E o performanță în sine recordul de puncte al „Bătrânei Doamne” și unde Adi Mihalcea și-a pus cel mai mult amprenta?

Încă după victoria cu FC Botoșani, din etapa a 27-a a SuperLigii, UTA realizase deja recordul de puncte din sezonul regulat de la revenirea în SuperLigă. Și de când, de fapt, campionatul se încheie cu fazele play/off/out. La cele 41 de puncte, în ultimele trei meciuri din „regulat”, arădenii au reușit să mai adauge doar alte două puncte și au ratat calificarea în play-off, ceea ce ar fi făcut cu adevărat diferența între acest sezon și cele precedente.
Căci pe locul 8 au mai ieșit și formațiile antrenate de Laszlo Balint și Ionuț Badea, în sezonul 2021-2022 și Mircea Rednic, în sezonul 2023-2024 (ambele au terminat cele 30 de etape cu 40 de puncte) și s-au salvat fără probleme de la retrogradare. Altfel, record de puncte a mai făcut și nou promovata FC Argeș, dar 50 și se pregătește să se bată cu U. Craiova, Rapid, U. Cluj, Dinamo și CFR Cluj pentru primele locuri din SuperLigă. Oțelul Galați e o altă formație ce a făcut record de puncte în sezonul regular, iar Laszlo Balint a subliniat în diferite rânduri că echipa pe care o antrenează are al doilea cel mai scăzut buget din campionat, după „lanterna” Metaloglobus.
Bugetul de salarii a scăzut doar în această iarnă sub cel al ultimei echipe a lui Mircea Rednic
Până la urmă, discuția legată de bugetul de salarii nu e de neglijat. UTA lui Adrian Mihalcea e la nivelul UTA-ei lui Mircea Rednic, din sezonul 2024-2025, de abia acum, în iarnă. Adică după plecările lui Valentin Costache, Dejan Iliev (cei doi având cele mai mari salarii din lot), Laurențiu Vlăsceanu, David Barbu și Daniel Zsori și achizițiile lui Arpad Tordai, Ime Ndon, Patriot Sejidu, David Ciubăncan și împrumutul lui Luka Gojkovic. Căci la începutul actualei stagiunii, UTA lui Mihalcea era puțin mai scumpă decât ultima UTA a lui Mircea Rednic. De abia acum, bugetul de salarii a scăzut sub 200 de mii de euro. Cu bugetele din sezoanele 2020-2024 nu are rost să facem comparații, pentru că media salariilor în SuperLigă era mai mică, concurența obigând-o și pe Bătrâna Doamnă să ridice ștacheta.
Factorul Adrian Mihalcea pentru bugetul general al clubului, dar și amalgamarea unei echipe de viitor
Marele merit al lui Adrian Mihalcea este că nu a mai încărcat clubul cu jucători gen: Ivaylo Markov, Marko Roganovic, Frederick Holst, Herald Marku, Kyvon Leidsman, Aleksandar Vucenovic, Ze Pedro, Lamine Ghezali, Loai Halaf, Agustin Vuletich, cu care Mircea Rednic a dat o adevărate „găuri” în bugetele clubului UTA din precedentele două sezoane. Asta ca să-i pomenim doar pe fotbaliștii care au semnat cu UTA și apoi au puși deoparte (unii mai repede, alții mai târziu) de fostul „principal”. Evident, după plata comisioanelor de rigoare către impresari și salariilor luate degeaba, din moment ce respectivii fotbaliști au jucat foarte puțin spre deloc.
Iar dintre ceilalți jucători cu care Mircea Rednic a terminat sezonul 2024-2025 pe locul 10 au rămas foarte puțini: Andrei Gorcea, Dejan Iliev, Florent Poulolo, Alexandru Benga, Denis Hrezdac, Benjamin Van Durmen, Marinos Tzionis, Valentin Costache și Daniel Zsori. Iar aici intervine marele merit al lui Adrian Mihalcea, care a identificat, cu mici excepții, înlocuitorii potriviți pentru cei plecați în vară de la Arad și amalgamarea unei noi echipe într-un timp record. Echipă care, în mod normal, nu ar trebui să sufere mari schimbări în această iarnă. Mai ales că Mark Țuțu și Marius Coman pot deveni defintiv jucătorii „roș-albilor”.
