Durere fără margini, Dinu și Casian Maghici și-au pierdut tatăl!

Chiar în Săptămâna Patimilor, fotbalul arădean e zguduit de o nouă tragedie. Tatăl foștilor fotbaliști, Dinu și Casian-Augustin Maghici, s-a stins brusc din viață în această dimineață. Ioan Maghici avea 64 de ani și a suferit un infarct la primele ore ale dimineții, la depozitul firmei pe care o administra.
Nelu Maghici era o prezență obișnuită pe stadioanele din Arad de zeci de ani, de când cei doi băieți ai săi i-au împărtășit pasiunea pentru fotbal și au ajuns să joace la un nivel foarte bun. Casian a urcat până pe scena primului eșalon, la Unirea Alba Iulia, Victoria Brănești, Voința Sibiu și FC Botoșani. Dinu a făcut și el carieră ca fundaș central și a îmbrăcat inclusiv și tricoul „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc în Liga 2-a, făcându-și – la rândul său – tatăl mândru.
Ioan Maghici și-a văzut băieții devenind antrenori. Dinu este pe cale să promoveze cu Corvinul în SuperLigă, ca și „secund” al Florin Maxim, iar Casian are grupe de copii foarte bune la Viitorul Arad. Ultimul meci văzut de Ioan Maghici a fost chiar sâmbătă și unde altundeva decât la Hunedoara, unde a tremurat pentru băiatul său. Corvinul a pierdut primul meci stagional (0-1, cu Sepsi), dar promovarea nu le mai poate scăpa „corbilor”.
Planurile pentru sărbătoare erau deja făcute. Ultima etapă a play-offului Ligii a II-a e programată pe 16 mai, iar pe 15 mai Ioan Maghici ar fi împlinit 65 de ani. Acum doi ani, tot de ziua sa, Dinu Maghici s-a ținut de promisiune și i-a oferit – poate – cel mai special cadou tatălui său, Cupa României! ”În ianuarie când îți serbai ziua de nume ți-am promis ca anul acesta de ziua ta îți voi oferi cadou <<Cupa României>>. Tu mi-ai dăruit de mic copil pasiunea și dragostea pentru fotbal, diseară vei fi fericit și mândru pentru tot ceea ce ai făcut de-a lungul vieții pentru copiii tăi”, îi transmtea Dinu Maghici părintelui său.
Mesajul spune totul despre legătura pe care Dinu și Casian o aveau cu tatăl lor. ”A fost un om bun, puternic și mereu acolo pentru familie. Ne-a învățat ce înseamnă răbdarea, grija și iubirea necondiționată. Pentru mine va rămâne mereu sprijinul meu, exemplul meu și o parte din sufletul meu. Durerea este greu de pus în cuvinte, dar știu că amintirile și tot ce ne-a lăsat vor rămâne cu noi pentru totdeauna” – a fost mesajul postat pe o rețea de socializare de Casian Maghici.
Inima lui Ioan Maghici era „roș-albă”. Pentru UTA, dar mai ales pentru Dinamo. De fapt și-a botezat fiii după numele a două legende din șoseaua Ștefan cel Mare, Dinu și Augustin. Era printre cei mai înfocați fani ai „câinilor roșii” din Arad, dar marea lui dragoste a rămas mereu familia.
Nelu Maghici suferise un preinfarct în luna decembrie, când i s-a montat un stent și părea bine. Asta până în această dimineață, când a căzut brusc din picioare, iar medicii de pe ambulanță s-au zbătut să-i salveze viața. Dinu și Casian au fost lângă el, încercând să lupte cot la cot. A ajuns la spital cu puls, dar aici inima i-a cedat definitiv.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și sincere condoleanțe familiei îndoliate! Priveghiul va avea loc astăzi și mâine de la ora 19:30 la Casa Funerară Kuki din Grădiște.
