferturile competiției, îndeplinindu-și – astfel – obiectivul.
De această dată, eSuperLiga se va juca după noi reguli. Sistemul elvețian de la Esports este un format de turneu fără eliminare în care participanții sunt împerecheați împotriva unor adversari cu un palmares similar de victorii și înfrângeri în fiecare rundă. Acesta echilibrează competiția asigurându-se că jucătorii se confruntă cu adversari cu abilități similare, cu un număr stabilit de runde jucate, indiferent de performanță. Se vor juca 8 etape în sezonul regular, câte două pe weekend, după cum urmează: 6-7 martie Palas Mall (Iași), 14-15 martie Parlake Shopping Center (București), 4-5 aprilie – Sala Polivalentă (Craiova), 18-19 aprilie Circul Metropolitan (București). Apoi, se va trage linia și cei mai buni jucători vor evolua în play-off.
Jucătorii din sezonul 2025-2026 din eSuperLiga sunt: Andrei Anghelina (Universitatea Craiova), Valentin Bîrleanu (Universitea Cluj), Robert Buculeanu (Oțelul Galați), Alexandru Tenescu (Petrolul Ploiești), Mircea Catrina (FC Hermannstadt), Robert Dumitru (Unirea Slobozia), Ștefan Țicu (FC Argeș), Jonas Tamas (FC Csikszereda), Răzvan Puiu (CFR Cluj), Alexandru Moisii (Rapid), Cosmin Vedeanu (UTA Arad), Dragoș Marinescu (Metaloglobus), Claudiu Ioniță (FC Botoșani), Irinel Hauca (Farul), Emil Constantinescu (FCSB), Alex Rădoi (Dinamo).

