UTA Arad

Oțelul – UTA – pe mâna unui „central” aflat la doar a 8-a delegare stagională în SuperLigă!




Oțelul – UTA este unul dintre meciurile „cheie” pentru „zona play-off”, iar Comisia Centrală de Arbitri a apelat la unul dintre „centralii” fără o cotă deosebită. Viorel Flueran, din Craiova, este la doar la 8-a delegare stagională în SuperLigă. În premieră la o partidă a „Bătrânei Doamne” și pentru a doua la o confruntare a trupei de pe Dunăre, după Oțelul – Rapid 1-1, din cadrul etapei a 5-a.

Interesant este că arbitrul de 43 de ani a condus una dintre cele mai importante victorii din mandatul lui Mircea Rednic la UTA, care a fost obținută chiar împotriva celor de la Oțelul Galați. Se întâmpla în aprilie 2024, în play-outul SuperLigii, când arădenii câștigau cu 3-1 și-și asigura și salvarea matematică de la retrogradare.

În schimb, în ultima partidă fluierată la Arad, cea din ianuarie 2025, UTA ceda cu 0-1 partida cu FCSB, iar Flueran ceda insistențelor de la VAR, care au văzut fault la contactul dintre Dussaut și Musi în careu. Tănase marca de la punctul cu var și campioana se impunea la Arad.

Concluzionând, Viorel Flueran a arbitrat-o în 10 meciuri pe UTA, cu un bilanț de patru victorii, o remiză și cinci eșecuri. Olteanul e în circuitul SuperLigii din 2020.

La meciul de mâine după-amiază (ora 17), Flueran va fi asistat de Valentin Avram (Bucureşti) și Cristian Ilinca (Craiova), în timp ce rezerva celor trei vine de la Iași, în persoana lui Vlad Baban.

În Camera VAR vor lua loc Horia Mladinovici, din Bucureşti și Ovidiu Artene, din Vaslui.

Observatorul de arbitri este Corneliu Fecioru, în timp ce delegatul LPF este Paul Cazan, fostul președinte al UTA-ei în urmă cu aproape două decenii. Ambii locuiesc în București.

FOTO: Mălina Guler








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Oricum este haos total in arbitraje si nu de acolo vin marsaviile,ci din EAD si LPF,comisii si Vassaras.Nu isi imaginau ca platesc atatia bani,pe teatru ieftin…Si ce daca un pacalici este suspendat?Petrescu?Intra altul cu sarcini..Altul a vrut sa se sinucida…Arbitrajele au scapat de sub control,cu directive clare,pe fata.
    Diferenta se face intre guralivi si cei ca si noi,mereu taciti…Exact personajul manager general,este principala cartita.Cel care decide bariera,parcare,internet in club…
    Mucles popores…Nu m-ati crezut…Nu il suporta nimeni din cadrul clubului,nu sunt tampiti…E acolo,singur,vorbeste non -stop la telefon,se preface,instaleaza bariere,carduri acces…Rad toti cei din club de el…Capacul la borcan…Si mai este un sifonar.Il vreti,pe tava?Momentan,nu am sa o fac.

    1
    4
  2. Kristinel Șaibă, detectiv de canapea, și aia cu arcurile slăbite.
    Scoate-ți pălăria de detectiv, că îți oprește circulația la idei.

    1
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button