Gică Hagi a devenit oficial noul antrenor al echipei naționale și a enunțat principiile de selecție! Mai speră Coman sau Roman?

Luni, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul FRF, Gică Hagi a fost prezentat drept noul selecționer al naționalei României. Răzvan Burleanu susține că înțelegerea cu Gică Hagi se întinde pe patru ani. Totodată, președintele FRF spune că obiectivul este calificarea României la următorul Campionat European.
În urmă cu aproape o lună, naționala „tricoloră” a ratat calificarea la Cupa Mondială din America, după ce a pierdut semifinala barajului cu Turcia. La Istanbul, pe banca României a stat Mircea Lucescu, cel care două săptămâni mai târziu avea să-și piardă viața pe patul de spital. Dar, numirea „Regelui” în funcția de selecționer era decisă de ceva timp și nu are legătură cu tragica dispariție a lui „Il Luce”. „E o onoare și o mare responsabilitate să reprezint încă o dată România, așa cum am făcut-o ca jucător. Sper să o fac și ca antrenor, pentru că tot ce contează e să performezi, să ai succes. De aceea am venit la echipa națională, sunt convins că putem să realizăm lucruri frumoase. Sper, performanțele pe care le-am avut ca jucător, să le am și ca antrenor. Eu am convingerea că putem deveni cei mai buni”, și-a început discursul Hagi, la conferința de prezentare de azi, de la Casa Fotbalului.
Mircea Lucescu îl convocase în premieră „sub tricolor” și pe Marius Coman, atacantul de 29 de ani al celor de la UTA. Nu l-a mai debutat nici măcar în amicalul din Slovacia, însă convocarea l-a inspirat și pe un alt fotbalist cu experiență din lotul Bătrânei Doamne. Alin Roman (32 de ani), cel mai bun pasator din SuperLigă în acest sezon, a declarat recent că nu a renunțat la visul său de a îmbrăca într-o zi tricoul naționalei. Iar ceva speranțe ar fi pentru cei doi utiști, cel puțin Roman încadrându-se în al doilea criteriu enunțat de cel mai bun fotbalist din istoria fotbalului românesc. „Selecția face diferența și atunci cred eu că criteriile de selecție sunt două principale: 1. Jucătorii să aibă experiență la nivel internațional, atât la juniori, cât și la seniori. Cupe europene, dar în special la nivel internațional, la echipa națională să aibă meciuri. Pentru că ne luptăm cu cei mai buni, trebuie să avem jucători europeni. 2. Cei mai buni din România! Deci să vii la națională, trebuie să fii unul dintre cei mai buni din România”, a mai afirmat azi Gică Hagi.
Primele indicii despre selecții vor apărea în luni iunie. Atunci Gheorghe Hagi va coordona prima acțiune a „tricolorilor”, când aceștia vor întâlni Georgia, în deplasare, și Țara Galilor, la București. Staff-ul său complet al „Regelui” urmează să fie anunțat în zilele următoare.

Cariera de excepție a lui Gică Hagi
Cariera fotbalistică a lui Gheorghe Hagi a început la Farul Constanța și a continuat spectaculos la Sportul Studențesc, unde talentul său l-a propulsat rapid către marea performanță. Transferul la Steaua București a fost momentul în care Hagi a început să colecționeze trofee, câștigând trei titluri de campion al României și trei Cupe ale României, dar și Supercupa Europei, chiar la debutul său, marcând golul decisiv împotriva lui Dinamo Kiev. Recunoașterea internațională a venit natural prin transferul la Real Madrid, unde a petrecut doi ani și a câștigat o Supercupă a Spaniei, înainte de a pleca în Italia, la Brescia, echipă pe care a ajutat-o să promoveze în Serie A. După o revenire de răsunet în Spania, de data aceasta la FC Barcelona, unde și-a mai adăugat în palmares o Supercupă a Spaniei, Hagi a ales destinația care avea să îi definească finalul de carieră la nivel de club: Galatasaray Istanbul. În Turcia, el a devenit un adevărat idol, cucerind patru titluri consecutive de campion, două Cupe ale Turciei, două Supercupe, dar mai ales Cupa UEFA și Supercupa Europei în anul 2000, performanțe care au rămas de neegalat în istoria fotbalului turc.
La nivelul echipei naționale, a adunat 125 de selecții și deține recordul de 35 de goluri marcate, record pe care îl împarte cu Adrian Mutu. Hagi a participat cu România la trei ediții ale Cupei Mondiale în 1990, 1994 și 1998, precum și la trei Campionate Europene în 1984, 1996 și 2000, fiind dirijorul celei mai de succes perioade din istoria tricolorilor.
Tranziția către banca tehnică a început chiar la echipa națională a României în 2001, apoi în Turcia, la Galatasaray, unde a câștigat Cupa Turciei ca antrenor în 2005, și la Bursaspor. În țară, a pregătit echipe precum Politehnica Timișoara și FCSB, însă cel mai ambițios și de succes proiect al său rămâne cel de la malul mării. Fondator al propriei academii, Hagi a antrenat Viitorul Constanța (club devenit ulterior Farul Constanța), reușind să transforme o echipă de tineri în campioana României de două ori, în 2017 și 2023, adăugându-și în vitrină și o Cupă a României și o Supercupă.


Preferințe și la chemări la națională. Se pregătea un lot pentru Olimpiada Tkio ’64. La Arad, marele talent Țîrlea-senior. Îl cheamă, un amical cu Cehoslovacia, 3-1, Mihai da 2 goluri. Și nu a mai fost chemat. Pana și partida nu e inclusa în palmares, fiind socotita pregătire.!! Alt nedreptățit,, LERETER.!! El spunea….,, Aici driblezi de 6 ori, la București de doua și e preferat bucureșteanul !! Cum a venit Hagi a spus ca Ianis e de neînlocuit. Angelo Niculescu făcea un fix cu Radu Nunweiler, trecut și prin Arad ca antrenor. Asa ca alegerile sunt și nu sunt morale.
E vorba de TOKIO ’64. Cu scuze..