Plusuri și minusuri la nivel de rezultate
E clar că actualul antrenor a dat și un alt spirit echipei „roș-albe”, iar revenirile de la 0-3 la 3-3 cu echipele de play-off, U. Craiova și FC Argeș vorbesc despre asta. Dar sunt și alte exemple în care UTA a surprins în mod plăcut, cu victoriile cu U. Craiova, Dinamo sau FC Argeș, însă există și reversul medaliei oglindit în punctul (din 6 posibile) cu Csikszereda, remiza de la Arad cu Slobozia sau, cea mai dureroasă, eliminarea din Cupa României după un eșec (0-1) cu Gloria Bistrița. „Am avut ocazia ca în unele meciuri să câștigăm mai multe puncte, dar, în același timp, au fost meciuri pe care le-am câștigat pe final și atunci a existat această balanță”, a observat și Adrian Mihalcea.
Bani la bugetul clubului
Un alt aspect ce mai poate fi luat în calcul este că în mandatele lui Mircea Rednic, UTA a încasat pe Rareș Pop și Cristian Mihai în jur de 1 milion de euro, pe când Adi Mihalcea l-a valorificat doar pe Vali Costache până la 150 de mii de euro. Dar, până la urmă, nu e vina antrenorului că golgheterul stagional al „Bătrânei Doamne” avea acea clauză mică de transfer (când cota sa pe transfermarkt e de 1 milion de euro) sau că în pepinieră nu au existat juniori din care putea scoate mai mult. Oricât ar fi de talentat, Denis Țăroi este născut în 2008, iar marea parte a echipelor din SuperLigă joacă cu underi născuți în anii 2004 sau 2005. De altfel, Mark Țuțu, fotbalistul under cu cele mai multe minute a împlinit la începutul acestui an 22 de ani, pe când Țăroi încă nu are 18. Pe de altă parte, fiindcă a obținut locul 8 la finalul sezonului regular, UTA va încasa în jur de 325 de mii de euro din drepturi TV, premiul scăzând cu aproximativ 70 de mii de euro la fiecare poziție.


O buna analiza comparativa in articolul asta. Intr-adevar, echipa a aratat mai constanta, mai luptatoare, mai „echipa”, cum se spune. Cu exceptia sfirsitului de sezon, cand toti aveam impresia ca se putea face mult mai mult. N-au mai fost transferuri ca in era Rednic si probabil ca echipa va ramane asa si dupa terminarea play-out-ului, bineinteles daca ne salvam de la retrogradare. Cu vreo 3 transferuri bune la vara ar fi OK. Ramane marea pierdere a lui Costache pe aproape nimica si posibil riscul vanzarii lui Tzionis. Sa vedem ce facem in play-out fara Costache. Mie personal Mihalcea imi ofera o incredere mult mai mare ca Rednic.
Ii transmit multe FELICITARI lui ADI MIHALCEA pt. marele merit de a construi o echipa foarte buna cu,un buget restrans al clubului si unii tot nu sunt multumiti de acest aspect !!!
Bun articolul dar in acelasi timp ar trebui sa avem si o analiza legata de perspectivele de dezvolatare ale acestui club in viitor … sau ramanem doar cu eterna lupta de salvare de la retrogradare an de an
Perspectivele se rezuma la mai multi bani,sponsori etc !!!
Nu ar trebuii gram de om să nu mai calce pe stadion până nu se depune dosar de licență Uefa. Nu se poate de atâția ani tot să batem pe loc pasul în loc să ridicăm sus capul, dacă așa ar fii gândit și baronul sau alți oameni de valoare care au călcat în acest club niciodată nu ar mai fi fost nimic
suntem in concordat preventiv inca 2 ani jumatate, timp in care nu putem juca in Cupele Europene