Sântana reia lupta pentru play-offul Ligii a 3-a în derby-ul de la Pecica: „Puncte foarte importante, nu prevăd un meci spectaculos”

Caravana Ligii a 3-a se pune în mișcare în 2026 cu un derby arădean. În seria a 7-a, în cadrul etapei a 18-a, Unirea Sântana se deplasează la Pecica pentru punctele care să o țină în cursă pentru play-off. Iar lucrurile s-au încins și mai mult după ce Ghiroda are două puncte în plus în clasament după retragerea celor de la Șugag.
Până la urmă, însă, nou promovata arădeană nu va face o tragedie dacă va juca în play-out, iar condiția clubului se reflectă, cumva și prin faptul nu și-a putut permite să-și țină golgheterul și pentru partea a doua a sezonului. Ciprian Rus a plecat la SV Schalchen, în Liga 5-a austriacă, de „uniriști” mai despărțindu-se un alt titular, Ovidiu Oancia, plus tinerii Sergiu Stămorean, Balasz Derszi și David Covaci.

Sântana l-a pierdut pe Rus, dar l-a transferat pe Hlistei: „Suntem cel puțin la fel de competitivi”
Șansa celor din Sântana a fost că unul dintre cei mai talentați fotbaliști arădeni din ultimii 15 ani, Cătălin Hlistei, a decis să se întoarcă acasă și să și rămână, de această dată. „Brili” a avut a avut câteva oferte tentante, inclusiv de la Schalchen, dar a decis să rămână lângă familie și a ales Sântana. Oancia a fost înlocuit cu un alt „închizător” din Timiș, Dan Pureca, împrumutat până în vară de la Poli. Centrafricanul Ngonzo Banam e și el o oportunitate de piață și poate fi o soluție în atac, alături de Melniciuc, care va avea mai mult spațiu acum. Între buturi, Rusu îl are de acum concurent și pe Marian Grec (16 ani), iar Cristian Cîra (22 de ani) e variantă de mijlocaș ofensiv. „Sigur, nu ne-am fi dorit niciodată să ne despărțim de Cipri Rus, dar l-am înțeles, nu puteam să concurăm ca și bani cu echipa din Austria. Oancia a vrut să plece și el, dar eu zic că am reușit să-i înlocuim pe ambii cu fotbaliști la fel de buni. Nu mai trebuie să vorbesc eu despre calitatea fotbalistică a lui Cătălin Hlistei, iar acum l-am cunoscut și ca om și e un băiat de caracter. Pureca a fost până nu demult un titular la Poli, sigur va avea orgoliul să demonstreze la noi că merită să facă parte și din vară încolo din lotul timișorenilor. Grec, Cîra și Banam sunt niște pariuri, ca să le spun așa, deși ultimul a demonstrat câteva ceva în Liga 3-a, la Ineu. Doar că se vede că nu a jucat de ceva timp, trebuie să-și reintre în mână. Una peste alta, eu cred că suntem cel puțin la fel de competitivi precum în prima parte a sezonului și am demonstrat asta și în meciurile amicale. Jucătorii nou sosiți mi se par deja integrați, iar aici marele merit e al antrenorului, care a și făcut o pregătire foarte bună de iarnă. Și repet ceea ce am spus și la finalul lui 2025, Știli Abrudean e principalul atuu al Sântanei”, afirmă Cătălin Puia.

Puia: „În lupta pentru locul 4 ne înscriem și noi, ar fi un mare bonus pentru Sântana”
Managerul Unirii consideră că programul echipei este unul destul de bun până la finalul sezonului regular, dar și că meciul de vineri ar putea fi deja decisiv pentru un loc în „careul de ași”. „În afară de liderul din Alba Iulia, care vine peste 10 zile la Sântana, avem adversari cel puțin de nivelul nostru. Mai jucăm la Pecica, Hațeg, cu Unirea DMO și la Șag și ne luăm punctele fără joc, cu Șugagul. E clar că lupta e mai dură acum cu Ghiroda ce are două puncte în plus, dar pentru locul 4 ne înscriem și noi. După părerea mea, Viitorul va termina pe locul 3, iar pentru locul 4 ne batem și noi, cu Ghiroda și Cugir. Dar, în acest sens, e foarte, foarte important, derby-ul de la Pecica, de vineri. Oricum, play-offul ar fi un mare bonus pentru Sântana, sincer vă spun, la începutul sezonului, nu credeam că o să ajungem în această postură, cu cinci etapei înainte de finalul sezonului regular. Am plecat cu obiectivul de a ne salva de la retrogradare și acum suntem foarte aproape de a termina în primele patru. Iar marele merit este al vestiarului, antrenor și jucători, dar cred că apreciază și ei că tot ceea ce am promis am dat și încă la timp. Și asta prin implicarea autorităților locale, dar și a sponsorilor noștri”, mai afirmă Puia.

„Cu Pecica, un meci tare, nu foarte spectaculos, ambii antrenori își bazează tactica pe organizare”
Pentru meciul de peste două zile, Adi Abrudean are două absențe importante. Căpitanul Alex Nistor e accidentat, iar mijlocașul Sebastian Susan este accidentat. „Sunt jucători importanți, dar antrenorul știa demult acest lucru și a pregătit din timp echipa pentru meciul de la Pecica. Întâlnim o formație care s-a întărit cu jucători tineri, talentați, Budihală sau Ilie, poate a pierdut ceva prin plecarea lui Ekmekci, dar rămâne o formație extrem de competitivă, omogenă. Pentru noi poate fi o problemă faptul că am jucat toate amicalele, exceptându-l pe cel de la Timișoara cu Poli, doar pe teren sintetic. Și e clar că în februarie nu te poți aștepta la un teren foarte bun la Pecica, dar, chiar așa, prevăd un meci tare. Poate nu foarte spectaculos, căci ambii antrenori își bazează tactica pe organizare, așa că e posibil ca cine dă gol primul să și câștige. În rest, nu avem o rivalitate deosebită cu cei de la Pecica, ne-au încurcat în tur după un meci închis, fără goluri, dar nu e neapărat vorba despre revanșă. Ne interesează punctele, indiferent de numele adversarului”, a încheiat Cătălin Puia.
Rezultatele din amicalele iernii la Sântana au fost: 1-2, cu Pecica, 6-1, cu Frontiera Curtici, 0-2, cu Poli Timișoara, 4-0, cu Socodor, 2-0, cu Viitorul Arad, 4-1, cu Pâncota, 2-0, cu Tiszaujvaros, 7-1, cu Victoria Felnac și 1-1, cu Bihorul Beiuș
Cel mai probabil, „11”-le Sântanei la Pecica, pentru meciul de vineri, de la ora 14, va fi format din: R. Rusu – Felea, Petruț, Pașca, Vlad – Pureca, Iuga – Clej, Jinga, Ad. Nica – Hlistei.

