Fotbal judetean

Momente de panică la Pâncota, unui suporter al Felnacului i s-a făcut rău și a fost nevoie de intervenția ambulanței!




Meciul dintre Podgoria Pâncota și Victoria Felnac a fost întrerupt timp de 25 de minute, după ce la finalul primei reprize unui spectator i s-a făcut rău. Acesta a căzut de pe scaun de lângă băiatul său de 13 ani, cu care venise la meci pentru a o susține pe VI-FE. În următoarele secunde, Lucian Ciba a realizat că este vorba despre cumnatul său, iar momentele de panică au escaladat la Pâncota.

Ambulanța a ajuns după aproximativ 20 de minute de la apelul telefonic, timp în care în special portarul Florin Rusu s-a asigurat ca bărbatul să rămână mereu conștient, vorbind mereu cu acesta. Ajunși la stadion, medicii de pe ambulanță i-au dat primul ajutor bărbatului chiar în tribună, după care l-au transportat la spital. La prima vedere, e posibil ca bărbatul să fii suferit un AVC, dar era conștient când a fost urcat în ambulanță.

Meciul de la Pâncota s-a reluat după 25 de minute, cu ultimele secvențe ale primei reprize. Podgoria conducea cu 1-0, prin golul din penalty al lui Olteanu, din minutul 3.

Marius Tamșa








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button