Surpriză și nu prea la cum s-a jucat pe Crișul Alb: Național Sebiș – Podgoria Pâncota 3-0

Etapa de Paști a venit cu o mare surpriză. Tânăra echipă a celor de la Național Sebiș, care nu cunoscuse gustul succesului în 2026, a trecut fără drept de apel de Podgoria Pâncota, care a pierdut ocazia să se întoarcă pe locul 3, ba chiar a mai alunecat o poziție, până pe 5. A fost 3-0 la capătul celor 90 de minute, însă, dincolo de rezultat, surprinde lipsa totală de reacție a formației din Podgorie, care nu l-a avut nici pe antrenorul Remus Lung pe margine, ca urmare a unei suspendări.
La prima vedere, oaspeții ar fi trebuit să-și impună jocul, dar nu s-a întâmplat deloc asta. Dimpotrivă, sebișenii au fost cei care au avut inițiativa și au și deschis scorul destul de repede. În minutul 14, Cl. Feieș a centrat dintr-o lovitură liberă din dreapta și Ștefan Onoc a marcat cu latul sub transversală. Vizitatorii au pus ceva presiune doar prin câteva faze fixe, dar a lipsit finalizarea. Naționalul a taxat jocul confuz al adversarilor și înainte de pauză, cu golul ce a turnat și mai mult plumb în picioarele lui Cl. Balaban et. comp. Era minutul 41 și, după o combinație cu Mașniță, Daniel Tamaș a impins migea cu spițul în poartă din doar 4 metri.
Repriza secundă s-a reluat de la 2-0, dar golul trei nu s-a lăsat prea mult așteptat. La o nouă fază în viteză a gazdelor, Mașniță l-a eliberat și pe Bogdan Surda la șut și acesta a punctat din colțul din stânga al careului mic cu un șut la colțul scurt. Ca și în prima parte, pâncotanii au încercat să pună probleme doar din cornere și lovituri libere, dar și șuturi de la distanță. Unul dintre acestea, autor Ispas, nu a trecut departe de buturile lui Merșca. În schimb, trupa de pe Crișul Alb a avut alte două-trei ocazii importante, dar tabela nu s-a mai modificat: 3-0!

Raț: „Băieții au dat dovadă de atitudine, caracter și au respectat planul tactic”
Luând cele trei puncte, Sebișul o lasă pe Macea la 5 lungimi de undă în spate și înregistrează primul succes de la revenirea lui Flavius Raț pe banca tehnică. „Cu toții speram de câteva etape să vină și prima victorie, a venit astăzi. Ne bucurăm, mai ales că am întâlnit o echipă bună, echipă din primele cinci locuri. Știam că o să avem un meci greu, pe hârtie nu eram deloc avantajați, dar băieții au dat dovadă de atitudine, caracter și au respectat planul tactic. Am obținut o victorie foarte importantă, muncită și vreau să-i felicit pentru asta. Pe final de meci am avut trei ocazi mari, dar n-am reușit să fructificăm niciuna, la fel ca și cu Bocsigul. Am fost pragmatici, dacă nu mă înșel, în ultimile opt reprize am primit gol doar după pauză. Și la Felnac, am stat bine în teren, băieții și-au respectat sarcinile și am pierdut la limită. Mereu au dat dovadă de atitudine, de caracter și au venit și punctele. Nu ne oprim aici, vrem să confirmăm și în etapele viitoare. Felicit echipa pentru efort și mulțumesc suporterilor care au fost în număr destul de mare și le doresc tuturor Sărbători fericite și multă sănătate și să ne vedem cu bine la meciurile următoare”, a transmis Flavius Raț.

Bulzan: „Când toți joacă prost plătești, cum am făcut-o noi azi”
Cu Remus Lung suspendat, cel care a dat indicații de pe bancă a fost „secundul” Ovidiu Bulzan. „De aceea e frumos fotbalul, căci etapa următoare putem să ne luăm revanșa după neputința de astăzi. Nici un șut pe poartă nu am avut! Se întâmplă să nu joace bine 2-3 jucători și să nu se simtă, dar când toți joacă prost plătești, cum am făcut-o noi azi. Astăzi am făcut un duș rece la Sebiș! Asta e, rămânem cu capul sus, trebuie să ne antrenăm bine săptămâna viitoare pentru meciul cu Macea. Sărbători fericite tuturor cluburilor arădene și în special colegilor de la Podgoria Pâncota”, a spus experimentatul mijlocaș, care îi antrenează și pe juniorii mari ai „alb-negrilor”.
A existat, totuși, și un aspect pozitiv la Pîncota și anume acela că între buturi a debutat David Martiș, care are doar 14 ani, 3 luni și 20 de zile. Goalkeeperul devine cel mai tânăr fotbalist care a îmbrăcat vreodată echipa de seniori a Pâncotei.
Formații:
Sebiș: Merșca – Cl. Feieș, Faur, Vențel, F. Bogdan – Șt. Onoc, P. Cotoc (78 L. Bogdan) – Tamas (82 Mecea), Guti (70 Lingurar), Surda (70 D. Buia) – V. Mașniță (82 Cohan).
Pâncota: Scrob (84 Martiș) – Pașca, Gîrna, Engelhardt, Gligor (46 Șt. Neamț), Pușcaș (76 Mihoi) – Olteanu, Steleac (46 Pantea), Cl. Balaban, Iakob – Ispas (46 I. Bălăban).
Arbitri: David Nicodin – Lucian Berariu, Sebastian Pantea.
Observatori AJF: Mihai Jivan, Ionel Iovescu

