Mircea Lucescu s-a stins marți seara pe patul Spitalului Universitar de Urgență din București la vârsta de 80 de ani. Imensul tehnician a ghidat sute de destine de fotbaliști, care astăzi îi plâng dispariția și prețuiesc amintirile. Marcel Coraș (foto, primul din stânga, alături de Mircea Rednic, Romulus Gabor și Mircea Lucescu) este unul dintre ei, cuvintele sale pentru ProSport.ro fiind elocvente pentru ceea ce a trăit fostul internațional arădean cu „Il Luce” pe margine. „Am avut un tată biologic și apoi a fost Mircea Lucescu. Om, antrenor, conducător, profesor și prieten, nea’ Mircea era totul și eu îi datorez totul. Dacă nu era dânsul aș fi rămas un fotbalist mediocru de Pronvincie și am ajuns să mi se cânte imnul la un Campionat European, în tricoul naționalei. Mircea Lucescu e zeul fotbalului românesc și nu se va mai naște vreunul ca el”, sunt câteva dintre considerațiile venite din inima îndurerată a fostului mijlocaș arădean, cu 36 de selecții la echipa națională.

Mircea Lucescu i-a convocat pe Helmuth Duckadam și Marcel Coraș din Liga 2-a, de la UTA: „Îi datorez totul!”

Suntem în toamna anului 1982, UTA juca în Liga 2-a. În acea vreme etalonul fotbalului din vestul țării era Corvinul, prin generația creată de Mircea Lucescu. Jucau Andone, Klein, Gabor sau Rednic. La titlu se băteau Dinamo, Universitatea Craiova, Sportul Studențesc și FC Argeș, iar „Bătrâna Doamnă” începea să-și piardă strălucirea anilor cu Petschovschi sau Domide. Dar, Aradul a produs mereu fotbaliști de excepție și Mircea Lucescu i-a mirosit rapid. Devenit selecționer al României, „Il Luce” l-a convocat pe Helmuth Duckadam, de la UTA și-l debuta pe 1 septembrie, în victoria cu 1-0 din amicalul cu Danemarca. Două luni mai târziu, „sub tricolor” ajungea și Marcel Coraș, tot de la echipa de pe Mureș și tot din eșalonul secund. Meciul debutului masivului mijlocaș central, tot un test, Republica Germană – România 4-1, de pe data de 17 noiembrie.

În România era comunism, iar decizii precum convocările la echipa națională trebuiau știute și discutate. Dar nu și cu Mircea Lucescu. Chiar el a îmbrăcat pentru prima oară tricoul României din postura fotbalistului de ligă secundă. Se întâmpla pe 2 noiembrie 1966, într-un România – Elveția 4-2, din preliminariile pentru „europene”. Atunci Ilie Oană apela la tânărul Mircea Lucescu, care evolua la Știința București (Sportul Studențesc), acolo unde îl împrumutase Dinamo.

Helmuth Duckadam a jucat doar două meciuri la echipa națională, dar avea să devină cel mai mare portar din istoria fotbalului românesc. A apărăt cele 4 penalty-uri consecutive din finala Ligii Campionilor Europeni din anul 1986 și Steaua devenea „regina” Europei. Marcel Coraș avea să îmbrace de nu mai puțin de 36 de ori tricoul echipei naționale și în 32 de meciuri l-a avut pe Mircea Lucescu pe margine. „Eu nu pot decât să-i mulțumesc că m-a selecționat în echipa națională din Divizia B. Am avut un tată biologic și apoi a fost Mircea Lucescu. Om, antrenor, conducător, profesor și prieten, nea’ Mircea era totul și eu îi datorez totul. Eram la UTA și aș fi rămas un jucător mediocru de Provincie dacă Mircea Lucescu nu avea încredere în mine. Cred că îl interesa un jucător cu calitățile mele lângă Cămătaru, lângă Balaci, lângă Gabor, care erau titulari. Apoi, a început să aducă alți jucători care să fie în jurul meu, gen Mateuț. Nu vorbim despre Hagi, el era în ascensiune la 18 ani. Mircea Lucescu muncea mult și avea știința de a se face înțeles de jucători, cărora încerca să le dea cât mai multă libertate pe teren. Metodele de pregătire erau inovatoare, a anticipat mersul și progresul fotbalului, căci, din câte știu eu și din ceea ce mi-a spus și dânsul, a făcut cam aceleași antrenamente pe la toate echipele mari pe care le-a condus în cariersa sa. Chiar și în acest ultim mandat de pe banca naționalei, care l-a consumat foarte mult”, afirmă Marcel Coraș.

„Era un perfecționist, foarte ambițios și-și dorea enorm să se bată și să-i învingă pe cei mai buni”

În vara anului 1983, internaționalul Marcel Coraș se transfera de la UTA la Sportul Studențesc, unde avea să devină coleg cu „Regele” Hagi. La primul său sezon la gruparea din Regie, mijlocașul arădean devenea golgheterul României, cu 18 reușite. Mircea Lucescu l-a luat la în Franța, la Euro 1984, iar cel poreclit „Dulapul” a marcat golul carierei la câțiva metri de marele antrenor. România juca la Lens, împotriva Germaniei Federale, iar Coraș își amintește golul din poarta lui Schumacher: „Rednic a dat pasă la Klein, el a lăsat-o să treacă, am preluat și am tras la colțul scurt. Imediat după aceea am mai avut o ocazie mare de tot, dar n-am reușit să înscriu, a scos Schumacher. Am lovit cu exteriorul piciorului drept, trebuia să trag cu stângul și alta era soarta meciului. Nemții erau vicecampioni mondiali, ne-au bătut cu 2-1. Am rămas doar cu remiza cu Spania, căci ne-a învins și Portugalia la mare luptă. Nu-mi mai amintesc dacă nea’ Mircea m-a felicitat pentru gol, cred că era mai degrabă supărat pentru ratare. Era un perfecționist, foarte ambițios și-și dorea enorm să se bată și să-i învingă pe cei mai buni”. 

Marcel Coraș a vorbit cu Mircea Lucescu înainte de meciul cu Turcia: ”Las-o încolo de sănătate, trebuie să mergem la Mondiale”

Marcel Coraș a participat și la campania de calificare la Campionatul Mondial din 1986. A și marcat unul dintre golurile victoriei cu 3-1 din Turcia, însă biletele spre Mexic au fost pierdute, fiindcă Irlanda de Nord a „dat-o la pace” cu Anglia și ambele au mers braț la braț la Mondiale. Un alt meci cu Turcia s-a jucat în urmă cu două săptămâni, de această dată decisiv pentru calificarea la cea mai mare competiție fotbalistică din lume și tot cu Mircea Lucescu pe banca tehnică a „tricolorilor”. „Vorbeam destul de des cu Mircea Lucescu în ultimii ani și am discutat și înainte de meciul cu Turcia. Eu l-am sunat să văd dacă e bine cu sănătatea, căci știam că are probleme, dar el a dat-o pe fotbal. Era focusat doar pe baraj. Avea o ambiție omul ăsta…<<Ce sănătate, Marcele? Las-o încolo, trebuie să mergem la Mondiale!>>, mi-a spus la telefon. Cred că vedea această ultimă campanie cu naționala ca pe o datorie. A fost ca fotbalist la Campionatul Mondial, ca antrenor la Euro și-și dorea enorm să stea pe bancă și în America. Sunt sigur că eșecul din Turcia l-a consumat mult, deși nu a fost câtuși de puțin vina sa. Până la urmă, ăștia suntem astăzi la nivel de națională. Și știți când am mai vorbit cu el? Pentru ultima oară, din păcate. Și acum că spun asta simt fiori reci. Joia trecută, adică acum 6 zile. Mi-a spus că se externează a doua zi, vineri și urma să ne auzim la telefon săptămâna asta. S-a dus săracul și fotbalul nu va mai fi la fel. Mircea Lucescu e zeul fotbalului românesc și nu se va mai naște vreunul ca el. Repet,dacă nu era dânsul aș fi rămas un fotbalist mediocru de Pronvincie și am ajuns să mi se cânte imnul la un Campionat European, în tricoul naționalei. Mă rog pentru sufletul său, îi transmit familiei și apropiaților cele mai sincere condoleanțe și mă doare enorm că nu pot să-i fiu la căpătâi și să-l conduc pe ultimul drum”, conchide Marcel Coraș, care s-a operat recent la genunchi la Timișoara și se recuperează la o clinică din Arad. Pe 14 mai, Marcel Coraș va împlini 67 de ani.

Marcel Coraș are 408 de meciuri în Liga 1 și 146 de goluri marcate

Alături de Iosif Petschovschi şi Flavius Domide, Marcel Coraş este unul dintre cele mai răsunătoare nume pe care le-a dat Aradul fotbalistic. E născut pe 14 mai 1959 în orașul de pe Mureș și a jucat la UTA încă de la copii şi junior. A scris apoi istorie pentru Sportul Studenţesc în cupele europene și îmbrăcat tricoul naționalei României în 36 de partide, cu 6 goluri marcate.

În Divizia A a mai jucat la Victoria Bucureşti, chiar în ultimele două sezoane înainte de Revoluţie. În total are 408 de prezențe pe scena primului eșalon fotbalistic al României și 146 de goluri marcate. A ieșit golgheter în Divizia A în sezonul 1983-1984, cu 18 reușite, pe când activa la Sportul. În sezonul 1988-1989, arădeanul devenea „Gheată de Argint” a Europei, cu 36 de goluri înscrise pentru Victoria București, condusă de Mitică Dragomir.  „Gheata de Aur” era dată tot de campionatul României. Dinamovistul Dorin Mateuț strânsese nu mai puțin 43 de goluri în acel sezon.

După 1990, Coraş a activat în campionatele din Grecia (la Panionios) şi Franţa (la Aurillac), iar spre final de carieră a mai îmbrăcat tricourile Universității Cluj, UTA-ei și pe cel al lui Motorul Arad.

Fostul internațional arădean a îmbrăcat și treningul antrenorului la UTA, FC Baia Mare, FC Bihor, ACU Arad și din nou UTA. A fost și conducător de club la echipa fanion a Aradului.